Stihia

În toiul nopții, prin ferestrele deschise pătrundea un aer muced de baltă. Se auzea orăcăitul broaștelor, bâzâiau țânțarii, mișunau umbrele. Stihia de fum se adună într-un mănunchi de rotocoale dense, pentru ca apoi să ia forma unui trup de bărbat. Păși desculț prin grădină, umplându-și pieptul dezgolit cu parfumul trandafirilor, apoi se strecură pe geamul deschis și rămase înțepenit în mijlocul odăii. Simțise din depărtare mirosul trupului de fecioară, însă acum, când o avea sub ochi, abia-și putea stăpâni flăcările care-i alergau prin vene. Pluti deasupra ei, plescăind din buze. Mmmm…, ce nume dumnezeiesc ai… Cristina… Cristinaaa…

Fata tresări și se desprinse din negura somnului sterp, alunecând într-un vis diabolic, în bezna ce se căsca deasupra ei, perforată doar de două cercuri aurii care pulsau. Pânza fină a cămășii de noapte nu putea s-o ascundă. Un geamăt scurt îi scăpă dintre buze.
— Doamne Dumnezeule, apără-mă și păzește-mă de ispită…
Pieptul bărbatului zvâcni, rânjetul i se lăți.
— Of, draga de tine… Când intru eu în casă, Dumnezeu rămâne la ușă, îi zise, iar Cristina se convinse că visa.

Dar ce vis nebunesc avea! Cum mângâierile se întețeau, începu să tremure sub catifeaua palmelor. Simțea că se scufundă într-o umbră fierbinte. Vru să se smucească, dar membrele nu-i dădeau ascultare. Vedea doar cercurile aurii plutind deasupra ei și o cuprindea o fierbințeală cum nu mai trăise vreodată. Apoi, căzu peste ea blestemul gurii. O gură moale și umedă care începu să-i dezmierde gâtul și umerii, coborând, căutând, pândind și așteptând.

Cristina închise ochii și murmură rugăciuni stinse printre dinți. Mâinile pe care nu le vedea îi ridicau cămașa, pentru ca buzele să coboare și mai mult. Timpanele îi zvâcneau. Nările i se umpluseră de un miros dulceag de soc. Ardea. În briza rece care pătrundea prin geamul deschis, din trupul ei răsăreau rotocoale de aburi.

— Doamne Dumnezeule, nu mă lăsa să cad în păcat…, răsuflă printre gemete, dar în clipa în care simți limba șerpească măsurându-i pielea cu mișcări largi, rugăciunile se stinseră.
Bărbatul se mișca încet, croindu-și drum nu atât spre miezul trupului, cât mai ales spre miezul ființei ei. Cu cât o respira mai mult, cu cât o gusta mai mult, cu atât mintea lui era inundată de imagini din viața ei, iar când ajunse la poarta sufletului și o deschise, putu să-i trăiască toate amintirile. Acum, devenise ea. Simți clipa în care mâna lată și grea a tatălui ei i se lipise de obraz. Fu copleșit de usturimea aceea, de țiuitul din urechi cauzat de forța loviturii, de împunsătura lacrimilor prăvălindu-se peste obrajii rumeni de copil. Gura lui se mișcă involuntar, sărutându-i. Văzu apoi femeia gârbovită cum se repezea spre ea și-și ridica bastonul în care se sprijinea, apoi o lovea cu sete peste picioare, așa că mâinile lui coborâră și îi mângâiară cu blândețe pulpele. Ajunse, tot săpând cu mintea, la imaginea ușii care rămăsese deschisă… O ușă pe care Cristina o ura. O ușă pe care mama ei o lăsase deschisă atunci când plecase…

Atinse, sărută și mângâie fiecare părticică din corpul ei care fusese lovită de alții. Așteptă răbdător, până ce sufletul ei se curăță de toate rănile, până ce amintirile căzură în uitare, uscându-se ca frunzele unei flori fără apă, și abia apoi o pătrunse. Cristina primi senzația nouă cu un geamăt prelung și își arcui spatele. Deschise brusc ochii și-l putu vedea pentru prima dată.
Avea un chip de heruvim și niște ochi de diavol. Ușurată de-acum de povara îndoielilor, Cristina nu se mai împotrivi, ci își permise să se scufunde în apropierea aceea nepământeană. Întinse brațele și-l cuprinse, trăgându-l peste pieptul ei, iar el se adânci și mai mult, apoi își strecură palma lată sub gâtul ei și o sărută pe buze, plimbându-și limba despicată peste a ei. Cristina rămase fără suflare. Clocotul pe care-l simțea în pântec devenea din ce în ce mai apăsător, până când ajunse să nu-și mai poată stăpâni trupul. Bula de căldură se sparse și i se dispersă în trup, călătorind odată cu sângele, iar furnicăturile plăcute îi coborâră până în vârfurile degetelor de la picioare. El rămase cu chipul ascuns în scobitura gâtului ei, gâfâind.

O pală ușoară de vânt umflă perdelele. Pe geam intră un fluture de noapte. Zumzetul bălții amuți brusc. Nu se mai auzeau decât respirațiile lor șuierate, împletindu-se într-un ritm sacadat. Bărbatul se ridică, sprijinindu-se în brațe și o privi încă o dată. De-aș putea avea așa o femeie în fiecare noapte, își zise. Apoi, își petrecu palma peste fruntea ei, peste ochi, nas și buze, iar Cristina amorți și căzu înapoi în somnul uitării.

Bărbatul se ridică, îi sărută mâna moale, apoi trase aer în piept și își lăsă trupul să se spargă în zecile de fuioare negre. Ieși pe geam, pluti pe deasupra grădinii și se pierdu în depărtare.
Fluturele se roti deasupra ei de trei ori, apoi se așeză pe tăblia patului și încremeni acolo…

Publicat în fanzinul ArtZONE SF nr.7