Dincolo de viață

Deasupra mea, păianjenii țes vise, prinzându-mă iremediabil în plasa lor. E noapte. Știu doar privind la cifrele roșii ale ceasului digital, ce mă fixează ca ochii unui animal de noapte. Draperiile sunt trase tot timpul. Mă protejează și mă izolează în același timp de lumea de dincolo.
Bănuiesc că sunt un fel de Gulliver al casei, ce bântuie neostenit prin cotloanele ei, alături de celelalte ființe ce o locuiesc.
Trupul îl simt slăbit, ca un soldat care e pe cale să își încheie misiunea. Ce ciudat, suntem două ființe simbiotice ce locuiesc concomitent în acest plan al timpului și al spațiului. Gândul prinde formă și străbate spațiul camerei, apoi al casei, urcând spre înalt, unde se întâlnește cu alte gânduri, în lumea de deasupra lumii.
Se spune că un singur lucru e mai rapid decât lumina. Și acela e întunericul, care e peste tot. E deja acolo, înainte de a deveni mesaj. Oare gândurile au fost acolo de la început? Mă chinuie o durere de cap îngrozitoare. E un punct în ceafă ce îmi amintește că sunt viu.
De o vreme, zgomotele casei nu mă mai înspăimântă. Becul ce se aprinde fără să fi apăsat întrerupătorul a devenit banal. Privesc la focul ce ia forme ciudate. Culorile lui dansează. Mă aud strigat pe nume. E noapte. E noapte, prietene spirit, nu știi? Dorm. Nu vezi că dorm? Nu e frumos, să știi.
Am avut o zi grea…
Știu că aici a fost casa ta, dar nu sunt vinovat eu că ai plecat. Sau ai murit. Știu că ai murit. Pentru că altfel nu te-aș simți. Dorm! Azi dorm, auzi? Te-am simțit ca o boare deasupra mea. Ești o ea sau un el? Cred că ți-e dor. Știu.
Am grijă de acest loc de când am venit. Continui munca ta, să știi.
Uneori visez că zbor. Dau din brațe ca și cum aș înota. Braț după braț, ca la piscină. Alteori cad în canale fără de capac. Și fără de fund. Mă simt ca o minge de ping pong pe o masă de joc controlată de Energia Supremă. Și de ajutoarele sale…
Stăpânii tăi știu ce faci aici, Jos? Sau ești vreun rebel, izgonit dintre ai lui?
Ah, simt cum mă descompun în atomi, în protoni și electroni. În bosoni și neutrino, spune-le cum vrei. Dispar într-un roi de stele. Apoi mă recompun. Durerea a reapărut. Aprind lumina. Știu că nu îți place Lumina. Nu te pot învinovăți.
Întunericul și lumina nu sunt compatibile. Aprind și televizorul. Muzica clasică se revarsă în camera neagră de obicei, dar care acum e învăluită în lumină. Cearșaful este ud, la fel ca pijamaua. Uneori visez cu ochii deschiși. Părul îmi crește ușor, ușor, apoi tot mai rapid, până se transformă în șerpi uriași. Ce caută să muște. Stai departe de mine! Nu vreau să-ți fac rău.
Ai nevoie de mine. Sunt singura ta legătură cu lumea reală. Doar aici ai putere. Și doar eu te înțeleg. Dar tu? Spune-mi, cum cum e Dincolo? Taci? De ce taci?
Uneori simt că nu mai pot. Doar pisica pare să mă înțeleagă. Se cuibărește pe pieptul meu. Și simte. Știe unde mă doare.
Brrrr… mi-e frig. Aprind focul, dar nu-i simt căldura. Oare viața se scurge din mine? Îmi amorțesc mâinile și picioarele. Ochii îmi lăcrimează fără motiv. Mă uit afară. Mașinile trec grăbite, iar oamenii…, oamenii sunt conduși de o mână invizibilă, de gândurile lor. Dar timpul lor este limitat. Ca și al meu, ca și al tău.
Știm când ne naștem, dar nu știm când plecăm. Tot ce putem face, e să ne pregătim. Amat victoria curam.
Încerc să citesc. Știi, așa am devenit mai puternic. Cei din vechime ne-au transmis ceea ce știau. Azi nu pot. Pur și simplu nu înțeleg ceea ce citesc. Privirea îmi e tulbure. Cel ce mă privește din oglindă pare obosit. Cearcănele de sub ochi și barba nerasă de o săptămână asta spun.
Ce ciudat, cu cât corpul decade, cu atât mai mult creștem în spirit…Știi, e ca o balanță veșnic în echilibru. Cândva, corpul meu funcționa optim. Picioarele mă duceau în locuri pe care le vedeam în vis. În vis și în forme pe cer.
Voi credeți în semne? De multe ori am avut premoniții. Poate că am pășit în viitor pentru o clipă. Sunt locuri unde spiritul și materia se despart. Crezi că eu sunt doar materie? Chiar asta crezi, prietene? Uneori cred că ești mai mult decât un spirit. Dar poate mă înșel.
Mă plimb prin casa goală. Pereții se sprijină pe mine. Nu mai pot sta în pat. Camera se învârte odată cu patul. Trebuie să urc. Trebuie să urc! E un fel de revoltă. Pământul mă cheamă spre el. Dar eu mă opun.
Auzi? N-ai ce face, trebuie să mă asculți. Chiar dacă nu-ți place.
Ai mei sunt toți dincolo. Doar tu mi-ai mai rămas. Pe mânerele ferestrelor atârnă vestigii din vremuri de mult apuse. Medaliile pe care le faci să se miște. Cântecul lor spune povestea mea. Una dintre ele, probabil.
Am obosit. Am ajuns la etaj. Gâfâi. Deschid fereastra. Vântul înghețat al iernii mă izbește în față. Deschid gura. Energia lui mă patrunde. Păsări de noapte zboară haotic. Orașul e în ruină. Fantome ale trecutului latră în fața caselor obosite. Doar câteva luminițe pâlpâie în depărtare. Acolo mai este viață, încă. Lumina este Viață!
Surâd. Pentru că sunt pregătit să te întâlnesc. Tu ești? Dar nu te bucura prea devreme. De acum te voi bântui eu pe tine…

Publicat în fanzinul ArtZONE SF nr.7

Cristian Lucian MLADIN

A început să scrie începând cu anul 2012 editoriale social- economice în ziarele Business Adviser şi Business Point, ziare cu acoperire naţională. Colaborează prin publicarea de poezii, eseuri și proză cu diferite reviste, site-uri literare și culturale:Stindard, Agora literară, Cervantes-Inspirescu, Liga Scriitorilor din România, Cenaclul Luceafărul Arădean, E-Creator, Litera 13, Fanzin ArtZONE SF, Însemne culturale, Confluențe literare, Revista de cultură Glasul literelor, Sintagme literare, Arte, Armonii culturale, Parnas XXI, Revista Boem@etc. Volume de autor:Umbre în lumină, poezii, Editura Grinta Cluj Napoca 2018, Întoarcere la Cuvânt, editoriale, eseuri, recenzii, Editura Rotipo, Iași,2020, Ochii nopții, proză, Editura Biscara 2022, Cubul cu cinci fețe, roman, Editura Inspirescu, București, 2019 (volum colectiv).

Related Posts

Tânărul M’bolo

Era una dintre acele zile, lungă și fierbinte, despre care se putea spune că anunța sfârșitul lumii dacă avea să fie la fel pe tot timpul verii. Pentru triburile Masai,…

Falsa tăcere

Profesorul Mávros se întoarse cu spatele spre tablă şi privi studenţii adunaţi în aula universităţii.— Aşadar, zise el cu voce puternică, astfel încât să fie auzit şi din ultimele bănci,…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fanzin ArtZONE SF

ArtZONE SF 8/2024

  • iulie 20, 2024
  • 391 views
ArtZONE SF 8/2024

ArtZONE SF 7/2024

  • martie 25, 2024
  • 235 views
ArtZONE SF 7/2024

ArtZONE SF 6/2023

  • martie 25, 2024
  • 247 views
ArtZONE SF 6/2023

ArtZONE SF 5/2023

  • martie 25, 2024
  • 145 views
ArtZONE SF 5/2023

ArtZONE SF 4/2022

  • martie 25, 2024
  • 137 views
ArtZONE SF 4/2022

ArtZONE SF 3/2022

  • martie 25, 2024
  • 132 views
ArtZONE SF 3/2022

ArtZONE SF 2/2021

  • martie 25, 2024
  • 136 views
ArtZONE SF 2/2021