RomCon 2025: Premiile Naționale ale SF-ului Românesc

În perioada 25–27 aprilie 2025, stațiunea Bușteni a găzduit cea de-a 46-a ediție a RomConConvenția Națională de Science-Fiction și Fantasy din România, un eveniment de referință pentru comunitatea pasionaților ficțiune speculativă.

Organizată de Asociația Română a Cluburilor și Autorilor de Science Fiction (ARCASF), în parteneriat cu Societatea Română de Science Fiction și Fantasy (SRFF), convenția a reunit autori, editori, artiști și fani din întreaga țară.

Răsfoind programul, menționăm prezența invitatului de onoare al ediției, scriitorul și fizicianul Cristian Mihail Teodorescu, care a susținut o prelegere științifică și a lansat cea mai recentă carte a sa: Goana lui Grigore. Alături de el s-au numărat și alți invitați speciali: scriitorul Pompilian Tofilescu, implicat în conferința dedicată autorilor români din diaspora; eseistul și filosoful Borislav Velimirovici, care a abordat în intervenția sa drepturile ființelor dotate cu inteligență artificială; artistul plastic Valentin Tănase, autorul unei expoziții de bandă desenată science-fiction; și regizorul și actorul Sebastian Bădărău, prezent atât cu o prelegere despre Principiul incertitudinii, cât și cu filmul său omonim.

Programul i-a mai inclus pe jurnalistul și scriitorul Alexandru Mironov, cu o conferință despre starea lumii în viziune SF. De asemenea, cei prezenți au putut urmări (online, de la Cluj) pe maestrul Mircea Opriță vorbind despre cartea sa O călătorie spre centrul SF-ului (Editura Eagle), precum și lansarea de carte a Lianei Pavel: O călătorie prin galaxia personajelor SF (Editura PIM).

Au fost momente așteptate, precum lectura unui eseu cel puțin provocator și amuzant despre AI, în interpretarea scriitorului Dănuț Ungureanu, urmată de intervențiile altor oameni de știință și scriitori SF precum Costel Baboș, Mircea Băduț, Eugen Cadaru, Marian Truță, Cornel Secu, Daniel Cristian Dumitru, Ionuț Manea și George Dimitriu, prezenți în diverse paneluri, alături de organizatori, moderatori și jurați: Felicia Ceaușu, Cristina Negreanu, Daniel Botgros și Bogdan Mihăilescu.

Gala finală a beneficiat de participarea președintelui Uniunii Scriitorilor din România, domnul Varujan Vosganian.

Din partea mișcării de SF&F brăileană au participat scriitorii Mircea Cărbunaru – realizator al publicației ArtZONE SF și coordonator al website-ului artzonesf.ro – și Mihai Vintilă.

În ultima zi a convenției s-au decernat Premiile Naționale RomCon 2025, după cum urmează:

Cel mai bun roman: ApIscalipsG.P. Ermin & Deea Sterea, Editura Crux
Premiul pentru debut „Adrian Rogoz”: Gabi GabrinovPovestiri din orașul Denici`Uunde
Cea mai bună nuvelă: Aura-Raluca BădoiSărutul umbrei astrale, Editura Cristian Plusart
Cel mai bun volum de povestiri: Aurel CărășelScurtă istorie a viitorului aristotelic, Editura Pavcon (ediție revăzută și adăugită)
Cea mai bună antologie: Fantastica Magazin Anthology – Editura Cristian PlusArt
Premiul „Ion Hobana” pentru non-fiction: Tudor MihăescuPrimul pas pe lună, Editura Mega
Cea mai bună povestire: Bogdan Mihai BatiDeus me occidere, Galaxia 42
Cea mai bună revistă print: Helion
Cea mai bună revistă online: Galaxia 42
Cel mai bun traducător: Ona Frantz
Cel mai bun artist plastic: Valentin Tănase
Cea mai bună editură: Bookforge
Cel mai bun film: Principiul incertitudinii, regizat de Sebastian Bădărău

Mircea CĂRBUNARU

Provenit din generaţiile de autori SF&F ai anilor ʼ90, Mircea Cărbunaru este cunoscut pentru textele publicate în Almanahul „Anticipaţia”, Revista CPSF „Anticipaţia”, String, Jurnalul SF, iar recent in Galaxia 42, Utopiqa, Litera 13, Luceafarul literar si artistic etc. Este exponent al mişcării literare SF din Brăila, un promotor activ al genului, dar si realizator al mai multor publicatii literare brailene (Suplimentului de Literatura şi Artele Imaginarului „Fantasya”, Fanzinul „SFera”, Fanzinul literar „ArtZONE SF” incepand cu anul 2021). Este menţionat în „Dicţionarul SF” coordonat de Mihai Dan Pavelescu, la Editura Nemira (1999). Apare în antologiiile „România SF 2001” (Editura ProLogos), „Boabe de poveste - I, III” (Editura Pavcon - 2023, 2024), „Antologie în răspăr - Creiere cu păr” (Editura InfoEST - 2024). Ca antologator a coordonat volumul „Captivi în imaginar” cu scrieri SF&F ale tinerilor autori brăileni (Editura Proilavia - 2019). In ultimi ani a publicat volumul de proza „Colecţionarul şi alte povestiri stranii” (Editura Bookforge 2023), romanul SF „Păsări de titan - Invazia” (Editura Bookforge 2023), romanul ficţiune istorică „Leviathanul Vineţiu" (Editura Bookforge 2024).

Related Posts

Stargate revine: o nouă serie SF pregătită de Amazon MGM Studios

După mai bine de un deceniu de liniște, universul „Stargate” se pregătește să revină pe ecrane — de data aceasta ca nou serial original produs de Amazon MGM Studios și…

🎃 După Halloween… venim noi! 👽 Numărul 12/2025 al Revistei ArtZONE SF

Când ultimul dovleac felinar se va stinge și spiritele se vor întoarce cuminți în lumea lor, ArtZONE S.F. aduce adevărata recoltă de toamnă: zombi, inteligențe artificiale care gândesc prea mult,…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Revista ArtZONE SF

ArtZONE SF 12/2025

  • noiembrie 1, 2025
  • 579 views
ArtZONE SF 12/2025

ArtZONE SF 11/2025

  • iunie 28, 2025
  • 1632 views
ArtZONE SF 11/2025

ArtZONE SF 10/2025

  • aprilie 13, 2025
  • 1722 views
ArtZONE SF 10/2025

ArtZONE SF 9/2024

  • decembrie 21, 2024
  • 1863 views
ArtZONE SF 9/2024

ArtZONE SF 8/2024

  • iulie 20, 2024
  • 1787 views
ArtZONE SF 8/2024

ArtZONE SF 7/2024

  • martie 25, 2024
  • 1259 views
ArtZONE SF 7/2024

ArtZONE SF 6/2023

  • martie 25, 2024
  • 1366 views
ArtZONE SF 6/2023