ASTRA Dej şi benzile desenate

Anul acesta, la Festivalul de Benzi Desenate Istorice de la Braşov, Radu Gavrilă, Dodo Niţă şi Gabriel-Virgil Rusu au lansat cel de-al doilea supliment BD publicat de revista ASTRA Dejeană. Noua apariţie se deschide cu un grupaj de fotografii de la ediţia din 2024, unde a fost prezentat primul număr. Directorul publicaţiei se bucură ― şi ne bucură ― în editorial cu vestea că iniţiativa a putut fi continuată. Radu Gavrilă promite că va căuta să perfecţioneze şi să dezvolte proiectul, care, putem afirma, urmează o tradiţie: vă reamintim că în Dej a copilărit Marea Doamnă a BD-ului românesc, Rusz Lívia.

Desenul copertei a fost realizat de Viorel Pîrligras. Pe lângă planşele cu subiect istoric, pe tematica evenimentului (Puiu ManuÎntâlnirea, Ion Mihăescu şi Vlaicu BârnaNeuitatul (an 1907), Gabriel RusuUrsita, Alexandra GoldilloLegenda Sfântului Hubertus), în revistă apar şi pagini cu subiecte fantasy (Adrian Barbu şi Marco Stoianovic Sfârşitul lumii) sau science-fiction (Valentin TănaseJournaliana, Walter Reiss Stăpânii tunelului, Viorel PîrligrasPrecum o flacără, Valentin IordacheCălătorie prin seva Universului, Strip BD, Marian Mirescu şi Dodo NiţăSens unic, Radu CleţiuWilson şi Timi, Caraghioşi în lesă, Radu Marian Aventurile colegului Minitehnicus).

Gabriel Rusu comentează un capitol de istorie, transpus grafic în revista „Cutezătorii”. Györfi-Deák György a profitat de faptul că 2025 este bicentenarul naşterii romancierului Jókai Mór, unul dintre părinţii benzilor desenate maghiare şi ne-a oferit o ilustrare satirică din 1862, încă savuroasă: „Neamţul Miksa merge să ceară mâna surorii mai mari a lui Magyar Miska”. În rubrica „Dicţionar BD”, Dodo Niţă prezintă o parte dintre graficienii din revistă.

ASTRA este asociaţia culturală a românilor ardeleni, înfiinţată în 1861, desfiinţată de comunişti, reînfiinţată în 1990. De-a lungul timpului, a editat mai multe publicaţii culturale, printre care şi revistele din Dej, care au adunat colaboratori din toate colţurile ţării, ba chiar şi de peste Ocean. Mult succes tuturor iniţiativelor menite să bucure şi să educe tineretul!

Györfi-Deák György

Este prozator, eseist, traducător din/în română şi maghiară. A frecventat cenaclurile Zodiac din Piteşti, H. G. Wells și Helion din Timișoara. A fost redactor al fanzinului studenţesc „Paradox”, coeditor (alături de Cătălin Ionescu) al revistei on line „Pro-Scris”. A colaborat cu publicaţii din ţară precum: Antarg, Amfiteatru, CPSF Anticipația, Fantastica Magazin, Fantasya, Helion, Jurnalul SF, Newsletter, Literra, Paradox, Prăvălia culturală, Pro-Scris, Sigma, Telegraf, Fanzinul ArtZONE SF etc. De asemenea, a publicat proză în diferite antologii – Întoarcere pe Planeta Albastră: avertisment ecologic (1989); La orizont, această constelație (1990); Boabe de Poveste (Pavcon 2023); Oraşele Viitorului (Pavcon 2023) etc.. A primit Premiul Colin pentru eseu în 2014. A semnat mai multe apariţii editoriale: Enciclopedia lumii lui J. R. R. Tolkien, Editura Galaxia Gutenberg, 2007 (co-autor); Istorii și isterii literare (eseuri), Editura Cristian PlusArt, 2021 (Premiul pentru cel mai bun volum non-fiction RomConSF 2022); Estetica imaginarului (eseuri), Editura Cristian PlusArt, 2022 (Premiul pentru cel mai bun volum non-fiction RomConSF 2023); Dârzarta bârză (proză scurtă), Editura Cristian PlusArt 2023 (Nominalizare la secțiunea Volum de povestiri, RomConSF 2024).

Related Posts

Science Fiction și Geopolitică

• SF-ul ca Manual de Utilizare • prezentare realizată de Pompilian Tofilescu la Convenția Națională de Science Fiction și Fantasy ROMCON 2026) Vreau să încep cu o afirmație simplă: Science…

„Disclosure Day” – Steven Spielberg revine la marile sale întrebări (video)

La doar câteva săptămâni de la premiera americană din 12 iunie 2026, noul film al lui Steven Spielberg, Disclosure Day (Ziua Dezvăluirii), s-a impus deja drept unul dintre cele mai…

One thought on “ASTRA Dej şi benzile desenate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Revista ArtZONE SF

ArtZONE SF 14/2026

  • mai 4, 2026
  • 1194 views
ArtZONE SF 14/2026

ArtZONE SF 13/2026

  • februarie 8, 2026
  • 1570 views
ArtZONE SF 13/2026

ArtZONE SF 12/2025

  • noiembrie 1, 2025
  • 1506 views
ArtZONE SF 12/2025

ArtZONE SF 11/2025

  • iunie 28, 2025
  • 2226 views
ArtZONE SF 11/2025

ArtZONE SF 10/2025

  • aprilie 13, 2025
  • 2315 views
ArtZONE SF 10/2025

ArtZONE SF 9/2024

  • decembrie 21, 2024
  • 2458 views
ArtZONE SF 9/2024

ArtZONE SF 8/2024

  • iulie 20, 2024
  • 2317 views
ArtZONE SF 8/2024