Estetica imaginarului de Györfi-Deák György

de Mircea CĂRBUNARU

În pofida titlului care pare să ducă spre radiografierea umorilor estetice din textele SF, în realitate, descoperim un cuprins mult mai complex. Volumul alcătuit din articolele apărute în diverse reviste literare, inclusiv în Pro-Scris (n.r. – publicaţie virtuală coordonată de Györfi-Deák György), aduce o perspectivă unică asupra creaţiei SF&F autohtone.

De exemplu, în prima jumătatea cărţii scoate la lumină numeroasele puncte comune dintre autorii autohtoni de limbă română şi maghiară, amintind că până în anul 1989 puteam găsi cu uşurinţă autori români traduşi în maghiară şi invers, ceea ce a dus, în mod natural, la îmbogăţirea ambelor culturi.

În a doua parte face incursiuni documentate în teme majore ale literaturii SF, eseistica sa axându-se pe trei direcţii de analiză: autori, opere şi idei; majoritatea provenind din creuzetul creaţiei science-fiction. Remarc încântat faptul că „Estetica imaginarului” (Editura Cristian PlusArt) poziţionează literatura SF&F într-un context cultural mai larg, chiar elitist, alături de marea literatură.

Obligatoriu trebuie să subliniez şi faptul că Györfi-Deák György este erudit, fără să revendice acest lucru, pentru că relaţia sa cu sursele de documentare este profundă şi uluitor de precisă. În acelaşi timp, are aplecarea minuţioasă a cronicarului care observă cu atenţie şi notează cu acribie lucruri şi fapte, întărind spusele scriitorului Marius Dobrin din prefaţa cărţii, că Gyuri rămâne, prin excelenţă, „un om al cărţii”.

Publicat în fanzinul ArtZONE SF nr.4

ArtZONE SF

ArtZONE SF - povestiri science-fiction, fantastic, fantasy pentru cititori de proză scurtă

Related Posts

„Al doilea F din Fericire” de Robert Gion

Robert Gion este cunoscut pentru aplecarea sa către horror, pentru imaginația prodigioasă și pentru condeiul său foarte bun. Cu toate că nu sunt un adept al genului, am citit cu…

Revolta Akienilor de Daniel Zărnescu

Revolta Akienilor (Editura Stepout Publishing House, 2017) este romanul de debut al lui Daniel Zărnescu în materie de ficțiune speculativă, însă până la această carte autorul a publicat cărți de…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Revista ArtZONE SF

ArtZONE SF 12/2025

  • noiembrie 1, 2025
  • 580 views
ArtZONE SF 12/2025

ArtZONE SF 11/2025

  • iunie 28, 2025
  • 1632 views
ArtZONE SF 11/2025

ArtZONE SF 10/2025

  • aprilie 13, 2025
  • 1722 views
ArtZONE SF 10/2025

ArtZONE SF 9/2024

  • decembrie 21, 2024
  • 1863 views
ArtZONE SF 9/2024

ArtZONE SF 8/2024

  • iulie 20, 2024
  • 1787 views
ArtZONE SF 8/2024

ArtZONE SF 7/2024

  • martie 25, 2024
  • 1259 views
ArtZONE SF 7/2024

ArtZONE SF 6/2023

  • martie 25, 2024
  • 1368 views
ArtZONE SF 6/2023