de Lucian Merişca & Cristian Hriscu
Editura Eagle, Bucureşti, 2023
Premiul pentru cel mai bun roman la ROMCON 2024
.
Pe terasa familiei Craig pulsau lumini albastre-roșii. Colonelul Amos Ceakanika privea cu interes ușa blindată. Își masă absent încheieturile degetelor, încercând să-și alunge amorțeala din palme, care nu-i dădea pace de câteva zile. Se scutură și-și aprinse o țigară virtuală, făcând click pe AI-Link și selectând din retina-feed o Havana #2 Cameroon. Nimeni nu e perfect. Dar în felul acesta, fără fum, nu era depistat de Poliția Internă și-și păstra Gradul de Concordanță Socială neatins. Ceea ce îi permitea să rămână un model social. Simulă calm cum trage din țigară și expiră lung fumul, privind prin vizorul retina-feederului la rotocoalele mari, care se învolburau virtual-abstract în aerul rece al nopții. Simți aroma havanei, simulată neural, și gustul de tutun bun îi acapară papilele gustative. La acea înălțime a construcției, atmosfera rarefiată îl făcu să tușească.
Forfota agenților D&R, cu dispozitivele lor spectrometrice, îl umplea de energie. Cazul lui Ronny Craig avea toate șansele să devină interesant. Toți membrii familiei fuseseră decablați forțat de intrus și acum erau recablați de agenții D&R, așa cum trebuiau să fie. Doar că, inconștienți și răniți de intervenția mecanică asupra coconului artificial al microcablurilor negre, trebuiau să fie sedați, iar rănile le erau sudate cu sprayuri cicatrizante. Cablurile populau, ascunse în ziduri, fără cunoștința proprietarilor, toate clădirile din Civic Ring. Crema societății urbane, elita, era prima care beneficia de cele mai noi aplicații ale programatorilor de la Centru. Update-urile zilnice, ori mai degrabă nocturne, nu erau facultative. Și nici nu mai erau anunțate – oricum trebuiau acceptate. Altfel, nimic nu mai funcționa în această lume perfect interconectată. Sectorul RAELSI era și el ticsit de căblăraie inteligentă care ieșea din ziduri, în timp ce proprietarii erau prinși în sesiunile din holodeck. Nanowires se dovediseră mai de încredere decât tehnologia wireless, care putea avea distorsiuni în funcționare. Condiționarea prin cabluri, dar și substanțele pompate în trupurile lor prin hrană și băuturi bio ajunsese atât de puternică, încât toți locuitorii din Civic Ring intrau, în cadrul fiecărei familii, în același timp în sesiunile de holodeck. Un fel de câini digitali ai lui Pavlov. Fără să știe, pentru că nu era necesar – nu ar fi augmentat nimic: nici dezvoltarea personală, nici productivitatea sistemului. Asta se întâmpla și în timpul somnului, de aceea se punea atât de mult accentul – în media digitală – pe un program zilnic de joc virtual și somn, regulat și sănătos. Astfel, cablurile din pereții apartamentelor rămâneau un lucru banal, invizibil și o necunoscută pentru toată lumea. Dar cine să-și bată capul cu fleacurile astea, care făceau parte din civilizație? Ca și cum ți-ar fi folosit la ceva să știi cum funcționează webul, cine îl distribuie gratuit și cu ce scop, ca să beneficiezi de internetul lucrurilor și de confortul lumii moderne.
Colonelul Ceakanika însă știa mai multe. Și voia să știe și mai multe. Intră în duplex și se interesă: fiul mai mic, din datele primite, apărea ca locuind la aceeași adresă, dar nu fusese găsit împreună cu ceilalți membri ai familiei. Deci supoziția imediată era că fusese răpit de intrus.
– Domnule colonel, permiteți să raportez. Membrii familiei au fost reconectați în stare inconștientă la căștile neurale. Prezintă echimoze traumatice de gradul II; li s-a administrat un nanococktail suplimentar de vindecare. Asupra cablurilor s-au constatat intervenții mecanice, care au dus la apariția acestor leziuni. Oamenii noștri verifică ultimele detalii și recalibrează condiționarea nano-chem a familiei cât încă e conectată la AI Cortex, pentru orice eventualitate. Nu vor ști ce s-a întâmplat când se vor trezi. Mr. Ronny Craig nu a fost găsit la adresă, raportă sec un agent.
– Da… Acum spune-mi ceva nou.
Colonelul se chirci sub un puseu violent de tuse – aerul i se părea îmbâcsit ori poate dispozitivul AI-Link care simula fumatul trebuia upgradat – și întrebă tușind:
– Ultima activitate pe retina-feeder? Haide, haide, haide, fiecare minut e prețios! Trebuie să-i găsim, să-i aducem pe amândoi – tată și fiu – și să-i recablăm, pentru a nu întrerupe update-urile de rutină ale întregii familii.
– Referitor la arhiva din retina-feeder: cunoaștem tot ce s-a întâmplat, domnule, minut cu minut. Dar nu știm de ce, în dimineața asta, la 05:59, Ronny Craig a abandonat subit trenul către BizCenter. Feederul personal a fost aruncat imediat după ieșirea din gară, dar a fost deja recuperat de Eco-Clean Division. Un bondar de-al lor era în imediata apropiere. Expertiza tehnică e în desfășurare.
Un bip îi atrase atenția:
– Ai detalii? întrebă Ceakanika, circumspect.
– Sunt ochii noștri de rezervă, domnule colonel!
Agentul de la sediu îi transmise în aceeași clipă imaginile primite de la Eco-Clean.
Ceakanika putea să-l laude, dar se abținu. S-ar fi dovedit prea uman. Adică prea slab.
– Nu știu dacă există ceva deasupra lor, dar fie binecuvântate quantum computerele noastre. Nu știu cum să-ți spun, agent Beinur, și eu urăsc societatea asta, m-am săturat de ea la fel de mult ca ultimul analfabet digital, dar n-aș mișca un deget împotriva ei… E mult prea convenabilă. Știm cu toții că suntem un club de răsfățați. Sau cel puțin asta ni se bagă în cap. Și trebuie și noi s-o băgăm în cap altora. Trebuie să fii nebun să urăști această lume perfectă, în care ai de toate și comunici în permanență – și totuși, o urăsc…
– Da, uneori și eu simt la fel, domnule colonel!
Zâmbetul complice al agentului îl învioră, dându-i o stare de confort. Totuși, continuă oarecum tăios:
– Aici nu e vorba doar despre noi doi, Beinur, ci despre ceea ce e mai bine pentru toți ceilalți.
Agentul Nefti Beinur privi încurcat la forfota din jur.
– Nu știu ce mi-a venit să vă spun asta, domnule colonel! Îmi cer scuze, domnule colonel!
– Toți știm, Beinur, toți știm, dar nu uita că e… o binecuvântare!
Amos Ceakanika analiză secvența video abia primită; arăta un Mr. Craig confuz, care-și mișca degetele straniu în aer, în timp ce privea năuc în jur.
Colonelul accesă apoi metadatele biometrice înregistrate de camerele de pe Aleea Stanfold: Mr. Craig îmbrățișând-o, la fel de năuc, pe Venus Neo-Xeon; Mr. Craig pe băncuța cu veverițe, iepuri, fluturi și păsări; Mr. Craig ridicându-se în aer și zburând către Raelsi District; Mr. Craig stând în fața ușii familiei Craig… Ultimele imagini îl arătau trecând realmente prin ușă. Colonelul derulă filmul secvență cu secvență, înainte și înapoi, la ralanti.
– Un straniu caz de metamorfism! murmură Amos Ceakanika. Domnilor, până la proba contrarie, acesta este principalul nostru suspect!
– Cine s-ar fi așteptat la așa ceva din partea unui one-percenter?!
Nefti Beinur clătină din cap domol și colonelul îl privi țintă, rostind:
– Nu putem spune cu certitudine … nu încă. E un început, ceva ce trebuie demonstrat. Dar Statul, Nefti Beinur, Statul… Statul e dator să se aștepte la asta, să fie vigilent, iar noi, trebuie să ți-o reamintesc, noi suntem Statul, fiule. Și avem grijă de toți. Și ce face statul? Statul se gândește la toate astea în avans. Chiar și sub spectrul asumărilor eronate. Eroarea, Mr. Beinur, e o forță motrice. Deci cine ești tu, Nefti Beinur?
– O eroare a statului, deci, implicit, Statul, domnule colonel! răspunse Beinur, amuzat de asociere.
Își permitea glumițe cu superiorul său, iar colonelul, căruia îi plăcea, fără s-o ascundă, atitudinea lui nonconformistă, trecea cu vederea asocierile „țepoase” ale tânărului ofițer.
– Corect! Deci ai nevoie de o upgradare urmată de resetare! spuse colonelul, făcând o grimasă.
Amos Ceakanika ținea la Nefti Beinur ca la fiul lui. Tânărul se dovedise minte de diamant în cazurile la care lucraseră împreună în ultimii trei ani. Era agil, trăgea impecabil cu orice armă, avea un spirit de observație ieșit din comun, un simț al umorului desăvârșit, era autoironic. Întreaga lui atitudine intriga prin contrastul dintre fața hotărâtă, oacheșă, perciunii ascunși după ureche, barba nerasă de trei zile și costumul negru, ca turnat pe el.
– Atunci fă ce face Statul, fiule! Pornește de la erori. Eroarea dă forță guvernării. Mr. Aaron Craig este, momentan, eroarea… eroarea care ne pune în mișcare.
Beinur clătină din cap și-și potrivi calm laringofonul:
– Consemn, Cod Zero, one-percenter suspect de decablare premeditată și sechestrare de persoane. Mr. Craig este considerat cetățean indezirabil și se recomandă arestarea lui imediată. Având în vedere posibilul grad de contagiune socială, rezistența la arestare va autoriza, din oficiu, anihilarea imediată. A se înțelege: Mr. Aaron Craig este considerat un factor distructiv, periculos pentru ordinea și disciplina din Civic Ring.
– Stop, aici nu mai e nimic de făcut!
Strigătul lui Amos Ceakanika alertă furnicarul de agenți. Colonelul privi cum oamenii își iau echipamentele și se strecoară în dronele de intervenție. Urcă și el într-una, aruncând o ultimă privire în jur, în timp ce luminile albastre-roșii părăseau terasa familiei Craig într-un huiet amețitor.
Pe terasa pustie, firele negre de mucegai strălucesc stins, revelate de nicăieri, ca niște cordoane ombilicale subliminale și infinite, ondulându-se tăcute în urma dronelor.
Undeva deasupra terasei, la unul dintre etajele superioare, în umbra unui contrafort, „cerșetorul de hardware” petrecu cu privirea cordoanele lungi de mucegai ce șerpuiau în urma agenților D&R. Întinse mâna către cel mai apropiat, care se afla la nici o lungime de braț de el, și îl prinse între degete, precum un scafandru o algă, răsucind contemplativ palma. Firele de mucegai răspunseră la atingerea lui, ca un șarpe ce se încolăcește calm pe mâna dresorului. Apăsă de două ori pe tâmplă și, după o scurtă așteptare, comunică:
– Agenții D&R au percheziționat deja duplexul familiei Craig. Subiectul nostru pare conștient de existența cablurilor de condiționare nano-chem și de upgrade. Am dedus asta din conversațiile ofițerilor… Nu. Nu au date despre subiect. Supoziții… Da. Consider importante datele acestea. Subiectul pare a fi sub influența unei transe mistice și reușește să treacă într-un plan paralel realului, la libera alegere… Nu e vorba de VR. Poate, de asemenea, metamorfoza obiecte. Scuze, pot explica! Trece prin uși. Cu tot respectul, nu înțeleg încă în ce fel obține acest rezultat… Nu, nu este o glumă… Da. Pare voit, conștient. Și mai e un detaliu demn de menționat: fiul cel mic îl însoțește… Da. Avem o breșă dublă. Și toate motivele să credem că și fiul, Elijah Craig pe numele său, știe de existența cablurilor. Ce sugerați?… Nanomarkerii de urmărire dau niște răspunsuri surprinzătoare… Nu. Sunt în parametri perfect funcționali. Doar că arată o capacitate nenaturală de deplasare a subiectului între coordonate aflate la mare distanță. Și asta într-un timp foarte scurt… Am înțeles. Voi fi cât se poate de discret. Desigur. Aum, Ceylon! Aum, Voxel!
Încheie conversația și lângă el, ca o caracatiță ce se decamuflează, se revelă o dronă-interceptor. „Cerșetorul” o încălecă dintr-un salt, agil ca o pisică și, cu un susur abia perceptibil, interceptorul se pierdu în arșița nopții, pe urmele nanomarkerilor de urmărire.
Link de achiziţie: https://mybestseller.ro/produs/cablat/
Varianta în limba engleza: https://www.amazon.com/dp/B0BWKBC6QS