Dintele sau osciorul

• Dintele sau Osciorul de Pompilian Tofilescu • volum de proză • Editura Tracus Arte, 2025

Volumul lui Pompilian Tofilescu oferă senzația limpede că autorul deschide uși. Fiecare povestire introduce cititorul într-un spațiu unde realitatea este discret alterată până când devine aproape nerecognoscibilă, dar fără să se piardă ceva din consistența poveştilor. În acest context suprarealist, apelând la o scriitură fluidă, scriitorul ne impresionează prin ușurința cu care transmite idei sofisticate, iar până la final ni se dezvăluie ca un autor cu o forță narativă remarcabilă.
După primele povestiri citite îți dai seama că „Lumile lui Tofilescu” sunt recognoscibile și distincte, dar… altceva decât ceea ce găsim frecvent în ficțiunea speculativă românească. Acest lucru se datorează transrealismul declarat, utilizat ca regulă de construcție literară. Pe alocuri, mi s-a părut că îşi dozează imaginația şi o livrează controlat, chiar dacă Pompilian Tofilescu are resursele să-şi ducă textele în direcții nebănuite. Prin această strategie senzația de realism persistă, cu toate că cititorul conștientizează, la un moment dat, alterarea percepției sale. Surprinzător, am acceptat cu indiferență această situație pentru că am perceput autorul profund implicat în ceea ce scrie.
De asemenea, absurdul este piatra de temelie a povestirilor sale. Situațiile iraționale sunt asumate fără ezitare, ca o stare naturală a existenței, iar atunci când întâmplările și cuvintele se repetă obsesiv, de fapt, capătă importanță, personalitate și putere de decizie. Căutarea potrivirii perfecte – a cheii pentru orice încuietoare – devine o problemă existențială și o metaforă a pierderii libertății și identității. Obiectele nu mai sugerează întregul, la fel și oamenii care ajung să-și subordoneze viețile unor cerințe artificiale, pierzând astfel tocmai ceea ce îi face unici.
Personajele sunt vii, trăiesc intens, dar par mereu nepotrivite mediului în care evoluează. Ele experimentează ratarea, înstrăinarea, vinovăția, despărțirea, fragilizarea produsă de cuvinte spuse anapoda sau de mecanisme sociale impersonale. Prin complexitatea lor și prin situațiile bizare care transced realitatea, unele texte capătă amplitudinea unor serioase opțiuni de roman, cu trimiteri culturale ample.
Dincolo de stranietate, povestirile sunt presărate cu mult umor, ironie fină și detensionări spontane care transformă cartea într-o lectură provocatoare și plină de farmec. Instrumentarul literar al autorului depășește transrealismul: textele comunică între ele sau cu alte texte, uneori se oglindesc în povești sau basme cunoscute, alteori în arhetipuri cărora li se conferă dimensiuni noi, neașteptate.
Volumul are și o dimensiune socială, cu trimiteri autobiografice plasate în jurul anului 1989. Această perspectivă o folosește ca pretext să dezvăluie o anchilozare spirituală a personajelor din universul său literar, acestea fiind, de fapt, reflexii ale societății contemporane tot mai indiferentă, manipulatoare și încremenită. Suferința umană, dezumanizarea sau pierderea inocenței devin subiecte recurente și pentru că sunt expresia decăderii umane.
Dintele sau Osciorul este o carte surprinzătoare, care confirmă un autor matur, profund, cu multiple fațete, capabil de incursiuni literare și spirituale uluitoare.

♦ Publicat în: