Fierul şi Fiara de Florin Pîtea

de Mircea CĂRBUNARU

Cartea apărută anul trecut la Editura Crux ni-l aduce din nou în atenţie pe Florin Pîtea, unul dintre cei mai activi autori SF din România, după 1990.

Mi s-a părut un volum de proză captivant dar şi derutant prin diversitatea temelor şi genurilor povestirilor alese în conţinutul său. Ceea ce m-a frapat de la bun început a fost modul în care Florin Pîtea stăpâneşte arta scrisului. Este un autor care trece cu o formidabilă naturaleţe de la scriitura întortocheată şi arhaică a cronicarilor, la limba română abia eliberată de chirilicele de la începutul secolului al XIX-lea; ori la jargonul tehnologic dintr-un viitor în care organicul se supune unor lumi virtuale sau artificiale.

Volumul este structurat pe trei părţi cu umori diferite: „La porţile Orientului” care are drept constante traversarea istoriei şi societatea românească cu tarele ei eterne; „Rămăşiţele viitorului” unde ne afundă în lumi abisale, cu accente absurde, uneori umoristice, politice sau de cyberpunk, recunoscându-l astfel pe Florin Pîtea ca unul dintre iniţiatorii acestui gen în România, via Jurnalul SF; „Fierul şi fiara” este ultima parte şi are ca piesă centrală o povestire fantasy scrisă cu aer de basm românesc, care dă numele volumului. Cu toate acestea, titlul şi coperta sunt înşelătoare pentru că nu avem un volum fantasy.

„Fierul şi fiara” reprezintă mult mai mult. Mie mi se pare a fi o pledoarie pentru echilibru, unul fragil, între elogiu şi avertisment în privinţa progresului tehnologic al omenirii, spusă în chei literare diferite: de la hard SF, la cyberpunk şi fantasy. Acesta e Fierul, iar în opoziţie cu el este Fiara care capătă forme nebănuite, de la creaturi imaginare, la monstrul generat de conservatorismul din noi, ori până la abandonul total al omului în faţa tehnologiei. Fierul şi Fiara există dintotdeauna în fiinţele umane, fie pentru că au luptat cu inerţia sau imobilismul mental, fie pentru că au contribuit la posibilul ei colaps ca urmare a suficienţei şi nesăbuinţei.

Publicat în fanzinul ArtZONE SF nr.6

Mircea CĂRBUNARU

Provenit din generaţiile de autori SF&F ai anilor ʼ90, Mircea Cărbunaru este cunoscut pentru textele publicate în Almanahul „Anticipaţia”, Revista CPSF „Anticipaţia”, String, Jurnalul SF, iar recent in Galaxia 42, Utopiqa, Litera 13, Luceafarul literar si artistic etc. Este exponent al mişcării literare SF din Brăila, un promotor activ al genului, dar si realizator al mai multor publicatii literare brailene (Suplimentului de Literatura şi Artele Imaginarului „Fantasya”, Fanzinul „SFera”, Fanzinul literar „ArtZONE SF” incepand cu anul 2021). Este menţionat în „Dicţionarul SF” coordonat de Mihai Dan Pavelescu, la Editura Nemira (1999). Apare în antologiiile „România SF 2001” (Editura ProLogos), „Boabe de poveste - I, III” (Editura Pavcon - 2023, 2024), „Antologie în răspăr - Creiere cu păr” (Editura InfoEST - 2024). Ca antologator a coordonat volumul „Captivi în imaginar” cu scrieri SF&F ale tinerilor autori brăileni (Editura Proilavia - 2019). In ultimi ani a publicat volumul de proza „Colecţionarul şi alte povestiri stranii” (Editura Bookforge 2023), romanul SF „Păsări de titan - Invazia” (Editura Bookforge 2023), romanul ficţiune istorică „Leviathanul Vineţiu" (Editura Bookforge 2024).

Related Posts

„Al doilea F din Fericire” de Robert Gion

Robert Gion este cunoscut pentru aplecarea sa către horror, pentru imaginația prodigioasă și pentru condeiul său foarte bun. Cu toate că nu sunt un adept al genului, am citit cu…

Revolta Akienilor de Daniel Zărnescu

Revolta Akienilor (Editura Stepout Publishing House, 2017) este romanul de debut al lui Daniel Zărnescu în materie de ficțiune speculativă, însă până la această carte autorul a publicat cărți de…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Revista ArtZONE SF

ArtZONE SF 12/2025

  • noiembrie 1, 2025
  • 579 views
ArtZONE SF 12/2025

ArtZONE SF 11/2025

  • iunie 28, 2025
  • 1632 views
ArtZONE SF 11/2025

ArtZONE SF 10/2025

  • aprilie 13, 2025
  • 1722 views
ArtZONE SF 10/2025

ArtZONE SF 9/2024

  • decembrie 21, 2024
  • 1863 views
ArtZONE SF 9/2024

ArtZONE SF 8/2024

  • iulie 20, 2024
  • 1787 views
ArtZONE SF 8/2024

ArtZONE SF 7/2024

  • martie 25, 2024
  • 1259 views
ArtZONE SF 7/2024

ArtZONE SF 6/2023

  • martie 25, 2024
  • 1366 views
ArtZONE SF 6/2023