SAPIENT (fragment)

SAPIENT • Volumul 2 din seria Nordam 2190

Editura Crux Publishing, 2026

Lansare sâmbătă 6 iunie, ora 18:00, la Cafeneaua Dada (Romexpo, Pavilionul B2), în cadrul Bookfest

Își selectă avatarul personal, apoi se răzgândi și îl cosmetiză rapid, schimbându-i aspectul vizual identic, captat tridimensional și costisitor, cu unul dintre cele gratuite. Folosit de peste jumătate din populație, avatarul androgin cu aspect tern și trăsături comune pe care îl alesese nu ar fi atras atenția.

În lumea reală, își ținu respirația. În cea virtuală, trecu în modul anonim și dădu voie implantului neural să i se conecteze la spațiul mental. Semnalele din rețea începură să-i circule prin sistemul nervos. Apoi, odată cu finalizarea transferului senzorial, ușoara amorțeală din vârfurile degetelor începu să-i cedeze, iar percepția i se reglă automat, până când avu sentimentul că în jurul prezenței sale virtuale se clădeau pereți pe care, dacă, ar fi întins mâna, i-ar fi putut atinge și i-ar fi opus rezistență, materializați ca în realitate.

Până atunci, nu dăduse atenție procesului prin care Neura se infiltra în conștiința lui la fiecare conectare. Îl luase ca atare. Fusese și pentru el ceva firesc, ca pentru restul lumii, și nu-și pusese niciodată problema că nu el era cel care accesa rețeaua, ci rețeaua era cea care punea stăpânire temporar pe toate simțurile și gândurile lui, ținându-l acolo, hrănit cu dopamină facilă și consumatoare de viață, ca un fast-food pentru minte.

Își stăpâni anxietatea și păși încet prin tunelul luminos și deja plin de tentații, pe care antrenamentul lui militar îl învățase să le ignore, în care componentele care îi alcătuiau imaginea se încărcau unul câte unul. Ieși în celălalt capăt complet configurat, apoi, fără să mai piardă vremea, se teleportă în zona canalelor de discuții libere de sub straturile superficiale din fluxul general.

Peisajul era în mod voit aglomerat cu obiecte care își schimbau psihedelic culorile și formele, litere contorsionate, „A“-uri și „V“-uri și „I“-uri tridimensionale sau vălurite. Clipeau ca neoanele din sectoarele cu distracție ilicită de sub Atlan, puncte luminoase și întunecate, amestecându-se unele cu altele după coliziuni improbabile. Printre ele se rostogoleau fragmente de conversație în formate diverse, de la text lizibil sau amestecat la sunete atone sau, dimpotrivă, stridente, totul presărat cu clipuri haotice cu oameni și animale care nu răsuflaseră niciodată dincolo de virtualul rețelei, dar care făceau mâncare sau dansau în locuri construite meticulos sau ilogic de același Generativ capabil să umple fără noimă spațiul cu slop, așa cum i se cerea din milioane și milioane de direcții.

Dar în fluxul de neoprit plin de nimicuri, se ascundeau cel mai bine informațiile valoroase, așa că Rhad înaintă printre gunoaie, aplicând tehnicile deprinse din perioada de antrenament cu Melassat, izolând tipare și căutând inclusiv printre emisiile aparent lipsite de sens.

„Nu poate fi Libertam,“ spuse o voce, iar asta îi atrase atenția, din reflex. Libertam era un subiect la care parametrii contului lui erau sensibili.

„Deși ar fi logic să taie legăturile. De ce să aibă acces la comunicații unii care nu vor libertatea asta?“ urmă aceeași persoană.

Fără să-și dea seama că rețeaua avea efect și asupra lui, Rhad zăbovi în preajma conversației. Deși nu era ceea ce căuta, subiectul îl interesa. Crescut de Almyra cu cărți tipărite pe hârtie, Rhad nu era de acord cu ce susținea gruparea anonimă care dădea de furcă adesea Consiliului. Neura era orice, dar nu libertate. Cetățenii consumau un amalgam de mizerie care le era turnat direct în creiere și își ignorau astfel lipsa de sens, dar și sărăcia hrănită științific, cu toate nutrimentele necesare, dar fără bucuria variației, fără sensul creației sau al efortului personal. Se întrebase de nenumărate ori cât de goală trebuia să fie existența acestor oameni. Majoritatea trăiau și mureau în rețea, corpurile lor stingându-se la soroc în containere meschine sub apele Atlanului, ca apoi să fie dibuiți de Debarasatori în urma semnalelor primite din Neura și preluați, țepeni, ca să folosească drept îngrășământ pentru solul mereu flămând în care creșteau plantele fără gust, dar nutritive, care hrăneau supraviețuitorii.

„Dar Libertam nu a sabotat niciodată relee,“ desluși el în continuare o altă voce.

Era adevărat și, cel mai probabil, de asta nu se apropiase niciodată de ei, pentru că avea sentimentul că operau sub o umbrelă falsă, dintr-un set de valori care nu se puteau suprapune. Libertam atacaseră întotdeauna orice încercare a Advancorporației de a reduce capacitatea rețelelor, deși asta ar fi fost benefic pentru oameni. Degeaba făcuse Samper campanii extinse prin care încerca să explice nevoia umană de conexiune reală, de contact personal, iar nu virtual. Fără niciun succes explicase și Dolphin Sanders aspectele economice. Centrele de date consumau o cantitate din ce în ce mai mare de energie, în ciuda construirii lor sub Atlan, soluție care măcar rezolva problema răcirii. Ca răspuns la oricare din abordări, Libertam detonaseră fabrici de alimente și sere, cu argumentul că degeaba statul oferea cetățenilor hrană, dacă le lua libertatea a face și de a fi ce voiau.

„Numai în deșert au picat,“ urmă vocea. „În Orașe, niciunul.“

— Pierzi vremea, mormăi Lem, făcându-l să tresară, surprins.

Aproape că uitase că era și el acolo. Fratele lui avea dreptate. Discuția pe care o surprinsese și care îl oprise din drum nu avea legătură cu moartea oamenilor din New Logan. Era un subiect important, dar pe el altceva îl interesa, și de aceea riscase să pătrundă în Neura. Își adună gândurile și abandonă firul, apoi încercă o căutare conceptuală, extinsă cu sinonimii.

New Logan

moarte subită

un sat întreg

au murit toți

molimă, boală, atac, agent toxic, otravă, toxină, virus, epidemie, terorism

Căutările nu returnau nimic relevant. Rhad se strecură printre mai multe piste false, rezistând felului în care Neura îi scotea în cale tot felul de informații care l-ar fi putut ține din treabă, astfel încât să piardă cât mai mult timp conectat. Se afundă în câteva cotloane în care prefera de obicei să nu intre, dar, dacă se afla în rețea, măcar să nu omită nimic.

Pe măsură ce înainta, însă, un sentiment neplăcut începu să i se cuibărească în ceafă, așa că se tot întoarse să privească în urmă. Se gândi că era doar anxietatea de a fi într-un loc în care ar fi putut să se piardă, apoi se întrebă de ce nu încercase niciodată să-și facă un backup. În definitiv, ar fi putut să-și descarce sinele undeva… Oare nu l-ar fi putut descărca și pe Lem?

Sondra era UNI Tech. Se ocupase de softarea Soldaților în Fabrică ani de zile. Ea trebuia să știe mai multe, sau să-și dea seama măcar dacă așa ceva era tehnic posibil. Trebuia să-i spună despre existența lui Lem. Să-și asume orice ar fi urmat din mărturisirea asta și să încerce măcar.

— Ești distrat, îl mustră celălalt. Vorbim cât vrei tu despre asta, dar nu când umblăm brambura în mațele dracului.

O umbră trecu prin spatele lui, iar Rhad se întoarse cu senzația că cineva îl apucase de haine, dar nu reuși să observe nimic deosebit. Își simți pulsul accelerându-se, așa că și-l coborî conștient la un nivel sigur, apoi se concentră împrejur, atent la orice detaliu nefiresc care ar fi putut să apară în planurile interconectate ale rețelei. Nimic însă.

— Încetează. Anxietatea ta se transmite.

— Hai să ieșim, îl îmboldi Lem.

Nu apucă să-i răspundă. I se păru că zgomotul începea să se stingă peste tot în jur, de parcă toate conversațiile și fragmentele de date prin care înota s-ar fi retras cu încetinitorul din calea unei sfere de aer repelente, în centrul căreia se afla el. Se simți expus. Ceva îl izola de restul datelor, lărgind periculos spațiul în toate direcțiile. Își simți gura uscată și nu reuși să alunge sentimentul că era cât pe ce să fie prins într-o capcană din care i-ar fi fost apoi imposibil să iasă. Pulsul îi crescu iar periculos și rapid. Implantul Med nu reuși să i-l regleze, și o bandă rece de panică i se înfășură strâns în jurul frunții.

— Scoate-ne de aici! strigă Lem.

Acționă pe loc teleportorul, apoi se strădui să parcurgă rapid tunelul de inițializare-dezinițializare, dar avatarul îi înainta ca prin apă. Simțind că abia se târăște, se ajută de brațe, proptindu-se în pereți și împingându-se înainte, până când, în sfârșit, se prăvăli în vestibulul virtual și rupse conexiunea.

Deschise ochii în livingul imens al casei din Hoye. Era lac de sudoare. Își șterse fața cu palmele și se lăsă pe spate pe canapea, cu capul rezemat de spătar. Implantul MED reuși, într-un târziu, să-i regleze bătăile inimii.