Mircea CĂRBUNARU
― Astăzi vă propun un joc. Din acest moment, petrecerea devine… carnaval.
Gazda distracţiei, bogata şi excentrica doamnă Selvaggia Malfiore, rostise cuvintele plină de entuziasm.
― Minunat, Carnevale, însă n-avem măști, spuseră invitații în cor.
― Nu vă îngrijorați, am pregătit totul, îi liniști distinsa doamnă.
Făcu un semn discret și câteva femei îmbrăcate din cap până în picioare cu robe negre, asemănătoare unor veşminte orientale, cu fețele ascunse sub chipuri caricaturale făcute cu migală din pastă de hârtie şi pictate în culori stridente, aduseră coşuri pline de măști venețiene, pelerine și pălării din care toți puteau alege după dorinţă.
― Atenție, ridică glasul Selvaggia, am câteva cerințe pentru jocul nostru. Din jurul său veneau priviri întrebătoare. Vreau să aveţi un moment de sinceritate cu voi înşivă. Alegeţi numai deghizarea care credeţi că se potriveşte viciilor voastre cele mai ascunse. Apoi va trebui să întrați, unul câte unul, pe această ușă roșie. Dincolo de ea o să vă pregătiți nouă înfățișare. La final, căutați ușa albastră și ieșiți pe acolo în altă sală a palatului.
― De ce dorești să facem asta? Întrebară câțiva invitați.
― Simplu, pentru că nu trebuie să vă recunoașteți între voi şi în nici un caz aşa cum vă ştiau toţi.
La sfârşit chicoti şăgalnic, dar privirea Selvaggiei spunea altceva.
Adevărat şi aproape uluitor, dincolo de ușa albastră, nimeni nu mai recunoștea pe nimeni. Lumina difuză amplifica această percepţie confuză. Pentru unii era o senzație nebună de libertate, pentru alții o singurătate apăsătoare, iar pe câţiva dintre invitați începu să-i bântuie teama, ba chiar spaima. Apoi s-a pornit muzica, suavă şi atât de ademenitoare de parcă vinul licoros din paharele tuturor se prelingea ameţitor şi pe timpane.
Măștile erau perfecte. Bărbați și femei se unduiau și se atingeau fără să se cunoască. Euforia își întindea degete lascive peste trupuri și minți. Când toţi s-au lăsat prinşi, deodată, lumina a izbucnit dureroasă şi orbitoare. Au dus mâinile la ochi apoi s-au privit tulburaţi.
Au vrut să scoată măștile și să redevină ceea ce erau înainte să ajungă la Palatul Malfiore, dar măștile refuzau să se desprindă. Au încercat să le smulgă cu unghiile până ce sângele le-a scăldat mâinile şi hainele. Carnea se hrănea cu durere. Carne levare! Îndepărtează carnea! Urlară în chinuri, prinși sub chipuri grotești.
Krzysztof T. DABROWSKI
