Anul acesta, la Festivalul de Benzi Desenate Istorice de la Braşov, Radu Gavrilă, Dodo Niţă şi Gabriel-Virgil Rusu au lansat cel de-al doilea supliment BD publicat de revista ASTRA Dejeană. Noua apariţie se deschide cu un grupaj de fotografii de la ediţia din 2024, unde a fost prezentat primul număr. Directorul publicaţiei se bucură ― şi ne bucură ― în editorial cu vestea că iniţiativa a putut fi continuată. Radu Gavrilă promite că va căuta să perfecţioneze şi să dezvolte proiectul, care, putem afirma, urmează o tradiţie: vă reamintim că în Dej a copilărit Marea Doamnă a BD-ului românesc, Rusz Lívia.
Desenul copertei a fost realizat de Viorel Pîrligras. Pe lângă planşele cu subiect istoric, pe tematica evenimentului (Puiu Manu – Întâlnirea, Ion Mihăescu şi Vlaicu Bârna – Neuitatul (an 1907), Gabriel Rusu – Ursita, Alexandra Goldillo – Legenda Sfântului Hubertus), în revistă apar şi pagini cu subiecte fantasy (Adrian Barbu şi Marco Stoianovic – Sfârşitul lumii) sau science-fiction (Valentin Tănase – Journaliana, Walter Reiss – Stăpânii tunelului, Viorel Pîrligras – Precum o flacără, Valentin Iordache – Călătorie prin seva Universului, Strip BD, Marian Mirescu şi Dodo Niţă – Sens unic, Radu Cleţiu – Wilson şi Timi, Caraghioşi în lesă, Radu Marian – Aventurile colegului Minitehnicus).
Gabriel Rusu comentează un capitol de istorie, transpus grafic în revista „Cutezătorii”. Györfi-Deák György a profitat de faptul că 2025 este bicentenarul naşterii romancierului Jókai Mór, unul dintre părinţii benzilor desenate maghiare şi ne-a oferit o ilustrare satirică din 1862, încă savuroasă: „Neamţul Miksa merge să ceară mâna surorii mai mari a lui Magyar Miska”. În rubrica „Dicţionar BD”, Dodo Niţă prezintă o parte dintre graficienii din revistă.
ASTRA este asociaţia culturală a românilor ardeleni, înfiinţată în 1861, desfiinţată de comunişti, reînfiinţată în 1990. De-a lungul timpului, a editat mai multe publicaţii culturale, printre care şi revistele din Dej, care au adunat colaboratori din toate colţurile ţării, ba chiar şi de peste Ocean. Mult succes tuturor iniţiativelor menite să bucure şi să educe tineretul!


















MULTUMIM Györfi-Deák György !!! Suntem onorați !!