Frank ROGER
de Frank Roger
– Iată omul acela din nou, a spus Maurice stând în fața ferestrei și privind afară. Omul care își plimbă câinele. Îl văd de trei ori pe zi, la ore regulate. Îți vine să crezi?
– Este destul de normal dacă ai un câine, a spus soția lui, Jessica, ridicând privirea din tabletă. Trebuie să-l plimbi de mai multe ori pe zi.
– Da, dar nu vorbim despre un câine adevărat, a răspuns Maurice, arâtând spre ceea ce privea, pe care ea, pentru că era departe de fereastră, nu putea să vadă. Este un animal de companie robot. Știi foarte bine că nu mai există câini adevărați.
Jessica oftă.
– Desigur, dar oamenii se simt singuri și își doresc cu disperare un companion, așa că-și cumpără câini sau pisici robot sau orice. Ce altceva pot face atunci când originalul nu mai este de găsit?
– Presupun că ai dreptate, spuse el, apoi ceva de pe stradă l-a frapat. S-a întors și a spus: Ar fi trebuit să vezi ceea ce tocmai a făcut câinele ăla! Uită-te la grămada aia de rahat! Acum explică-mi de ce câinii robot se răhățesc. Serveşte la ceva?
– Da, serveşte, spuse Jessica lăsând tableta deoparte. Se temea că va avea parte de una dintre nesfârșitele lamentări ale lui Maurice. Se obișnuise cu ele, dar tot o enervau. Face câinii mult mai reali. Dacă aștepți ca un câine robot să înlocuiască un câine adevărat, atunci ar trebui să ofere tot pachetul. Inclusiv părțile mai puțin atrăgătoare. Nimeni nu-și dorește un animal de companie artificial perfect care are numai părţi pozitive. Asta-i toată ideea din spatele industriei cu animale de companie robot.
– Prin urmare, oamenii dau bani câștigaţi cu greu pentru niște blestemați de câini robot după care cureți grămezi de rahat și alte treburi. Nu voi înțelege niciodată aceşti oamenii. A scuturat din cap. Sunt iremediabil de sentimentali. Confundă realismul cu…
– Poți, te rog, să nu te mai plângi? L-a întrerupt ea. M-am săturat și am obosit.
– Nu mă plâng, i-a replicat el. Doar că nu înțeleg de ce unii oameni fac eforturi extreme să aducă înapoi vremurile de mult apuse, în timp ce…
– Destul, a spus ea ridicând vocea. E de ajuns, Maurice. Nu mai suport. Mai scutește-mă.
A luat telecomanda, a îndreptat-o spre Maurice și l-a pus în așteptare. Era frumos să aibă un soț android supărăcios și foarte realist, dar nu avea nevoie să-l țină pornit tot timpul.
traducere de
Mircea Ştefan Cărbunaru
Krzysztof T. DABROWSKI
