ArtZONE SF: un creuzet brăilean al imaginarului literar

Interesul pentru literatura science-fiction şi fantasy a renăscut la Brăila. Dacă în anii ʼ90 energiile creative se polarizaseră în jurul Cenaclului SFera, în prezent au început să apară noi autori ai genurilor literare amintite, care urcă spre consacrare şi prin intermediul Cenaclului ArtZONE SF (o grupare pornită de subsemnatul, ca vechi membru SFera asumat), însă ideea renaşterii SF-ului brăilean s-a născut odată cu Atelierul de încurajare a literaturii pentru elevi şi tineri organizat de Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila şi coordonată de scriitorul Mircea Cărbunaru şi booktuber-ul Gabriel Leonard Sîrbu, cu susţinere şi din partea altor vechi membri SFera consacraţi pe plan literar: Marian Coman şi Aurelius Belei.

Spre deosebire de vechiul cenaclu, ArtZONE SF şi-a extins aria de colaborare prin grupul de Facebook Cenaclul ArtZONE SF Brăila
(https://www.facebook.com/groups/ArtZONE.SF), cu 200 de membri, prin intermediul căruia urmărim să atragem autori brăileni, autori din ţară şi chiar din străinătate (amintim aici pe Gareth D. Jones, Aurelius Belei, Aurelia Chircu, Mira Wolf, Gabriel Leonard Sîrbu etc.), foarte mulţi dintre ei cu un apetit extraordinar pentru creaţie şi afirmare literară. Acest lucru poate fi considerat, în acelaşi timp, un avantaj generat de tehnologia actuală, dar şi o „virtualizare” a conexiunilor interumane, mai ales în timpul pandemiei. În fine, mai putem afirma că noul cenaclu brăilean s-a înfiinţat în 2019 sub umbrela Asociaţiei Culturale ArtZONE Brăila având sediul, pentru o perioadă, la Biblioteca Judeţenă „Panait Istrati”, apoi la Asociaţia CARP „Ana Aslan”.

Dincolo de această evoluţie tehnologică, ne-a interesat mult mai mult dezvoltarea componentei creative a grupului. În mod evident ea s-a bazat pe existenţa unei platforme literare comună: Fanzinul ArtZONE SF (coordonator scriitorul Mircea Cărbunaru); pe implicarea unor oameni cu experienţă literară şi publicistică; pe colaborări naţionale din ce în ce mai valoroase.

Indiferent de genul literar abordat, un cenaclu îşi probează eficienţa tocmai prin creaţia literară realizată şi, mai ales, prin materializarea unor debuturi literare reuşite, iar gruparea brăileană reprezintă deja un creuzet experimental din care ies mereu talente literare. Asupra acestora din urmă voi insista prezentându-vă autorii despre care putem spune că au debutat cu literatură SF&F în paginile Fanzinului ArtZONE SF, recunoscut în prezent la nivel naţional după apariţia a 6 numere în perioada 2021-2023.

George Cosmin Borş s-a născut în 1986, în Brăila, dar locuiește momentan în Constanța unde lucrează ca specialist în domeniul naval. A debutat în 2022 în fanzinul cenaclului ArtZONE S.F. Brăila, al cărui membru este, cu povestirea „Cr3d! Nț@”. Ulterior a publicat povestiri și cronici de jocuri în revista Galaxia 42. De asemenea, recent, a apărut cu texte flash fiction în publicaţiile REXpublica şi Ficţiunea OPTm. Subgenurile SF&F apreciate de el sunt science-fantasy şi cyberpunk. Are în plan să scrie un roman cu toate că este destul de rezervat în privinţa evoluţiei pieţei editoriale autohtone.

Mihai Vintilă s-a născut în Bucureşti, în anul 1973, iar în prezent locuieşte în localitatea Siliştea din judeţul Brăila. Este economist, autor al mai multor cărți, realizatorul publicaţiei literare „Litera 13” şi în ultima perioadă a redescoperit cu succes filonul creativ bogat al literaturii science-fiction. A debutat ca prozator SF&F în numărul 3/2022 al Fanzinului ArtZONE SF cu textul „Întâlnirea”, iar în 2023 a publicat şi în cunoscuta publicaţie Galaxia 42. Îi plac în mod special scrierile SF care abordează teme referitoare la călătoriile temporale şi ucronii. Plănuieşte să realizeze un volum de proză SF în care doreşte să strângă toate prozele publicate şi nepublicate din portofoliul literar propriu.

Mircea Ștefan Cărbunaru, este născut în anul 1997, în Brăila. Este medic rezident în Galaţi, dar locuieşte tot în Brăila şi a debutat literar odată cu primul număr al Fanzinului ArtZONE SF, în anul 2021, cu textele fantasy „Sub soarele deşertului” şi „Leul de safir”. Alte texte ale sale au apărut, ulterior, în publicaţiile Colecția Science Fiction (Editura Pavcon), în revistele Helion şi Galaxia 42. Lecturile preferate acoperă zone ample, enumerând aici: science-fiction, fantasy, horror, ficţiune istorică etc. Are în plan debutul editorial cu un volum de proză scurtă de ficţiune cu accente noir.

Leila Sandra M. născută în 1989 la Reșița, unde locuieşte şi în prezent, este translator şi Newsletter Marketing Manager la o multinațională. A debutat în Fanzinul ArtZONE SF cu textul „Trei ape”. În prezent scrie un roman despre Crăciun cu influențe SF, planificat să apară în anul 2024 (probabil chiar de Sărbători). Intenţionează să publice pe viitor numai prin My Bestseller, în regim de print-on-demand.

Monica Smeu s-a născut în Brăila, în anul 2004, iar în prezent este studentă la Facultatea de Biologie din Sibiu. A debutat literar în anul 2021, în numărul 2 al Fanzinului ArtZONE SF, cu textele intitulate „Scrisoare din spațiu” şi „Căderea”. Este pasionată şi de poezie, dar continuă să scrie proză SF&F pentru publicaţia brăileană. Îi plac cărţile care pot fi încadrate în subgenurile soft SF şi steampunk.

Ana Maria Burlacu s-a născut în anul 2002, în Brăila. Este studentă în Bucureşti la profilul Comunicare și Relații Publice. A debutat în Fanzinul ArtZONE în 2021 cu proza „Liziera”. Îi place să citească distopii și literatură science-fantasy. Şi-a propus să scrie în continuare pentru publicaţia brăileană proză scurtă, dar va rămâne doar în zona scrisului de plăcere.

Adriana Burlacu este redactor la ziarul „Brăila”, copywriter la două agenții de publicitate din București și Craiova, content writer la o firmă de produse naturiste din Iași. S-a născut în anul 1981, în Brăila și a debutat cu proza science-fiction intitulată „Cu ochii închiși” încă din primul număr al Fanzinului ArtZONE SF. Îi plac nuvelele fantastice ale autorilor români precum Cezar Petrescu și Mircea Eliade. Visează să scrie un roman fantastic cu final neașteptat, dar proiectul este, deocamdată, doar în stadiul de idei fragmentare salvate într-un caiet dictando.

Maria Popescu, s-a născut în anul 2001, în Brăila, iar în prezent este studentă la Facultatea de Automatică şi Calculatoare din Bucureşti. Scrie din timpul liceului, dar literatură SF&F a publicat pentru prima oară în numărul 1/2021 al Fanzinului ArtZONE SF textul fantasy „Departe de Hades”. Ulterior acestui debut a publicat romanul „Împărăția Norilor și a Cristalelor” (Editura UP, 2023) sub pseudonimul Elsa Pop.

publicat în Luceafărul literar și artistic nr 12/ 2023 care apare la Brăila.

Mircea CĂRBUNARU

Provenit din generaţiile de autori SF&F ai anilor ʼ90, Mircea Cărbunaru este cunoscut pentru textele publicate în Almanahul „Anticipaţia”, Revista CPSF „Anticipaţia”, String, Jurnalul SF, iar recent in Galaxia 42, Utopiqa, Litera 13, Luceafarul literar si artistic etc. Este exponent al mişcării literare SF din Brăila, un promotor activ al genului, dar si realizator al mai multor publicatii literare brailene (Suplimentului de Literatura şi Artele Imaginarului „Fantasya”, Fanzinul „SFera”, Fanzinul literar „ArtZONE SF” incepand cu anul 2021). Este menţionat în „Dicţionarul SF” coordonat de Mihai Dan Pavelescu, la Editura Nemira (1999). Apare în antologiiile „România SF 2001” (Editura ProLogos), „Boabe de poveste” (Editura Pavcon - 2023), „Antologie în răspăr - Creiere cu păr” (Editura InfoEST - 2024). Ca antologator a coordonat volumul „Captivi în imaginar” cu scrieri SF&F ale tinerilor autori brăileni (Editura Proilavia - 2019). In ultimi ani a publicat volumul de proza „Colecţionarul şi alte povestiri stranii” si romanul SF „Pasari de titan - Invazia” (ambele aparute in editie noua la Editura ATU - 2024).

Related Posts

Colecționarul și alte povestiri stranii

Povestea S.F.-ului brăilean atunci cândva fi scrisă, va conține cu siguranță numele lui Mircea Cărbunaru. Iubitor al acestei mișcări a creierelor neodihnite, animator al fenomenului, recent devenit coordonator de fanzin…

Utopia Bis – multiuniversul reușit al Ilincăi Stroe

Am pornit pe căile Utopiei Bis mânat de iubirea pentru universul imaginației creat de mai mulți autori de sience fiction. Am sperat că voi descoperi și în acest volum ceva…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fanzin ArtZONE SF

ArtZONE SF 8/2024

  • iulie 20, 2024
  • 620 views
ArtZONE SF 8/2024

ArtZONE SF 7/2024

  • martie 25, 2024
  • 280 views
ArtZONE SF 7/2024

ArtZONE SF 6/2023

  • martie 25, 2024
  • 310 views
ArtZONE SF 6/2023

ArtZONE SF 5/2023

  • martie 25, 2024
  • 181 views
ArtZONE SF 5/2023

ArtZONE SF 4/2022

  • martie 25, 2024
  • 176 views
ArtZONE SF 4/2022

ArtZONE SF 3/2022

  • martie 25, 2024
  • 167 views
ArtZONE SF 3/2022

ArtZONE SF 2/2021

  • martie 25, 2024
  • 175 views
ArtZONE SF 2/2021