„Al doilea F din Fericire” de Robert Gion

Robert Gion este cunoscut pentru aplecarea sa către horror, pentru imaginația prodigioasă și pentru condeiul său foarte bun. Cu toate că nu sunt un adept al genului, am citit cu interes Al doilea F din Fericire (Editura Pavcon, 2023), un volum de proză care cuprinde opt texte peste care plutește sentimentul singurătății și senzația descompunerii organice, trecând prin mai multe genuri literare.
Fiind un scriitor al detaliului, al fiecărui gest care contează și al construcțiilor laborioase, Robert Gion reușește să atingă registre interioare nebănuite, abisale, apocaliptice, uneori repulsive și viscerale. Personajele sale trăiesc izolate în propriile existențe sau se găsesc în lumi aflate în disoluție, bolnave, epuizate de intervenția umană. Atunci când lumile nu sunt bolnave, descoperim indivizi umani aflați la limita patologicului, bântuiți de sentimentul ratării, oameni cărora interacțiunile sociale li se par periculoase sau deloc necesare. Uneori scrie sensibil, alteori este necruțător și face introspecții în mintea personajelor cu abilitatea unui psiholog sau cu acuratețea unui neurochirurg.
Față de aceste texte cu accente horror, cititorul nu trebuie să aibă preconcepții, pentru că va fi surprins, contrariat, revoltat sau tulburat. Trăgând o tușă de crochiu peste această carte, veți găsi lucruri surprinzătoare scrise în maniera întunecată a genului: o apocalipsă a mersului până la epuizare; o lume deșertică a viitorului, atomizată și bântuită de singurătate; exploatarea inedită a mitologiei românești; un text repulsiv care ne testează limitele tricofobiei; o boală a exodului; un loc ca un purgatoriu între vii și morți. Fiori, idei puternice şi scriitură bună, cu alte cuvinte: Al doilea F din Fericire.

Publicat în ArtZONE SF nr. 10/2025

  • Mircea CĂRBUNARU

    Provenit din generaţiile de autori SF&F ai anilor ʼ90, Mircea Cărbunaru este cunoscut pentru textele publicate în Almanahul „Anticipaţia”, Revista CPSF „Anticipaţia”, String, Jurnalul SF, iar recent in Galaxia 42, Utopiqa, Litera 13, Luceafarul literar si artistic etc. Este exponent al mişcării literare SF din Brăila, un promotor activ al genului, dar si realizator al mai multor publicatii literare brailene (Suplimentului de Literatura şi Artele Imaginarului „Fantasya”, Fanzinul „SFera”, Fanzinul literar „ArtZONE SF” incepand cu anul 2021). Este menţionat în „Dicţionarul SF” coordonat de Mihai Dan Pavelescu, la Editura Nemira (1999). Apare în antologiiile „România SF 2001” (Editura ProLogos), „Boabe de poveste - I, III” (Editura Pavcon - 2023, 2024), „Antologie în răspăr - Creiere cu păr” (Editura InfoEST - 2024). Ca antologator a coordonat volumul „Captivi în imaginar” cu scrieri SF&F ale tinerilor autori brăileni (Editura Proilavia - 2019). In ultimi ani a publicat volumul de proza „Colecţionarul şi alte povestiri stranii” (Editura Bookforge 2023), romanul SF „Păsări de titan - Invazia” (Editura Bookforge 2023), romanul ficţiune istorică „Leviathanul Vineţiu" (Editura Bookforge 2024).

    Related Posts

    Revolta Akienilor de Daniel Zărnescu

    Revolta Akienilor (Editura Stepout Publishing House, 2017) este romanul de debut al lui Daniel Zărnescu în materie de ficțiune speculativă, însă până la această carte autorul a publicat cărți de…

    Povestiri din orasul Denici’ Unde de Gabi Gabrinov

    Orașul Denici’Unde (Editura Pavcon, 2024), de Gabi Gabrinov, este o vitrină de tipologii umane. Sunt oameni care ascund, în spatele identității lor, lucruri dramatice, uneori răni adânci, încă nevindecate. Capacitatea…

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Revista ArtZONE SF

    ArtZONE SF 12/2025

    • noiembrie 1, 2025
    • 579 views
    ArtZONE SF 12/2025

    ArtZONE SF 11/2025

    • iunie 28, 2025
    • 1632 views
    ArtZONE SF 11/2025

    ArtZONE SF 10/2025

    • aprilie 13, 2025
    • 1721 views
    ArtZONE SF 10/2025

    ArtZONE SF 9/2024

    • decembrie 21, 2024
    • 1863 views
    ArtZONE SF 9/2024

    ArtZONE SF 8/2024

    • iulie 20, 2024
    • 1787 views
    ArtZONE SF 8/2024

    ArtZONE SF 7/2024

    • martie 25, 2024
    • 1259 views
    ArtZONE SF 7/2024

    ArtZONE SF 6/2023

    • martie 25, 2024
    • 1363 views
    ArtZONE SF 6/2023