Confruntarea

de Marian Bircea •

Dezavantajați sau nu, au coborât de pe stâncile unde sunt invincibili, prin valea micului curs de apă, în toiul nopții. Au dormit puțin, ghemuiți unii în alții, îmbrăcați în blana lor gri cu nuanțe albăstrii. Surpriza totală, camuflajul printre tufele cu frunze roșii destul de opac. Așteptau semnalul liderului în timp ce-și priveau ventuzele de pe tălpi și palme. Degetul uriaș, osos, ce le permitea să găsească hrană în crăpăturile stâncilor, licheni, larve și gâze, folosit în orice încăierare, chiar și între ei pentru femele, era o armă redutabilă alături de gheare și caninii uriași. Iscoadele au dat de veste că în jurul lor mișună ploșnițele de beton. De multă vreme așteptau confruntarea asta, acum numărul cățărătorilor era suficient de mare. La semnalul convenit au pornit toți la atac și în scurt timp au escaladat pereții verticali din tablă ai uriașei clădiri, obiectivul principal al bătăliei. Dar dincolo, ascunse mimetic erau ploșnițele de beton, rezistente, cu platoșele de piele groasă pe spate și opt membre funcționale. La sol erau de neînvins, se grupau în scut de trunchiuri, falangă greu de spart. Confruntarea violentă a umplut aerul de strigăte de luptă și ale muribunzilor de ambele părți. Timp de două cicluri, sub cerul galben, sângele de un vișiniu intens al creaturilor s-a amestecat pe imensul teren betonat. Sorții bătăliei treceau când într-o tabără, când în cealaltă. În clipa în care efectivele au ajuns sub jumătate și cadavrele inerte deveniseră o piedică pentru luptătorii epuizați din ambele părți, cățărătorii de stâncă aveau un ușor avantaj, sunetele puternice de gong i-au făcut să se regrupeze, iar un spațiu îngust delimita grupurile pregătite pentru o nouă confruntare violentă. Negocierile la fața locului cu strigăte guturale aclamau pe rând victoria. ,,Noi!” ,,Noi!” Iscoadele ambelor tabere au transmis semnale clare. Inamici aproape! Combatanții au strigat în cor. ,,Bătrânii!” Din fiecare grupare au ieșit în față câte un exemplar vârstnic. ,,Noi!” ,,Noi!” ,,Mulți!” ,,Grenadă!” ,,Jumate?” ,,Jumate!” ,,Schimb?” ,,Schimb!” ,,Dușman?” ,,Împreună!” Da, de pe colina din fața clădirii gigantice apăreau alți inamici de moarte. Iepurii de pădure.
De la înălțime, liderul noilor veniți privea spre locul bătăliei și cântărea din ochii roșii situația. Războinicii lui cu urechi lungi, buza superioară despicată, incisivi uriași și tăioși, blana maronie și patru membre puternice terminate cu ghearele ascuțite, fremătau de nerăbdare. Puterea și rezistența erau marile lor avantaje. În loc deschis erau greu de înfrânt. Și mai aveau un atu: șobolanii îmblânziți pe care-i foloseau în confruntări datorită taliei si agresivității. Printre baricadele de beton ale ploșnițelor ori printre stâncile cățărătorilor nu aveau sorți de izbândă. Clădirea uriașă era principalul lor țel. Erau atât de aproape s-o cucerească cu toate comorile ascunse în ea. Atenția le era împărțită în toate direcțiile. Dinspre stânci nu se întrevedea nici o amenințare, dar dinspre pâlcul de arbori cu frunze roșii veneau privirile iscoadelor maimuțelor de câmp. O ceată de iepuri a fost trimisă după ele. Un prizonier însângerat, cu corpul sfâșiat îngrozitor le-a dat de înțeles că maimuțele nu erau acolo. Aveau acum șansa să-i învingă pe dușmanii de moarte, ploșnițele și cățărătorii. Au pornit întâi încet, apoi în goană spre bătălie. Mirosul sângelui cald îi scotea din minți. Numărul lor mare trebuiau să contrabalanseze alianța de conjunctură, nu tocmai eterogenă. Bătrânul lor a confirmat oportunitatea. ,,Atac!” O asemenea pleașcă, mai rar. Iarba portocalie era acoperită de mareea maronie.
Bine mascate de tufișuri și trestie, maimuțele de câmp cu blana lor închisă la culoare așteaptă semnalul venit de la bătrânul lor, mascul cu multe fire argintii. Nu erau deloc avantajate fizic, în schimb, trăiau mai mult, în ciuda radiațiilor; știau să arunce pietre, să folosească bâte, să aprindă focul și să comunice articulat. Locuiau în vizuini săpate adânc în pământ. De la începutul confruntării dintre cățărători și ploșnițe, bătrânul a observat un grup agitat de adolescenți. Nu aveau șanse în fața iepurilor în câmp deschis. I-a adus înaintea lui și, de față cu liderii cetelor, a făcut semnul plecării acasă. Pe nerăbdătorii adolescenți i-a trimis să iscodească iepurii. Poate vor observa. După plecarea lor precipitată a revocat comenzile anterioare. ,,Nu suport. Tinerii ne dau de gol. Atacăm la un semn.” Un mascul tânăr l-a întrebat. ,,Luăm clădirea?” ,,E goală.” ,,Atunci?” ,,Avem sare.” ,,Clădirea?” ,,Golită demult. După bombele ciuperci de foc. Acum o mie de cicluri solare. Marele război și iarna lungă. Cățărătorii, ploșnițele și iepurii nu știu asta. I-am făcut să creadă.” ,,Atunci?” a întrebat nelămurit tânărul mascul. Bătrânul i-a arătat confruntarea și pe cei morți din toate taberele. ,,Avem sare. Suntem oameni. Trebuie să mâncăm.” Deasupra clădirii se vedea încă firma. Centrul Logistic Kaufland Turda.

♦ Publicat în: