Planul B

M-am trezit devreme ieri, ca în fiecare dimineață, pentru a pregăti masa de prânz. Pentru mine am făcut o salată cu fructe de mare. Stresul ultimilor ani m-a aruncat într-un carusel emoțional căruia i-am făcut față doar mâncând porție după porție, până nu mai încăpea nimic în mine. Pentru Ana, omul meu preferat, pregătisem de aseară un aluat, așa că l-am modelat și l-am băgat la cuptor. Am scos biscuiții 40 de minute mai târziu. Hainele pentru serviciu și pentru școală fuseseră alese de ieri, așa că mi-am trezit fetița pentru a ne începe ziua.
— Ne vedem mâine, a glumit Ana, când ne-am despărțit.
Plimbarea până la școală, împreună cu discuțiile pe care le aveam, erau rețeta unei zile frumoase. Vehiculul familiei ne urmărise tot drumul până la școală, astfel că după ce am sărutat obrajii Anei, l-am „îmbrăcat” și am pornit spre muncă. Restul zilei a curs ca cea de dinainte, și ca toate cele de dinaintea ei, dar nu ca cea de azi. Am dat peste oameni harnici, dar și peste câțiva leneși, și am încercat să scot cel mai bun rezultat posibil de la fiecare dintre ei.
Pe seară, mi-am „dezbrăcat” vehiculul tocmai când ieșea Ana din școală. L-am setat să ne urmărească și am pornit-o spre casă pe jos.
— Azi am învățat despre diferența dintre ora solară și cea legală și am construit un cadran solar.
Nu aveam nevoie de cafea. Entuziasmul ei era energie pură pentru mine.
Ajunși acasă, am pregătit ceva pentru cină, am verificat temele, făcute în prealabil la after school, și ne-am jucat. Degeaba ne-am propus să rămânem treji până la sosirea Cristinei. Era în delegație de trei zile, și oricât de dor ne era de ea, oboseala ne-a înfrânt.
Peste noapte am hoinărit prin locuri dispărute de veacuri. Nici măcar bicentenarii nu-și mai aduc aminte să fi văzut câmpii cu flori. Le visam așa cum le-am văzut de atâtea ori în înregistrări video. Le simțeam parfumul, așa cum citisem în cărți că ar trebui să fie. Era magic. M-am întins printre ele să mă bucur de toate senzațiile. Profitând de naivitatea mea, o gâză s-a urcat pe mine și m-a mușcat de piept. Pe moment, m-am panicat și m-am luptat să-mi regăsesc cadența respirațiilor, dar mi-am revenit repede. Inspiram. Expiram. Apoi o luam de la capăt, copleșit de o înțelegere mai profundă a lumii.
Când am renunțat la vis am și deschis ochii. Peste noapte se întregise familia, iar eu nu fusesem capabil să-mi întâmpin soția corespunzător, la ușă, cu un sărut și o îmbrățișare, așa că am sărit ca ars, dornic să repar greșeala. Am rămas pironit în tavan. Pluteam. S-a luat curentul? S-au terminat bateriile? Cum de s-a dezactivat gravitația artificială? Prea multe întrebări pentru o oră așa de matinală.
M-am împins prin casă către bucătărie, să pun de o cafea înainte să o trezesc pe Cristina. Am ajuns cu greu acolo. Parcă nu mai înțelegeam cum să navighez în lipsa gravitației. Eram pironit de tavan, fără nicio posibilitate să fac ceva prin casă. Incapabil și frustrat, am pornit spre dormitor să-i cer Cristinei ajutor.
Cristina, haide trezește-te.
Vorbele mi-au ieșit din gât, dar s-au stins pe buze. Afară a ieșit doar un fir subțire de fum.
Nu se poate așa ceva. Nu, nu, nu, nu, nu.
Urla frustrarea în mine. Eram neajutorat, dar dintr-o dată conștient de ceea ce se petrecea. Murisem.
O priveam neputincios pe Cristina din înaltul tavanului. Trebuia să se trezească și să vadă ce am pățit. Nu pot rămâne așa lucrurile. Poate mai e o șansă să fiu salvat. Tic-tac. Clipele erau ore. Îmi doream să fi pus ceasul să sune, ca să am garanția că se trezește de dimineață, dar nu era niciodată nevoie de așa ceva. Eram matinal. Eu eram cel care-o trezește pe ea și pe Ana, în funcție de ora la care trebuiau să-și înceapă ziua.
Tic-tac. Timpul se scurgea și lua cu el ultimele mele speranțe de a respira.
Tic-tac, am urlat în gândul meu, dând naștere unui nou fir de fum.
Cristina a sărit din pat ca arsă.
— Am visat urât, a zis în timp ce-și punea brațul în jurul lividității mele. Ești rece. Ți-e frig? a întrebat în timp ce încerca să mă întoarcă pentru un sărut.
A sărit din pat ca arsă. Mi-a căutat pulsul.
Haide, grăbește-te. Poate mai e o șansă, lansam eu încă un fum pe gură, disperat de încetineala mișcărilor ei.
A activat sistemele de panică ale locuinței. În clipa următoare, jumătatea mea nemișcată a fost înfășurată în aparatură pentru resuscitare. În timp ce se întâmplau toate astea, Cristina a apelat la telefon firma de asigurări.
— Bună dimineața, Cristina, ai sunat la Planul B. Cu ce te putem ajuta?
— Soțul meu. Cred că e mort deja. Vă rog trimiteți repede pe cineva.
— Un reprezentant este în drum spre tine. Ne pare rău pentru pierderea suferită. Mulțumim că ai apelat la serviciile noastre.
Un minut mai târziu a ajuns agentul de asigurări. A apelat la cheia universală pentru a intra, a scos echipamentul, l-a desfășurat și l-a pornit.
— Cosmin, unde ești? Dă un semn să te găsesc.
Aici sunt, am eliminat o nouă gură de fum, neștiind ce să cred.
Aparatele sale au început să pâlpâie. L-am văzut cum se întoarce către mine.
— Te-am găsit. Ai asigurare completă. Haide să ne asigurăm că beneficiem de ea.
Între timp, Cristina se dusese în camera Anei. S-a întins lângă ea și aștepta finalul evenimentelor, pentru a ști ce să-i spună. Ana încă dormea. Probabil va întârzia la școală, am gândit eu în timp ce eram absorbit de aparatura agentului de la firma asiguratoare. Am simțit că mă sufoc pentru a doua oară în ultimele ore. Când am fost pișcat de curentul electric, am regăsit cadența respirațiilor. Inspiram. Expiram.
— Doamna Cristina, aș aprecia dacă ați putea veni puțin, a strigat agentul după ea. Aparatura nu va reuși să-l readucă la viață, a continuat în clipa în care a intrat ea în cameră. Aș dori să-mi exprim sincerele mele condoleanțe. Voi lăsa echipamentele de resuscitare să funcționeze pentru încă o oră, dar rata de succes este apropiată de zero. În caz de succes, soțul dumneavoastră va fi descărcat automat înapoi în corp. Altfel, va rămâne electronic-om, e-om, pe scurt, a zis el în timp ce arăta echipamentul în care fusesem încărcat, pentru a putea fi alături de dumneavoastră cât timp doriți. Contractul pentru viața sa electronică se poate semna până la decesul dumneavoastră, sau până la cel al fetiței dumneavoastră, dar nu mai mult. Vă rog să semnați aici de luare la cunoștință, i-a arătat el, și pentru preluarea sa de către aparatul e-om. Pentru durata contractului vă puteți exprima alegerea în următoarele șapte zile, pentru a vă da șansa să jeliți și să vă sfătuiți cu cei apropiați.
După ce a zis toate astea a mai făcut câteva mici ajustări la echipamente, iar apoi a salutat și a plecat.
— Ești aici? a întrebat Cristina.
— Nu așa-mi doream să vă părăsesc, am zis din cutia în care eram stocat.
— Lasă asta acum. Trebuie să fim puternici pentru Ana. Actualizează-ți CV-ul și caută-ți de lucru. Mă duc să o aduc, ca să-i spunem ce s-a întâmplat. Fii puternic. Viața nu se termină atunci când începe moartea.