Păsări de titan • Invazia (fragment)

de Mircea Cărbunaru

Editura Bookforge, Sibiu, 2023

Ȋn atmosfera lui Neptun

Triton se rotea excentric, la o sută treizeci de grade de ecliptică, în sensul acelor de ceasornic, invers decât o făcea planeta Neptun. Era un satelit natural, mai mare decât Pluto, cât se poate de interesant prin anomaliile sale care arătau că este complet diferit faţă de toate celelalte treisprezece luni ale strălucitorului Neptun. Aceste aspecte îi ofereau o perspectivă unică asupra întregului sistem solar, iar extratereştrii o aleseseră tocmai din aceste considerente. Orbita sa excentrică arăta că Triton fusese, de fapt, regele planetelor pitice din Centura Kuyper, dar picase în plasa gravitaţională a lui Neptun, pierzându-şi astfel supremaţia.

Pe Sid Carver îl îngrijora mai mult lipsă activităţii din senzorii de bord decât curiozităţile astronomice legate de Triton.

― IONA rămâi activă. Scanează continuu întreaga proximitatea planetară.

― Monitorizez şi navele urmăritoare?

― Pe ele primele.

Nici urmă din flota pământeană. Putea doar să presupună că navele se retrăseseră foarte rapid din zona de conflict, odată cu distrugerea bazelor xiliene. Urmele luptei erau vizibile în spaţiu, dar şi pe suprafaţa lui Triton. Pete întunecate se vedeau printre nori albi de convecţie. Sid înţelesese pe loc tactica folosită de pământeni. Armele nucleare terrane de adâncime stârniseră criovulcani de apă lichidă care loviseră cu putere amplasamentele extraterestre de la suprafaţă. Practic, nici nu fusese nevoie de un bombardament bazat pe multă acurateţe.

La poli, unde atmosfera rarefiată era mai limpede, albul imaculat al suprafeţei lui Triton era încă pătat de doline adânci, colorate în maroniu de compuşi organici rudimentari. Câteva resturi de nave pluteau inerte în spaţiul cosmic din jurul său. Craterele săpate adânc de explozii în stratul de zeci de kilometri de gheaţă de azot, apă şi bioxid de carbon, se vedeau peste tot, transformând chipul lui Triton în unul leprotic.

Mintea pilotului procesa rapid situaţia dar vedea că nu existau alternative. Avea pe urmele sale trei nave xiliene în stare bună de funcţionare şi angajarea într-o confruntare directă cu toate trei ar fi fost curată sinucidere. Evitarea luptei era imposibilă fiindcă nici o traiectorie de revenire la nava stup, Aether, nu îi asigura evitarea contactului cu adversarii.

Singura soluţie era să continue raidul său spre exteriorul sistemului solar, dar fără să se întrevadă nici un rezultat palpabil, sau să încerce să le îngreuneze misiunea urmăritorilor intrând imediat în atmosfera masivului Neptun. Miza pe faptul că în baza de date de la bordul navei avea cu siguranţă mai multe informaţii despre planetele sistemului solar decât xilienii care se bazau doar pe analizele senzorilor. Oricât de performante ar fi fost aparatele lor, în mod cert nu puteau echivala cu sute de ani de studiu efectuate de rasa umană asupra tuturor corpurilor din sistemul Solar, mai ales, după primele valuri de colonizarea a planetelor din apropierea Pământului. Ocoli Triton şi se îndreptă rapid către noul obiectiv.

Albastră ca o piatră de calcedonie care trebuie doar pusă în montura unei bijuterii colosale, planeta Neptun devenea tot mai clară în senzorii lui Amphyon. Deschise hubloul central dar percepţia vizuală era mult mai stranie pentru Sid fiindcă avea senzaţia că a opta planetă venea spre el cu repeziciune. Nava sa atinsese trei sferturi din viteza maximă, în încercarea de a pune o distanţă constantă faţă de cele trei nave xiliene.

Atmosfera superb colorată din heliu, hidrogen şi urme de metan era compactă şi ascundea misterios suprafaţa planetei. Linii albe brăzdau sub forma unor benzi orizontale globul gazos sub care se ascundea Neptun. De aproape, în zona ecuatorială, se vedeau câteva inele firave, precum un nimb translucid prin care se întrezăreau stelele aprinse ale constelaţiei Ursa Mare, pe care o ştia numai din hărţile spaţiale fiindcă ele lipseau de pe cerul Australiei. Erau departe de grandoarea inelelor saturniene dar nu puteau fi neglijate de nici o navă spaţială care dorea să evite un impact neprevăzut în acel câmp firav de meteoriţi.

Asemănarea cu Saturn nu se termină acolo. În emisfera sudică, masa amorfă de gaze era spartă de ochiul întunecat al unei furtuni gigantice, unde probabil circulau curenţi atmosferici la viteze care depăşeau de două ori viteza sunetului de pe Pământ.

Albastrul era copleşitor fiindcă metanul înghiţea avid lumina roşie, reflectând numai lumina rece, albastră, care transformă un infern îngheţat într-o reflexie de piatră semipreţioasă. Privirea i se agată hipnotizată de culoarea adâncă, mişcătoare, precum apele unui ocean imaginar. Părea o casă bună pentru un zeu al mărilor plin de capricii şi însetat să soarbă sufletele navigatorilor înecaţi. Visarea sa fu curmată de vocea calmă a lui IONA.

― Minus două sute doisprezece grade celsius în stratul exterior al atmosferei. Curenţii atmosferici au două sute cincizeci de kilometri pe oră aproape de poli.

I.A. analizase aliniamentul pupilelor pilotului şi încercase să îi asigure informaţii suplimentare.

― Închide hubloul, mă distrage. Cartografiază curenţii atmosferici şi vitezele lor de deplasare, apoi afişează-le pe un model tridimensional. Marchează vitezele mari în culori întunecate.

Proiecţia pe sticla vitrată a hubloului opac arăta la poli cele mai deschise culori iar pată întunecată era de culoare neagră. Atmosfera lui Neptun era al naibii de ordonată, în pofida vânturilor ucigaşe care îi agitau violent atmosfera. Sid vedea benzi de curenţi care se deplasau în sensuri contrare, stratificate de la poli, până la ecuatorul planetei.

― Ce intenţionezi să faci în continuare? Întrebă plat IONA.

Ar fi fost aberant să îşi închipuie vreo urmă de îngrijorare în vocea inteligenţei artificiale, dar ştia că era prevăzută cu rutine care să prevină acţiunile riscante ale piloţilor, încă de la primele semne.

― Intenţionez să scap de cozile xiliene. Calculează o traiectorie de intrare în curenţii polari, dar vreau să îmi spui cât de instabilă este zona de interferenţă.

― Foarte instabilă, turbionară.

― Căcat pe umeri… înjură Sid cât se poate de australian.

― Exclus, Sid. Uniforma ta este imaculată.

Pilotul privi resemnat spre tavanul cockpitului. IONA se comporta uneori ca un idiot trecut numai prin şcoli de fiţe, dar fără să fi luat vreodată contact cu viaţa din stradă. Cu toate acestea, îi predă comanda şi Amphyon intră trepidând în straturile superioare ale atmosferei neptuniene.

Şocurile inerţiale încetară dar viteza curenţilor şi presiunea atmosferică tot mai ridicată solicita intens structura constructivă a navei. Din când în când, schimbările bruşte ale stărilor de agregare producea cavitaţii care generau şocuri brutale. Nava se zguduia de parcă ar fi trecut prin ziduri invizibile.

Odată cu imersarea lor tot mai profundă constată că atmosfera se încălzea, devenind tot mai densă şi mai umedă. Creşterea conţinutului de apă generă un mediu prielnic pentru apariţia de fulgere gigantice, cât suprafaţa unui sfert de continent pământean. Era o oportunitate de a perturba scuturile energetice ale extratereştrilor, dar nici senzorii lor nu mai erau funcţionali.

― Menţine altitudinea actuală, IONA. Xilienii sunt în urma noastră?

― Acum zece minute erau, confirmă I.A.

Orice tentativă de coborâre sub plafonul de formare al norilor încărcaţi electrostatic devenea un risc major de pilotaj pentru că suprafaţa lui Neptun nu era solidă. Avea consistenţa unui ocean de nămol alcătuit din pulberi minerale, apă, amoniac şi metan, care atingea temperaturi şi presiuni uriaşe cu cât se cobora mai profund, spre centrul planetei. Metanul disocia şi elibera carbonul, iar acesta se transforma instantaneu în diamante care urcau spre suprafaţă şi apoi coborau până la un nou punct de sublimare. Un astfel de amestec în care coexistau cele trei forme ale materiei, solidă, lichidă şi gazoasă. Jos era o iadul. Miza din nou pe faptul că Xilienii nu aveau informaţiile pământenilor despre planetele din sistemul solar.

După jumătate de ceas de navigare dădu comanda de părăsire a atmosferei lui Neptun. Din păcate, curenţii atmosferici şi gravitaţia îl vor proiecta tot spre exteriorul sistemului solar şi va naviga pe un ocean spaţial foarte necunoscut, un ocean care nu refuza nici un suflet pierdut.

♦ Link de achiziţie: https://bookforge.ro/pasari-de-titan-invazia-mircea-carbunaru