Cassini

John se simțea deprimat și încă somnoros – noroc că monitorul-folie aplicat pe fereastră începuse să proiecteze imagini pentru îmbunătățirea stării de spirit. O sărută ușor pe obraz pe Mary care însă nu se lăsă trezită căci era încă devreme.
– Hai, dragă! Deșteptarea! Știi că astăzi am o întâlnire importantă – îi spuse cu voce caldă ce trăda nerăbdarea.
Până la urmă frumoasa blondă se dădu jos din pat și se îndreptă către baie. Chipeșul ei partener se ridică molcom, iar patul austerei camere se dematerializă imediat. Își mângâie barba și comută mental monitorului-folie pe modul știri. John aprecia concizia acestora, dar se amuza de modul impersonal în care erau rostite cuvintele de către robotul-prezentator:
Începând de mâine vor fi disponibili nanoboții medicali care livrează medicamente pentru declanșarea unor noi stări şi senzații.
S-a încheiat cu succes testarea noilor modele de nave și navete spațiale, Space M şi Space L. Acestea vor prelua cursele regulate către Marte și Lună înlocuind actualele nave aflate în exploatare de mai bine de un deceniu.
Impunătorul bărbos îngădui feței sale aspre un rictus și comută pe un canal de sport. Începu apoi gimnastica de înviorare, însă din când în când trăgea cu ochiul la meciul de hoverball care se transmitea. Remarcă faptul că spiritele nu erau încinse, deși hologramele spectatorilor umpluseră tribunele arenei sportive. Mary apăru în sfârșit, zglobie, și-i oferi un zâmbet cald și drăgăstos.
– Baia-i liberă!
Comută pe canalul de augmentare genetică și începu câteva mișcări de streching. Bărbatul, ajuns în baie, fu întrebat de o voce metalică dacă preferă un duș clasic sau unul ultrasonic. Alese pe cel clasic, cu apă, iar atunci când reveni în cameră pe monitorul-folie avea loc o dezbatere: o înaltă oficialitate din sănătate era intervievată de către o reporteriță tânără și înțepată:
– De ce vă opuneți modificărilor genetice în cazul oamenilor? N-ar fi utile vederea nocturnă, un fizic mai puternic, mai multă inteligență, ori eliminarea încă din stadiul embrionar a oricăror posibile boli şi corectarea mutațiilor…?
– Pentru asta ar trebui să folosim inseminarea artificială. Ar dispărea tot farmecul creației.
John râse și comandă monitorului-folie să treacă pe modul fereastră chiar dacă asta o nemulțumi pe Mary, care-și arată dezacordul printr-o strâmbătură a buzei inferioare.
– Gata cu disputele. Să mâncăm, căci în scurt timp voi pleca.
– Bine, dragă! adaugă Mary cu o voce suavă, ce purta vagi inflexiuni aspre.
Cassini, sfericul și unicul hotel spațial de pe orbita lui Titan, le oferea o extraordinară panoramă a lui Saturn și a inelelor sale care eclipsa portocaliul gălbejit al satelitului, presărat pe alocuri cu criovulcani.
Mary și John își convertiră mental pijamalele în haine. El alese un costum albastru, iar ea o rochie veselă, înflorată, pentru a-și schimba starea de spirit. Senzorii integrați le verificară sănătatea, iar micile monitoarele atașate la mâini se umplură cu mesaje de culoare verde, semn că totul era în regulă. Bărbosul se gândi că-i este foame și o masă se materializă imediat lângă el. Sosi apoi un robot care aşeză farfuriile şi tacâmurile pe suprafaţa ei.
– Nu uita că peste trei zile ne expiră contractul de conviețuire. Mă mai suporți un an? întrebă fața angelică a lui Mary folosind o voce pe jumătate autoritară, pe jumătate veselă.
– Sigur, dragă! Nu văd ce ne-ar putea împiedica să ne prelungim „căsnicia” – recunoscu John cu voce duioasă, apoi o sărută și o îmbrățișă, strângând-o la piept. Acum chiar trebuie să plec.

.

Cipul financiar implantat sub piele făcu plata pentru călătorie, iar John intră în capsula de transport care se odihnea alături de suratele ei pe unul dintre nenumăratele canale-meridian ale lui Cassini. Puternicul motor al navetei se puse în funcțiune și în câteva ore capsula ateriză pe unicul spațioport destinat transporturilor interplanetare, situat pe continentul african.
Se lăsă pentru câteva clipe mângâiat de razele blânde ale soarelui dimineții și își umplu plămânii cu aer curat. Ameți puțin, ca toți cei care veneau din spațiu, însă își reveni repede și urcă într-o mașină fără șofer care îl duse-n zbor până la locul de îmbarcare pentru autostrada subacvatică intercontinentală. Ajuns în Europa, schimbă mașina pentru a porni spre orașul care găzduia întâlnirea. Automobilul se alătură puzderiei aeriene de autovehicule ce forfoteau în toate direcțiile. Mașina ateriză lin pe clădirea care găzduia noul sediu al colegiului pe care-l absolvise.
Sala în care se desfășura întâlnirea părea neîncăpătoare, cu toate astea John fu încântat să-și revadă foștii colegi.
– Am zărit-o pe profesoara de nanotehnologie. Buuună rău!
– Da, adora să fie dezbrăcată din priviri! își amintește, cu nostalgie, unul dintre colegi.
– Băieți, liniște! Începe festivitatea! îi atenționă o „fostă” adoptând o față mustrătoare.
Profesorul de matematică, un tip rotofei cu chipul aproape inexpresiv, fu primul care luă cuvântul:
– Bine ați venit la întâlnirea de 100 de ani de la terminarea liceului! Sper că nu mai sunteți supărați pentru că vă umpleam de doi-uri. Nu știu, ceva mă atrăgea la nota asta – poate faptul că locuiam într-o vecinătate a blocului cu numărul doi, ori pentru că aveam două… două sute…

.

În câteva secunde totul se întunecă, iar apoi John se lăsă învăluit de o lumină orbitoare.
– Două sute de mii de kilometri până la destinație! răsună o voce metalică.
După ce se obișnui cu lumina înconjurătoare, privi spre capsula alăturată la revenirea din stază a lui Mary. Sute de asemenea capsule, înșirate în imensul hangar, se deschideau la unison. Își aminti că ei erau singurii supraviețuitori ai Inteligenței Artificiale, iar acum își căutau o nouă casă. Noroc cu testarea acestei noi nave care-i salvase de pe Cassini, ultima colonie umană.
O planetă cenușiu-verzuie se relevă pe ecrane şi pe hubloul central, iar sufletul i se umplu de speranță.

Publicat în fanzinul ArtZONE SF nr.8