Ucronia, o istorie paralelă

Termenul de ucronie este încă destul de puțin familiar cititorului român. El definește un gen literar aparte, încadrabil în literatura science-fiction datorită puternicelor sale valențe speculativ-ficționale. De fapt, nici nu ar avea cum să fie altfel, atâta timp cât ucronia este o „istorie paralelă”, un exercițiu al imaginației situat în afara timpului, așa cum însăși originea greacă a termenului o sugerează: ou („nu”) și chronos („timp”), adică „non-timp” sau „timp care nu există”.
Americanii denumesc, mult mai sugestiv, aceste istorii paralele prin expresia what if novels — „Ce-ar fi fost dacă…”. Dacă, de exemplu, Imperiul Roman de Apus n-ar fi căzut, dacă Napoleon ar fi câștigat la Waterloo, dacă bomba atomică ar fi fost inventată de germani înaintea americanilor, dacă…
Desigur, astfel de exerciții imaginative pot constitui tot atâtea teme captivante pentru autorii de science-fiction. Condiția esențială este ca efectul de realism să fie construit cu maximă acuratețe, întrucât în ucronie, speculația ficțională lucrează pe un teritoriu vast – istoric, social, politic, cultural, economic, tehnologic, științific – care trebuie explorat în ansamblul său, pornind de la date istorice cunoscute.
Fiindcă preluarea și adoptarea termenului în limba română s-au produs destul de târziu, ucronia rămâne un termen-concept care necesită anumite clarificări.
O primă observație vizează utilizarea frecventă a denumirii de „istorie alternativă”, întâlnită în literatura critică de specialitate. O consider improprie acestui gen, din mai multe motive. Unul dintre ele ține de sensul cuvântului alternativ, care – conform DEX – implică o repetare regulată sau alternanță, ceea ce nu se potrivește cu ideea unei rupturi ireversibile a firului istoric real.
În cazul ucroniei, istoria părăsește definitiv cursul cunoscut al evenimentelor, urmând un traiect schimbat, uneori până la punctul în care efectele devin complet opuse realității cunoscute. De aceea, pare mult mai potrivit termenul de „istorie paralelă”.
O altă observație importantă este că ucronia se bazează, în mod inevitabil, pe determinism (principiul cauză–efect), adică pornește de la un eveniment real, cunoscut, din trecut și, într-un punct în care intervine o schimbare (n.r. – așa-numitul „punct de divergență”), istoria reală se fracturează și continuă pe un traseu imaginar nou, conducând către un viitor ipotetic, către un „non-timp”.
Ca gen literar, ucronia îmbină rigoarea științifică a istoriei cu libertatea ficțiunii speculative. În acest fel, ea se apropie organic de alte genuri deja consacrate: utopia, distopia, ficțiunea politică, ficțiunea istorică, dar fără a se confunda însă cu niciunul dintre ele.

♦ Publicat în: