O stea

Cu picioarele goale pe linoleumul murdar, copila făcu tiptil doi pași. Crăpă ușa. Silicartonul foșni încet, iar ea încremeni pe vârfuri. În containerul cu pereți ruginiți era frig, iar lumina, filtrată de stratul de apă care ținea locul cerului în cartierele scufundate de sub Atlan, abia pătrundea prin ferestruia fără perdea de lângă ușa de fier. În mijloc, sub masă, zăceau două umbre pe care nu ar fi vrut în ruptul capului să le trezească.

Călcâiele ei atinseră din nou podeaua. Își ținu respirația.
Una dintre umbre se clătină și horcăi în somn. Era Bog. Nu o lăsase niciodată să-i spună tată, iar Sondra pur și simplu îi zicea pe nume în mintea ei. Cu o seară în urmă, Bog intrase pe ușă cu un sac în spinare.
După o săptămână fără scandal, într-o liniște rece, pe care Sondra o prefera oricând urletelor lui guturale care adesea stârneau vecinii, Bog se întorsese de la Poarta de Vest. Pesemne băuse pe ascuns tot drumul, în ciuda Soldaților sintetici care vegheau ordinea în vagoane, iar Sondra se gândise că poate nici nu mai vedea bine, pentru că, înainte să deșerte sacul, Bog încercase de câteva ori fără succes să nimerească să pună pe masă o butelcă teșită, pe care o scosese dintr-unul din buzunarele pantalonilor. Recipientul căzuse până la urmă pe jos, iar Bog se aplecase în unghi drept peste masă, cât pe ce să se dea de-a berbeleacul pe partea cealaltă, iar sacul din spatele lui se prelinsese cu zornăituri pe podea și se deschisese, iar tot conținutul năvălise afară.

— Fericite Hyperii, strigase, iar Sondra recunoscuse veselia vremelnică a alcoolului din vocea lui, conștientă de cât băuse doar după cum adunase între ele cele două cuvinte într-un amestec de sughiț și consoane.
— Carne ai găsit? întrebase Ma, posacă, răscolind printre sticle cu mâinile tremurânde.
Ea nu băuse de o săptămână. Singura băutură de care ar fi putut face rost în Oraș era berea „unu-la-sută” de la popmarket, dar cum să se fi dus până acolo? Legile stricte ale Nordamului nu permiteau părinților să-și lase copiii singuri până nu-și treceau testul de majorat, iar vecinii nu se învoiau să ajute cu nimic fără plată. Transportarea alcoolului în prezența unui minor era, de asemenea, interzisă. Lucru ciudat, cugeta mereu Sondra la cei zece ani ai ei, pentru că nimeni nu limita consumul în locuințe, cu sau fără copii.
— Ia de vezi, mormăise Bog cu toată veselia ștearsă de pe chip ca luată cu cârpa, apoi apucase la întâmplare una dintre sticlele de pe jos și se așezase lângă piciorul mesei, deșurubându-i dopul.

Ma luase și ea una și se pusese la fel, în șezut, rezemată de peretele de fier al containerului. Băuse cot la cot cu el, iar Sondra se bucurase de tăcerea dintre ei și aranjase cele câteva alimente pe polițele ce le țineau de cămară, iar bucata de carne o pusese la rece. Se uitase cu speranță la restul de mărunțișuri pe care, probabil treaz încă, Bog le înghesuise printre sticlele lui prețioase doar pentru ca să nu cumva să se spargă și să se verse. Nu găsise nimic pentru ea, dar descoperise o ciocolată, care se topise și se rupsese în ambalaj, aproape înfășurată pe una dintre sticle. O ascunsese cu grijă departe de alte lucruri, atentă să n-o vadă vreunul din ei, cu gând s-o ia și s-o mănânce în taină când ei vor fi adormit în sfârșit. Cu orice risc.

Containerul le fusese alocat automat după ce pierduseră acțiunile de compensare oferite de General pentru ea. În afară de baie, avea o singură încăpere, pe care Bog însă o divizase cu o bucată de silicarton în care decupase o deschidere care ținea loc de ușă. Acolo era improvizată mica ei odaie, un pat cu pereți, în care Sondra avea voie să doarmă și să-și țină hainele și paderminalul primit de la școală pentru lecții. Se retrăsese înăuntru de îndată ce terminase de rânduit conținutul sacului și așteptase.
Dar, ca să-și ia ciocolata, trebuia să iasă.

Ușa din silicarton foșni din nou când o împinse, iar Sondra își mușcă buzele. Mai făcu un pas. Pielea tălpii i se dezlipi de pe linoleum cu un sunet ca de gură uscată, iar ea își auzi bătăile inimii mai tare și mai repede.
— Ce dracu faci acolo?
Bog se trezise, iar Sondra știa că alcoolul lăsa în urmă doar furie. Se refugie iar în odaia-pat și se ghemui în mijloc, peste paderminal, cu brațele împrejurul capului.
— Voiai să furi ciocolata mă-tii, ai? tună el, iar Sondra simți cum patul de fier îi preia vocea în vibrații mărunte și își strânse mai tare genunchii sub ea.

Scânci, știind că Bog nu putea fi mințit, și își încleștă degetele peste urechi, așteptând palma ce avea sigur să vină. Ușa containerului trosni surd, apoi scârțâi în lături, iar Sondra îndrăzni să se uite cu un ochi prin deschizătura de silicarton. Bog se lipi de perete, cu ochii cât cepele, Ma se înghesui la picioarele lui, iar patru Soldați sintetici și trei Servanți cu brațele pline de cutii colorate pășiră disciplinat înăuntru. În urma lor, cu figura strâmbă de consternare, sever și încruntat, intră un bărbat în uniformă, cu pelerină largă cu broderii complicate și cizme înalte lucioase. De uimire, Sondra uită de teamă. Întâlnită de o rază întâmplătoare de lumină care intrase chiar atunci pe fereastră, pe umărul Generalului strălucea o stea aurie.

— Ce se întâmplă aici? Iar? Nu v-am dat oare tot ce aveați nevoie? De câte ori?
Ma își acoperi ochii. Bog tremura ca varga și își împingea umerii în peretele containerului. Nu răspunse. Un Soldat făcu un pas amenințător spre el, iar Generalul aruncă o privire împrejur și o zări pe Sondra.
— Tu! Adună-ți lucrurile. Făcu apoi semn unui Soldat, care se apropie cu pași grei. Platoșele de titan de pe pieptul lui se mișcară ca niște elitre gigantice atunci când întinse un braț hidraulic spre ea. Sondra scânci și se retrase în fundul patului, chircită în colț, cu șira lipită de tăblia rece.
O mână înmănușată apăru pe sub musculatura cablată a Soldatului.
— Hai, copile, odată. N-am toată ziua.
Mâna își mișcă ușor degetele cu un gest de chemare, apoi rămase deschisă, cu palma în sus. Sondra nu se mișcă, iar mâna dispăru.

Hidraulicul se ridică pe jumătate și apucă placa de silicarton, pe care o smulse ca pe o hârtie din șuruburile cu care o prinsese Bog de pereți. Sondra se făcu și mai mică în colțul ei, suspinând cu paderminalul la piept, cu ochii roată la camera ruginită ce se ivise deodată în fața ei. Soldatul rezemă placa de un perete, apoi încremeni în poziție dreaptă.

Ma privea în gol, iar Bog avea pe pantaloni o dungă întunecată, care se scurgea până jos. Sondra ameți. Luată în brațe de pe cearșaful slinos, deschise ochii și văzu iar steaua cea aurie. Reverul din lână îi atinse bărbia, iar mirosul de parfum o făcu să strănute. Fără să vrea, își ascunse fața în țesătura moale și își lipi degetele de stea. O mână caldă îi mângâie încet părul.

— De azi înainte nu mai trebuie să furi ciocolată, murmură Generalul în urechea ei. Și poți să-mi spui „unchiul Roye”.
Apoi vocea lui se schimbă într-un ordin.
— Sue, anulează-mi tot. Anul ăsta îmi petrec Hyperiile acasă.

Publicat în fanzinul ArtZONE SF nr.9