Jim Burns (n. 1948), artist galez din Cardiff, este considerat unul dintre marii maeștri ai artelor vizuale science-fiction. Datorită creației sale, artistul deține 3 Premii Hugo și 14 premii British Science-Fiction Award pentru ilustrație SF.
Pregătirea lui Jim Burns în domeniul artelor vizuale este târzie, după ce s-a înrolat în Royal Air Force (n.r. – doar pentru o scurtă perioadă începând cu 1966). Până în anul 1972 a trecut prin mai multe școli de artă (Newport School of Art și Școala de Arte Saint Martin din Londra), apoi a început să profeseze și să se facă remarcat pe plan artistic. Picturile sale sunt, în general, lucrări foto-realiste elaborate, preponderent asociate subgenului space-opera.
Pasiunea lui Jim Burns pentru aviație este vizibilă în design-ul fabulos și elaborat al navelor sale spațiale, aspect notoriu care i-a asigurat o colaborare cu regizorul Ridley Scott la proiectarea spinnerelor din filmul „Blade Runner” (1982), ecranizare după Philip K. Dick.
Ca ilustrator de carte, artistul a colaborat cu scriitori de referință: Frank Herbert, Walter Jon Williams, Harry Harrison, David Brin, Robert Silverberg, Peter F. Hamilton etc. De asemenea, a realizat partea grafică la mai multe jocuri clasice (board game) precum: Road Warrior, Space Crusade, The Fury of Dracula etc.
Publicat în fanzinul ArtZONE SF nr.8
Provenit din generaţiile de autori SF&F ai anilor ʼ90, Mircea Cărbunaru este cunoscut pentru textele publicate în Almanahul „Anticipaţia”, Revista CPSF „Anticipaţia”, String, Jurnalul SF, iar recent in Galaxia 42, Utopiqa, Litera 13, Luceafarul literar si artistic etc. Este exponent al mişcării literare SF din Brăila, un promotor activ al genului, dar si realizator al mai multor publicatii literare brailene (Suplimentului de Literatura şi Artele Imaginarului „Fantasya”, Fanzinul „SFera”, Fanzinul literar „ArtZONE SF” incepand cu anul 2021). Este menţionat în „Dicţionarul SF” coordonat de Mihai Dan Pavelescu, la Editura Nemira (1999). Apare în antologiiile „România SF 2001” (Editura ProLogos), „Boabe de poveste - I, III” (Editura Pavcon - 2023, 2024), Antologia „UtopIQa" (Editura PIM, Iași, 2024), „Antologie în răspăr - Creiere cu păr” (Editura InfoEST - 2024). Ca antologator a coordonat volumul „Captivi în imaginar” cu scrieri SF&F ale tinerilor autori brăileni (Editura Proilavia - 2019). In ultimi ani a publicat volumul de proză „Colecţionarul şi alte povestiri stranii” (Editura Bookforge 2023), romanul SF „Păsări de titan - Invazia” (Editura Bookforge 2023), romanul ficţiune istorică „Leviathanul Vineţiu" (Editura Bookforge 2024), volumul de proză „Traume" (Editura Bookforge 2025).
I just like the helpful information you provide in your articles