D-Generare

de Adrian Chifu •

Ploaia lovea ferestrele Bucureștiului ca niște alice de mercur, fracturând luminile neoanelor în mii de filamente irizate. Jos, printre deziluziile umane și canalele supraîncălzite ale Dâmboviței, șobolanii se înmulțeau din nou nestingheriți, după ce edilii orașului fuseseră aleși din alt partid politic, luându-se totul de la început.

Tudor Coman își trecu degetele peste cicatricea din spatele urechii – o linie subțire de țesut regenerat care marca prima sa întâlnire cu CRISPKit-ul de contrabandă. Avea treizeci și trei de ani, iar o zecime dintre celulele lui nu mai purtau amprenta ADN-ului cu care se născuse. În oglinda pătată din baie, ochii lui reflectau un albastru pur, nenatural, o modificare minoră făcută în urmă cu doi ani – „pentru contrast“, își spusese atunci. Acum, într-o lume în care fiecare al doilea om din generația lui purta modificări genetice vizibile, albastrul acela părea aproape banal. În cameră, Irina încerca să-l adoarmă pe Matei cu un cântecel generat special pentru el.

***

JURNALUL MODIFICĂRILOR GENETICE (Tudor Coman, v27.4)

Ediție 4.3.7 AntiCanc – Recalibrare p53, inhibare telomerază, refracție melanocitară (14/04/35)

Ediție 6.0.1 NeuroBoost – Amplificare BDNF, supraexpresie FOXP2, eliminare ADNP varianta Karnak (22/08/35)

Ediție 7.2.4 ImmunoPlus – Reconfigurare IL-6, actualizare citokine, peptide artificiale MHC-37 (03/11/35)

Ediție experimentală CromSleep – Modificare nucleu suprachiasmatic, nucleotide personalizate ZCR-9 (11/02/36)

Multiple optimizări metabolice – Receptori mitocondriali îmbunătățiți, degradare îmbunătățită a radicalilor liberi, supraexpresie controlată AMPK (Diverse date)

Modificări estetice – Pigmentare oculară, densitate capilară, optimizare dermală anti-îmbătrânire (Diverse date)

***

Apartamentul din Ferentari-Upgrade avea pe un perete trei ecrane subțiri, ce afișau statistici biologice în timp real – nivelurile de glucoză, activitatea dopaminei, saturația de oxigen, activitatea telomerazei. Într-un colț, imprimanta genetică BioForge 700 pulsa albăstrui ca inima unui golem electronic. Deasupra patului din camera mare, proiecțiile tridimensionale ale simulărilor moleculare arătau progresia probabilă a ultimelor sale modificări – spirale de ADN desfăcându-se ca niște flori nocturne, enzime Cas9 tăind cu precizie secvențe specifice, ARN-uri ghid lipindu-se perfect de țintele lor genomice. Frumusețea microscopică a propriei remodelări.

― Administrare completă, anunță vocea neutră a sistemului implantat subcutanat. Modificarea cromozomială ZCR-9 stabilizată la 86%. Risc rezidual: 14%. Acceptabil conform parametrilor utilizatorului.

― Detalii despre riscul rezidual, ceru bărbatul, ridicându-se din scaunul ergonomic.

― Risc primar: destabilizare nucleu suprachiasmatic. Risc secundar: interferență cu ritmurile circadiene conexe. Risc terțiar: expresie proteică aberantă în zone adiacente lobului temporal.

― Acceptabil, murmură el, ignorând ultimul avertisment. Dormise doar douăzeci de minute în ultimele trei zile, iar corpul său cerea tribut pentru această încălcare flagrantă a limitelor biologice. Îmi asum. Înregistrează.

Coman își atinse din nou cicatricea, acum caldă. O unealtă de mărimea unui stilou zăcea pe masa de lucru, vârful ei acoperit cu propria lui piele și sânge. „CRISPKit HomeoFTI“, ediția limitată, disponibilă fără rețetă de nouă luni, după ce Curtea Constituțională declarase ilegale restricțiile guvernamentale asupra „suveranității genetice personale“. Dosarul cauzei fusese celebru – studenți la medicină care își modificaseră metabolismul pentru a rezista cinci zile fără somn dăduseră în judecată statul, iar victoria lor schimbase tot peisajul bioetic al României.

― Abia l-am făcut să doarmă, zise încet Irina, venind lângă el din cealaltă cameră. E agitat. Tu l-ai agitat, te miști încontinuu prin cameră, pe afară, vii, pleci. Liniștește-te.

Îl mângâie blând pe spate.

― Hai să ne culcăm, hai că-s ruptă și eu…

― Încă nu, Iri, nu-s gata. Interviul este peste o săptămână și mai am de schimbat câteva chestii. Du-te și culcă-te, poate vin și eu mai încolo.

― Mă omori cu interviurile! făcu îmbufnată femeia. Prea arunci banii pe… otrăvurile astea.

― Iri! Sunt cele mai ieftine, de farmacie! N-avem bani de alea pe comandă. Ce vrei să fac? Să mă angajez ca zilier pe două mii, sau ca modificat, pe șapte sau opt? Știi prea bine cum sunt plătiți cei cu implanturi, pot face mai multe, pot lucra 24 de ore, sunt mai rapizi… Plus că aici, unde vreau să mă angajez, se cere în mod special ajustarea asta, care este rară și… deosebită.

― Deosebită? Prima dată ai zis că este foarte periculoasă, că trebuie să editezi nu știu ce gene…

― Păi de aia-i și așa de bine plătit postul ăsta, nu? Nu mai avem bani, Iri! Ce naiba! Trebuie să fac ceva, să ieșim și noi la mal. La anul Matei e preșcolar, are nevoie de o grămadă de lucruri, care-s scumpe. Tu trebuie să plătești chirie la ficat. De ce trebuie să repet asta de fiecare dată?

― Pentru că nu-mi place pe ce drum ai luat-o, Tudor! Ce ți-ai făcut până acum nu mai întorci înapoi!

― Nici nu-i nevoie! Dacă obțin slujba asta ne-am scos pe viață!

― Care viață?

Irina se ridică și se duse în camera alăturată.

Tudor se ridică nervos și se duse la fereastră. Afară, între blocurile renovate incomplet, un afiș holografic gigantic pâlpâia: „ÎMBUNĂTĂȚEȘTE-TE SAU DISPARI. ALEGE CRISPKit™. ADN-UL TĂU, DECIZIA TA.“ Dedesubt, scris cu font microscopic, obligatoriu legal: „Producătorul nu își asumă răspunderea pentru mutații neintenționate, degradare celulară sau pierderea identității genetice.“

Deschise fereastra, lăsând aerul umed al nopții să intre. Un aer încărcat cu microparticule de plastic, metale grele, reziduuri farmaceutice – cocktailul toxic al unui București supra-urbanizat. Unii numeau noua epocă „era post-darwinistă“ – selecția naturală fusese înlocuită de selecția genetică artificială deliberată. Nu mai era vorba despre adaptarea la mediul înconjurător, natural, ci despre reprogramarea organismului pentru a rezista distrugerii mediului, o evoluție artificială, accelerată, în fața căreia corpul uman nu putea răspunde adecvat și în timp util.

***

Laboratorul doctoriței Ana Petrescu era ascuns în subsolul unui bloc comunist din Drumul Taberei. Fără firmă. Fără autorizație. Fără întrebări. Pereții de beton gros erau acoperiți de mușchi bioluminescenți modificați genetic – o alegere practică și simbolică. Ana fusese printre primii cercetători CRISPR din România, înainte să fie exclusă din sistemul academic pentru „experimente neetice“ care, ironic, deveniseră între timp practici standard.

― Ai editat gena REM, Tudor. Era nevoie să scapi de coșmaruri în așa hal? întrebă ea, analizând rapid datele de pe tableta medicală, structurile moleculare ale ADN-ului pacientului, evidențiind anomaliile în roșu aprins.

― Am dormit cincisprezece minute în ultima săptămână, răspunse bărbatul, mâinile tremurându-i ușor sub lumina verde a scanerului. Poate am împins modificarea prea departe.

― Crezi? Doar un sfert de oră? Și corpul tău nu a intrat în colaps? Ce să zic, mare realizare…

Ana își trecu mâna prin părul cenușiu, singurul element nemodificat din aspectul ei.

― Ce proiect necesită asemenea sacrificiu?

Bărbatul ezită.

― Vreau să mă angajez în rețeaua BioBank, la un protocol de securitate pe blockchain.

― BioBank… Banca Genetică Națională.

Ana își încrucișă brațele.

― Ironic să încerci să protejezi identitatea genetică a altora în timp ce ți-o compromiți pe a ta. O să-ți trimit rezultatele analizelor direct pe contul tău. Să le sincronizezi cu cele precedente… mâine sau poimâine.

Ana avea cincizeci de ani biologici, dar corpul ei fusese atât de modificat încât biometric arăta de treizeci. Nu prin CRISPR casnic, ci prin proceduri clinice legale, foarte scumpe, efectuate în clinici elvețiene. Știa ce face. Sau cel puțin așa pretindea.

― Problema cu voi, bio-hackerii, e că nu înțelegeți că editarea genetică nu e software. Nu poți da Ctrl+z. Modificarea nucleului suprachiasmatic nu afectează doar somnul, ci și ritmul circadian, termoreglarea, metabolismul cortizolului.

Proiectă holografic scanarea cromozomială pe peretele laboratorului.

― Vezi punctele alea strălucitoare? Sunt locurile unde Cas9 a tăiat. Iar aici, fragmentul ăsta… nucleotidele nu s-au realiniat corect.

***

Pereții laboratorului erau căptușiți cu materiale care blocau scanarea exterioară. Pe rafturi stăteau zeci de CRISPKit-uri modificate, unele fabricate legal în Germania sau Japonia, altele contrafăcute în laboratoarele clandestine din Shenzhen sau Chișinău. Într-un colț, un frigider medical conținea vectori virali personalizați – vehiculele care transportau enzimele CRISPR în celulele țintă.

― De ce vă mutilați așa? întrebă ea, injectând un cocktail stabilizator în venele lui Tudor.

Serul albastru străluci sub piele, urmărind traiectoria vaselor sanguine ca un râu bioluminiscent.

― Generația ta nu are răbdare să evolueze natural. Voi credeți că ADN-ul e doar un alt cod care trebuie hackuit.

― Natural? În mâncarea pe care o înghit sunt disruptori endocrini. În apa pe care o beau sunt urme de antidepresive și hormoni. Evoluția naturală s-a terminat acum o sută de ani, doctoriță. Acum putem să alegem: modificare conștientă sau degradare pasivă.

– Ai dreptate. Dar există o diferență între adaptare și transfigurare. Unele dintre modificările tale sunt… extreme. De exemplu, ce-i asta?

Ea indică o regiune a scanării cromozomale care pulsa într-un roșu vibrant.

― O optimizare a receptorilor dopaminergici. Pentru concentrare, răspunse Tudor, uitându-se atent la ecran.

― Nu, nu e doar atât. Ai adăugat o secvență care nu există în genomul uman standard. De unde ai luat-o?

Tudor evită privirea ei.

― Un forum specializat. Un utilizator o numea ‘secvența NeuroUpgrade’. E testată, are mii de utilizatori.

Femeia ridică din umeri. Argumentul nu era nou, și undeva, în adânc, știa că lumea se schimbase prea repede, iar biologia umană trebuia să țină pasul sau să dispară.

― Testele tale arată o modificare neprevăzută în lobul temporal. Probabil un efect secundar al vectorului viral pe care l-ai folosit. Oricum, asta-i ceva serios, trebuie să faci ceva urgent. CRISPKit-urile astea ieftine folosesc AAV modificați ca să transporte Cas9, și uneori vectorii ajung unde nu trebuie. Virusurile acestea, chiar și atenuate cum sunt, urmează logica lor proprie, nu instrucțiunile tale.

― Mă pot repara la loc? întrebă Tudor, cu o urmă de speranță în voce.

― Teoretic, da. Practic… e ca și cum ai încerca să repari un ceas elvețian folosind un ciocan. Putem încerca un vector de resegmentare… dar e riscant. Fiecare intervenție crește șansele de erori catastrofale. ADN-ul tău începe să semene cu un text modificat de o sută de editori diferiți, fără un control al versiunii. Te îndepărtezi tot mai mult de blueprint-ul original, de tine, așa cum te-a făcut mama ta.

Tudor se uită la propriile mâini, la venele care pulsau cu serul stabilizator.

― Sunt încă eu, Ana. După toate modificările astea. Filosofic vorbind.

― Nava lui Tezeu – dacă schimbi fiecare bucățică din ea, este încă aceeași navă? Nu știu, Tudor. Da, identitatea nu stă doar în ADN. Stă și în memorie, în continuitatea experienței. Totuși, aceste modificări în lobul temporal mă îngrijorează. Acolo sunt stocate amintirile episodice, personalitatea, elementele care te fac… tu.

― Bun, fie cum zici, cât mă costă vectorul? întrebă el pragmatic.

― Nu știu, că nu am așa ceva. Nu le am pe toate.

― Și unde pot găsi?

― Asta face parte din instrumentariul de terapie genică. E pe bani mulți și se face la comandă, sau pentru situații speciale. După câte știu îi spune ChromOs. E ceva mai nou, de câteva luni.

Tudor se ridică grăbit.

― Atunci cred că știu la ce ușă să bat!

***

Restaurantul „Zodia“, Bulevardul Magheru. O fostă sală de cinema transformată într-un spațiu în care elitele Bucureștiului își etalau modificările genetice ca pe bijuterii. Barmani cu piele iridiscentă. Ospătărițe emițând feromoni personalizați. DJ cu urechi adaptate să perceapă frecvențe infrasonice. Aici, normalitatea biologică era vulgaritatea supremă. Muzica pulsa cu ritmuri adaptate neurologic – fiecare frecvență sonoră calibrată să stimuleze zonele de plăcere ale creierului, o simfonie personalizată pentru mințile augmentate chimic și genetic ale clientelei. Dansatorii de pe podium aveau articulații recalibrate, oferindu-le unghiuri imposibile de mișcare – rezultatul unui CRISPKit Articular Elite, o modificare genetică atât de scumpă încât doar vedetele și copiii oligarhilor și-o permiteau. Tudor lucrase ca programator de securitate pentru lanțul de restaurante „Zodia“. Acum devenise client, strecurat înăuntru, fără rezervare.

― Anghel, administratorul, mai lucrează aici? întrebă el barmanul, a cărui piele schimba culori în funcție de nivelurile de stres ale interlocutorului. La întrebarea lui, pielea bărbatului vira spre un portocaliu intens – anxietate.

― Depinde cine întreabă, răspunse barmanul, pupilele verticale contractându-se. Ochii lui, modificați după model felin, reflectau lumina stroboscopică în nuanțe de aur și verde.

― Spune-i că Tudor are nevoie de un pachet special.

Barmanul dispăru, revenind după câteva secunde. Pielea lui avea acum o nuanță albastru-gri, calmă, starea lui Anghel, aparent.

― Colțul din spate, după acvariile verticale.

Tudor traversă încăperea, trecând pe lângă acvariile imense în care înotau creaturi hibride – jumătate pești tropicali, jumătate opere de artă biologice. Unul dintre ei purta pe flancuri un model care reproducea „Noaptea Înstelată“ a lui Van Gogh, exprimat prin pigmenții naturali ai solzilor.

Anghel era un colos cu păr alb artificial, brațe augmentate mecanic și ochi complet negri – o modificare genetică care elimina albul ochilor, lăsând doar cornee dilatată complet. Stătea singur la o masă, înconjurat de un câmp de intimitate sonoră care transforma conversațiile în zgomot alb pentru oricine se afla în afara perimetrului.

― Comane… încă mai cauți perfecțiunea? râse el, vocea lui având o calitate vibrantă, supraomenească – corzile vocale modificate pentru a produce frecvențe subliminale care induceau o stare de încredere în interlocutor. Ce ți-a mai rămas din ADN-ul original? Douăzeci la sută? Mai puțin?

― Nici chiar așa… Am nevoie de un CRISPKit specializat. Ceva să repare zonele deteriorate. Un editor fin, nu sculele alea de consum. Un „ChromOS”, așa am înțeles că îi spune, ceva nou apărut pe piață.

Anghel își trecu limba peste dinții perfect albi, ascuțiți la vârf – o altă modificare estetică la modă.

― Reparații… ah, ironia. Vă modificați până când nu vă mai recunoașteți în oglindă, apoi vreți să reveniți la ceva… ce? Original? Autentic? Nu mai există așa ceva.

― Nu vreau să revin. Vreau să stabilizez ce am deja.

Anghel oftă dramatic.

― Ce ai stricat de data asta? Ficat? Pancreas? Neuroni?

― Modificări neintenționate în lobul temporal. Și suprachiasmaticul e destabilizat.

― ChromOS e greu de obținut acum. A intervenit Interpolul săptămâna trecută. Trei morți în Berlin, două în Amsterdam. Oamenii încercau să-și repare modificările anterioare.

― De când te sperie morții, Anghel?

Anghel se aplecă peste masă. În ochii lui complet negri, Tudor putea vedea propriul chip reflectat, fragmentat în mii de fațete ca într-un caleidoscop.

― Nu morții mă sperie. Ăștia nu au murit cum crezi tu. Nu de cancer, nu de septicemie. Au… degenerat. ADN-ul lor s-a destabilizat complet. Celulele au început să exprime proteine aleatorii. Unul dintre ei a transpirat hemoglobină. Altul a dezvoltat chitină în loc de piele.

― Exagerezi.

― Ba deloc. Sunt înregistrări. Îți dau adresa de blockchain unde le găsești.

Anghel vorbea acum prin interfața AI-ului său, citând din documente găsite pe net.

― Modificările CRISPR multiple au creat ceea ce cercetătorii numesc „instabilitate genomică în cascadă“. Fiecare editare adaugă stres structural ADN-ului. După un anumit prag, întregul sistem colapsează ca un castel de cărți. Acum știi, făcu el revenind în realitate.

Tudor simți cum capul îi pulsa dureros.

― Trebuie să risc. Alternative…nu prea am.

Anghel își îndesă mâna în buzunar și scoase un card.

― Face 4000 de euro. Transfer instant. Nu reveni dacă ceva merge prost. Nu te cunosc.

Tudor scană adresa.

― Parametrii kitului care-s?

― Se transmit automat la încheierea tranzacției, când o să o fac eu. Ai aceeași adresă de blockchain?

― Da.

― O să-ți trimit acolo toate datele. În câteva zile s-ar putea să vină. Te anunț eu. Depinde de curier, când pleacă, de unde pleacă… Asta dacă îmi plătești acum, să pot da banii mai departe.

Tudor era îngândurat.

― Da. Imediat!

Banii lui Matei, puși pe un cold wallet de Irina, încă de când se născuse. „Banii copilulu“.

― Stai o secundă.

Accesă adresa. 8327 de euro. Cinci ani de agoniseală. Dar trebuia să facă pasul, o să-i pună înapoi, înzecit.

― I-am trimis!

Anghel așteptă încheierea tranzacțiilor și trecerea de pe un blockchain pe altul a banilor.

― Bun. Sunt pe card. De unde îi ai, că-s mulți!

― E mai bine să nu știi, zâmbi strâmb Tudor.

― Treaba ta, făceam conversație.

Anghel își îndreptă postura.

― Oricum, fii atent. Kit-ul are nevoie de un BioForge 600, sau superior. Pentru personalizarea vectorului.

Vocea lui redeveni monotonă când AI-ul său preluă controlul:

― A fost dezvoltat pentru uz militar inițial, să repare leziuni genetice cauzate de radiații.

Vlăjganul reveni:

― E foarte puternic și trebuie urmați pașii întocmai! Să-ți fie de bine, Tudore. Și dacă începi să simți că nu mai ești… tu, oprește totul și arde kit-ul. Dă-l în mă-sa, auzi? Nu se merită! Și să te uiți întâi la filmările alea de care ți-am zis.

***

După trei zile Anghel îi transmise mesaj că pachetul a ajuns. Merse la „Zodia“ iar barmanul i-l întinse fără vorbă. O cutie neagră, de mărimea unei cărți, cu simbolul Ouroboros gravat în relief cu sclipiri metalice. Înăuntru, un CRISPKit diferit de cele din farmacii – mai subțire, mai elegant, cu LED-uri roșii în loc de albastre. Un produs medical military-grade, deturnat de pe piețele închise. Cel puțin așa se zvonea. Tudor îl examină sub lumina microscopului holografic din apartamentul său pustiu. Irina și Matei plecaseră, pentru câteva zile, la mama ei, în Corbeanca. Structura internă era radical diferită de orice văzuse până atunci – microcircuite cuantice, rezervoare de nanofluide iridiscente, un sistem de injectare cu precizie neuronală. Instrucțiunile creau o imagine înfricoșătoare:

ChromOS – Sistem de editare genetică retroactivă.

― Utilizați pe propria răspundere. Rata mortalității: 7-14%.

― Componente: Vector adenoviral modificat, librărie CRISPR-Cas13 experimentală, inhibitori de metilare, catalizatori de reparație omologă.

― Protocol de utilizare: Sincronizați cu activitatea cerebrală alfa, nu beta. Evitați contactul cu orice alt sistem medical în primele 72 de ore.

― Avertisment: Sistemul ChronOS nu doar repară, ci și reconfigurează. Istoricul evolutiv celular poate fi afectat.

Tudor citea instrucțiunile când telefonul vibră. Un mesaj de la Ana:

„Analizele tale sunt rele!!! ADN-ul se fragmentează în regiunile modificate. Vino la laborator ACUM. Nu încerca nimic singur. Repet, NIMIC. Activitatea telomerazei a crescut cu 400%. Risc de destabilizare celulară totală!“

Simți o durere bruscă în zona cicatricei. Își atinse pielea din spatele urechii și mâna i se umezi. Sânge. Cicatricea se deschisese, lăsând să se prelingă un lichid roșu-verzui, vâscos.

― Ce naiba…? șopti el, examinând substanța. Nu era doar sânge. Conținea ceva străin, ceva ce corpul lui încerca să elimine.

Oglinda din baie îi arătă un chip pe care nu-l recunoștea. O asimetrie subtilă se instalase peste noapte. Ochiul stâng era ușor mai mare. Pielea de pe obrazul drept avea o textură diferită, aproape reptiliană la atingere. Își trecu limba peste dinți – caninul superior stâng crescuse puțin, ascuțit ca un pumnal miniatural.

„ChromOS poate rezolva asta,“ își spuse, mâinile tremurându-i în timp ce pregătea injectorul. Lichidul din interiorul dispozitivului pulsa ca și cum ar fi fost viu, schimbându-și densitatea și culoarea în funcție de lumina ambientală. „Doar repară ce s-a stricat.“ Programă CRISPKit-ul conform instrucțiunilor, conectând electrozi la tâmple pentru a sincroniza injecția cu undele cerebrale alfa. Pe ecranele din jur, graficele sale biologice fluctuau haotic – nivelurile hormonale, activitatea proteazomală, ritmul cardiac – toate ieșeau din parametrii normali.

 ― Sistem pregătit, anunță vocea artificială a imprimantei BioForge. Avertisment: profilul genetic al utilizatorului prezintă anomalii severe. Risc de eșec catastrofal: 63%. Doriți să continuați?

Tudor privi modelul tridimensional al propriului său ADN care se rotea pe ecran. Spirala dublă arăta ca un pod bombardat – fragmente lipsă, conexiuni greșite, structuri anormale. Trei ani de modificări și experimente genetice îl adusese aici – la marginea prăpastiei biologice.

― Da, șopti el. Continuă.

Injectorul se activă cu un șuierat pneumatic, iar lumea lui Tudor explodă în durere și lumină.

***

BULETIN DE ȘTIRI, 17 IUNIE 2036

„Autoritățile investighează apariția unui nou val de cazuri de degenerare genetică instabilă în Capitală. Cel puțin douăzeci și șapte de persoane au fost internate cu modificări anatomice severe, aparent cauzate de editare genetică neautorizată. Imaginile din spitalul de urgență Floreasca, obținute de reporterii noștri, arată pacienți cu transformări fizice dramatice – țesuturi cu creștere anormală, pigmentație neuniformă, și în câteva cazuri, formațiuni osoase spontane apărute sub piele.

Dr. Corina Marinescu, șefa Departamentului de Securitate Genetică:

― Asistăm la efectele cumulative ale auto-experimentelor cu CRISPR. Fiecare modificare este un pariu. Când faci zeci de asemenea pariuri, probabilitatea unui eșec catastrofal tinde spre certitudine. ADN-ul uman nu a fost proiectat să suporte modificări multiple, rapide, în succesiune.

Martorii descriu victime cu modificări fiziologice dramatice, inclusiv creșterea de țesuturi nefuncționale, fuziuni celulare aberante și expresie proteică necontrolată. În cazul cel mai grav, un bărbat de 28 de ani prezintă o transformare completă a epidermei, care a devenit translucidă, lăsând la vedere întreaga rețea vasculară. Ministrul Sănătății a anunțat convocarea unei sesiuni de urgență pentru a discuta introducerea unor restricții privind utilizarea tehnologiei CRISPR în afara unităților medicale autorizate.

În alte știri, acțiunile Laboratoarelor Grigorie Dumitriu, principalul producător de kit-uri CRISPR pentru consumatori, au scăzut cu 18% în urma incidentului, în timp ce vânzările de kit-uri de urgență denumite ChromOS, proiectate să contracareze efectele adverse ale modificărilor genetice, au crescut exponențial.“

***

Ultimele însemnări din jurnalul lui Tudor Coman, găsit în apartamentul sigilat din Ferentari-Upgrade, documentul fiind clasificat de autoritățile sanitare:

12 IUNIE: ChromOS a eșuat. Nu a reparat nimic. A accelerat totul. Simt cum codul genetic se rescrie singur, probabil din cauza activării greşite a unor transpozoni endogeni. Sinteza proteică e haotică. Unghiile cresc 1mm pe oră. Unii dinți se resorb, iar alți cad. Pielea de pe brațe a dezvoltat, în unele locuri, o textură nouă – solzi microscopici care reflectă lumina în culori pe care nu le-am mai văzut până acum. Ceva profund se schimbă în mine. Am încercat să o contactez pe Ana. Telefonul ei e deconectat. Laboratorul ei a fost evacuat, am văzut pe un feed de ştiri local. Zvonuri spun că a fost arestată pentru practici medicale ilegale. Nu am la cine să apelez. Sistemul medical oficial m-ar pune în carantină ca pe un pericol biologic. I-am spus Irinei să mai rămână la mă-sa câteva zile. Monitorizarea continuă a genomului meu arată o restructurare masivă. Nu doar mutații punctuale, ci reorganizări cromozomiale complete. ADN-ul meu nu mai respectă modelul uman standard. A evoluat… sau a degenerat… într-o direcție necunoscută. Totuși, paradoxal, mă simt mai viu, mai alert. Simțurile s-au ascuțit.

13 IUNIE: Ana a reușit să mă contacteze prin canale securizate. Spune că procesul e ireversibil. Că ar trebui să accept protocolul de eutanasiere, să nu sufăr la sfârșit. E hilar cum într-o lume în care nu mai există cancerul eu o să mor de ceva infinit mai grav, doar din cauză ca n-am avut ce face. Am refuzat. Încă mai cred că pot găsi o soluție. Am comandat în secret un ultim kit, direct din laboratoarele militare chinezești. Am vazut că mulți spun că face minuni. Se numește PhoenYX. Am folosit toți banii strânși pentru Matei…Ana m-a avertizat că e experimental, dezvoltat inițial pentru război biologic, apoi redirecționat către „evoluție dirijată“. Nu știu exact ce înseamnă asta, dar e ultima mea speranță. Nu mai contează. Acum chiar nu mai am absolut nicio altă alternativă. Cred că aş fi în stare să-mi injectez şi rahat în vene, dacă aş şti că funcționează. 

Trebuie sa fiu în stare sa merg saptamana viitoare la interviu. Orice ar fi! Irina trebuie să continue să plătească pentru ficat, iar Matei… trebuie să aibă bani când o crește mare. Nu pot să-i las așa. Mi-e ciuda de mor c-am fost prost! Transformările continuă. Degetele mele au acum membrane interdigitale subțiri, dar extrem de rezistente. Temperatura corpului a scăzut cu trei grade. Metabolismul s-a accelerat atât de mult încât trebuie să consum 7000 de calorii pe zi. Mintea mea procesează informații cu o viteză uluitoare. Pot citi și înțelege un tratat științific în câteva minute. E ca și cum ChromOS ar fi deblocat potențialul latent al creierului meu, împreună cu o cascadă de modificări anatomice neprevăzute. Poate că totuși funcționează!

14 IUNIE: Am visat ceva straniu azi-noapte. Nu eram singur în vis. Erau alte prezențe, alți oameni care treceau prin aceeași transformare. Ne-am recunoscut cumva, ca o specie nouă care se trezește la conștiință. M-am trezit cu sentimentul că trebuie să-i găsesc. Că suntem legați biologic acum. Urmăresc încontinuu rețelele sociale și forumurile clandestine. Altcineva trebuie să fi folosit ChromOS. Altcineva trebuie să treacă prin ce trec eu. Am postat mesaje codificate pe BioHack Underground.

15 IUNIE: Vederea s-a modificat. Percep ultravioletul. Auzul merge până la 30kHz. Dar cognitivul scade. Amintirile se amestecă. Uneori simt că sunt mai multe persoane în acest corp. Poate că ADN-ul modificat poartă ecourile altora, algoritmii lor comportamentali, fragmentele propriilor lor memorii. E ca și cum experiențele celor care au creat kit-urile, ale celor care le-au folosit înaintea mea, ar curge acum prin venele mele. Am primit primul răspuns pe forum. Cineva care se identifică doar ca „Pacient Zero“ pretinde că a trecut prin aceleași simptome acum șase luni. Spune că transformarea e doar începutul. Că ceea ce urmează e „transcendența“. Susține că a devenit ceva mai mult decât uman. Că poate comunica telepatic cu alții ca el. Că poate transfera conștiința de la un corp la altul. Sună nebunesc, dar nimic nu mai pare imposibil acum. Alții au zis că este Iadul! Că șansele că lucrurile să devină oribile sunt foarte mari.

16 IUNIE: PhoenYX a sosit. Diferit de tot ce-am văzut. Nu e pentru reparații. E pentru transformare completă. Instrucțiunile vorbesc despre „saltul evolutiv“, „transcendență celulară“ și „moștenire genomică colectivă“. Nu înțeleg totul, dar e ultima șansă. Mâine trebuie sa mă prezint la interviu.

Kit-ul conține nu doar componente standard CRISPR, ci și nanoparticule ciudate care strălucesc în întuneric. Instrucțiunile menționează că sunt „vectori de informație cuantică“ ce pot „restructura nu doar ADN-ul, ci și matricea conștiinței“. Nu știu ce înseamnă asta, dar disperarea mă împinge înainte. Am pregătit kit-ul conform instrucțiunilor. Urmează să-l administrez la miezul nopții. Dacă ceva merge prost, aceste consemnări pot servi ca avertisment pentru alții. Dacă ceva merge bine… poate nu voi mai avea nevoie de cuvinte pentru a comunica.

17 IUNIE, 2:37 AM: Doamne, ce am făcut? Durerea e insuportabilă. PhoenYX nu repară nimic, clar. Cel puțin în cazul meu. Simt cum sistemul nervos îmi arde. Celulele se divid haotic. ChromOS a fost doar începutul degradării, dar PhoenYX e cataclismul final. Creierul îmi pulsează şi simt asta prin craniu. Cuvintele… le pierd. Gândurile se dezintegrează în fragmente necoerente. Modificarea nu a mers în direcția bună, asta e clar… ce mă fac?

4:12 AM: Oglinda arată un monstru. Vasele de sânge au ieşit la suprafață, reorganizate în modele haotice. Ochii… unul s-a întunecat complet, celălalt și-a schimbat culoarea într-un galben toxic. Degenerarea e ireversibilă. Nu pot rămâne aici. Sistemul clădirii cred că va alerta Biosecuritatea în orice clipă.

Trebuie sa plec de acasă. Am căutat și am găsit că în Filaret ar fi loc pentru cei ca mine. Sunt mai multi! Trebuie să ajung acolo. Acolo nu ne vânează.

Jurnalul lui Tudor se încheie aici. Apartamentul a fost găsit abandonat, cu urme biologice pe pereți și podea – secreții neclasificabile, țesut celular modificat, urme de sânge cu compoziție aberantă.

***

Vălul – astfel numiseră cei transformați fosta zonă industrială Filaret, acum un ghetto neoficial pentru victimele experimentelor CRISPR eșuate. Aerul acolo mirosea a dezinfectant industrial și putrefacție. Clădirile abandonate, foste fabrici și depozite, adăposteau acum câteva sute de oameni prinși în diverse stadii ale degenării genetice. Tudor se târî pe străzile înguste, ascunzându-și fața sub o glugă zdrențuită. Transformarea îi afectase echilibrul, iar acum se deplasa într-un ritm asimetric, dezarticulat. Simțurile îi oscilau haotic – momente de hipersensibilitate dureroasă urmate de perioade de amorțire completă. La intrarea în Văl, doi gardieni – ambii cu mutații faciale severe – îl studiară cu ochi modificați.

― Altul, mormăi unul. Săptămâna asta sunt deja zece. Și am înțeles ca mai vin câțiva din Cehia, că acolo nu-i lasă în libertate…

― ChromOS sau PhoenYX? întrebă celălalt direct.

― Chro-mOS… apoi… PhoenYX, articulă Tudor cu dificultate. Limbajul devenea tot mai greu de procesat.

Gardienii schimbară priviri.

― O, Doamne! Ești gata! Sector 7, cu ceilalți terminali.

Sectorul 7 era cel mai departe de perimetrul exterior – un labirint de clădiri interconectate unde locuiau cei în stadiile finale ale degradării. Tudor fu escortat, trecând prin zone organizate meticulos în funcție de tipul și severitatea mutațiilor. Ceea ce văzu îl șocă chiar și în starea lui deteriorată. Vălul nu era haosul pe care îl imaginase, ci o societate structurată rigid, construită pe principiul tragediei comune. Foști medici, acum ei înșiși degenerați, conduceau clinici improvizate. Ingineri cu membre deformate întrețineau sisteme de filtrare a apei și generatoare de energie. Ferme hidroponice funcționau în subsoluri, îngrijite de oameni cu mutații care le permiteau să vadă în întuneric complet.

― Bine ai venit în ultima casă a umanității greșite, îi spuse ghidul – o femeie cu piele translucidă prin care se vedeau organe reorganizate anatomic. Aici suntem toți erori ale propriei noastre ambiții. Sectorul 7 era diferit – mai liniștit, mai întunecat. Aici, cei în stadii terminale erau îngrijiți de voluntari din sectoarele mai puțin afectate. Membrele deformate, organele expuse, fețele reconstruite aleatoriu de algoritmi genetici eșuați – toate acestea deveneau cumva familiare, aproape normale în contextul durerii.

***

JURNAL GĂSIT ÎN SECTORUL 7, DATAT ESTIMATIV SEPTEMBRIE 2036

Nu mai știu câte zile au trecut. Degradarea avansează. Pierd funcții cognitive. Fiecare dimineață aduce noi schimbări anatomice. Ieri, o parte din intestin s-a reconfigurat și a străpuns peretele abdominal. Medicii de aici, ei înșiși monștri, l-au împins înapoi și au cusut. Fără anestezic. Nu mai avem.

Dar am găsit ceva ce nu aveam înainte – comunitate. Aici, în Văl, am construit un fel ciudat de societate. Fiecare contribuie cu ce mai poate. Cei cu mutații metabolice mai ușoare lucrează la fermele hidroponice. Inginerii modificați mențin infrastructura. Nu există vanitate aici. Nu există respingere. Cum ai putea judeca aspectul cuiva când tu însuți ești un mozaic de țesuturi recombinate aleatoriu? Continuăm să existăm, chiar și așa, deformați și respinși. Facem artă din corpurile noastre stricate.

Cântăm cu voci modificate. Dansăm cu membre asimetrice. Poate că asta e adevărata moștenire umană – nu perfecțiunea pe care o căutam, ci reziliența în fața propriilor noastre greșeli catastrofale. Doamne, cât sunt de obosit! Nu mai am putere să lupt! Sunt disperat!

***

La șase luni după sosirea lui Tudor, Biosecuritatea a lansat Operațiunea Curățare – un eufemism pentru eliminarea sistematică a populației din Văl. Dronele au pulverizat un agent patogen personalizat, conceput să atace exact secvențele genetice modificate prin kit-urile CRISPR. Moartea a venit relativ rapid pentru majoritatea. În ultimele sale momente, pe când agentul patogen îi descompunea țesuturile accelerat, Tudor stătea pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 7, privind Bucureștiul strălucind în depărtare. Alături de el, alți douăzeci de terminali – cum își spuneau ei – așteptau sfârșitul cu o demnitate stranie.

― Ironic, nu-i așa? șopti cineva lângă el, o figură atât de deformată încât genul și vârsta erau imposibil de determinat. Am căutat să transcendem umanitatea și am sfârșit prin a descoperi ce înseamnă cu adevărat să fii uman.

― Cum… așa? articulă Tudor cu dificultate, simțind cum organele interne i se lichefiau.

― Limitarea. Fragilitatea. Comuni… comuniunea… împreună. Împreună în suferință. Înainte am vrut nemurire, perfecțiune. Apoi am devenit… asta. Și am descoperit compasiunea. Îngrijirea. Acceptarea.

În jurul lor, locuitorii Vălului cădeau unul câte unul, sucombând atacului precis al agentului patogen. Nu era panică, nu erau țipete – doar o acceptare tăcută a finalului inevitabil.

― Am greșit fundamental, continuă vocea, tot mai slabă. Evoluția nu înseamnă transcendență. Înseamnă adaptare. Noi am încercat să sărim peste milioane de ani de evoluție naturală și am creat… monștri. Dar aici, în monstruozitatea noastră colectivă, am găsit o umanitate mai profundă decât afară, în lumea normală. Nu perfecțiunea ne face umani, ci tocmai imperfecțiunea noastră fundamentală și încăpățânarea de a găsi sens în ea. Filozofii târzii…

Vocea amuți.

Tudor se prăbuși, fără să-și dea seama. Câteva lacrimi strălucitoare i se prelinseră încet pe chipul desfigurat.

„Irina, iartă-mă! Te implor, iubita mea, să mă ierți! Matei, nu mă uita! Doamne din ceruri, ce am făcut?“

Bucureștiul continua să strălucească indiferent, iar luminile lui se reflectau în bălțile de fluide biologice care se formau pe acoperiș în jurul celor muribunzi.

La marginea orașului, într-o clădire cu arhitectură comună, câțiva oficiali vizionau imagini în timp real ale operațiunii. Când ultimul locuitor al Vălului căzu, un bărbat în costum întunecat închise transmisia.

― Curățarea este completă, anunță el. Putem proceda cu reconstrucția zonei și implementarea noii generații de kit-uri. Avem deja liste de așteptare pentru CRISPKit v2.0. Publicul va uita de ChromOS și PhoenYX.

Douăzeci de persoane dădură aprobator din cap.

― Datele colectate din experimentul Vălului sunt inestimabile, continuă o femeie în halat alb. Am identificat exact de ce modificările genetice propuse de noi eșuează la populația generală. Noile procese vor fi integrate rapid în generația următoare de vectori, așa cum a specificat domnul director mai înainte. Este posibil ca de data aceasta să avem rezultatele pe care le vrem.

Un grafic complex apăru pe ecran.

― Prin observarea degradării progresive în Văl, am ajuns la concluzia inevitabilă: umanitatea în forma sa actuală nu poate fi salvată prin modificări genetice. Este prea haotică, prea dezechilibrată, prea… liberă.

Cei din sală încuviințară din nou. Nimeni nu părea surprins.

― Propunerea Comisiei este simplă, continuă ea, deschizând un dosar sigilat. Nu putem modifica ADN-ul pentru a schimba natura umană actuală. Prin urmare, trebuie să modificăm natura umană pentru a se potrivi unui ADN pe care îl putem controla.

***

Ultima imagine afișă un tabel cu „Implementare globală: 2040-2055“ și un grafic cu „Reducere predictibilă a deviației comportamentale: 93.7%.“

― Kit-urile ChromOS și PhoenYX au fost teste reușite. Vom implementa vectorii în noile kit-uri CRISPR generale, adresate populației, ce vor putea fi cumpărate ieftin sau chiar să devină obligatorii. Ele vor standardiza comportamentul uman, eliminând variabilele impredictibile.

Directorul executiv se ridică în picioare, privind pe fereastra panoramică spre orașul care se trezea.

― Generațiile precedente au fost prea imprevizibile pentru a evolua, spuse el cu calm. Dar noi vom crea o umanitate demnă de viitorul pe care l-am imaginat. O umanitate fără haosul emoțiilor extreme, fără imprevizibilitatea creativității nedisciplinate, fără suferințele inutile ale individualizării excesive. Corporația noastră s-a angajat față de guvernul României. Iar în perspectiva asocierii noastre cu celelalte transnaționale nu avem decât de câștigat! Nu trebuie să pierdem oportunitatea aceasta, acum este momentul să acționăm, sau vom pierde trenul și alții ne vor depăși!

Pe stradă, primii trecători își verificau telefoanele, necunoscând faptul că noile vaccinuri obligatorii anti-variantă, noile filtre de apă „îmbunătățite“ și noile tratamente „preventive“ erau deja în curs de distribuire.

Faza 2 începuse deja. Nu era vorba de a face oamenii mai puternici sau nemuritori, ci de a-i face controlabili – modificați nu pentru a transcende, ci pentru a se conforma.

Iar kit-urile vor continua să circule.