Iarba

Diavolul fusese prins în Valea Osândei Eterne şi căuta un moment propice să se caţăre pe lujerul Ierbii Sacre, să poată ieşi în lume. Voia libertate, dar se temea, căci nu ştia cât de mari sunt puterile plantei care mirosea a salvie sfântă şi avea culoare verde albăstruie. Umbra ei era puternică, iar vârful se pierdea departe, în cele nouă ceruri puse unul peste altul.

Ispititorul se-nvârtea în jurul plantei, încercând să găsească o cale de scăpare, dar se lovea mereu de o neîncredere ce-i prinsese, parcă, voinţa într-un cleşte de fier. Ce păcat minunat ar fi fost Îndoiala şi cât de uşor îl ţinea captiv numai prin propria-i lipsă de voinţă.

Poate că era mai bine să aştepte şi, în tot acest timp, să asculte şi să vadă, încercând să înveţe din lucrurile simple din jur, până când calea spre libertate s-ar fi arătat singură.

Nu degeaba se spunea că diavolul se găsea mereu ascuns în detalii. S-a aşezat lângă tulpina Ierbii observând cu atenţie, până când a zărit furnicile. Stropi negri vii, grăbiţi să urce pe trunchiul verticilar al plantei. Un convoi plin de stăruinţă sisifică, către o ţintă necunoscută.

Şi-a prins membrele păroase de trupul Ierbii Sacre, croindu-şi drum spre vârf. Sub el şirul de furnici urca grăbit, ignorându-l. Libertatea era aproape. Încă un nod şi încă o frunză, însă picioarele începură să i se afunde în trunchiul plantei, de parcă ar fi fost una cu fiinţa ei. A mai urcat până s-a prins ca o insectă nevolnică în seva lipicioasă a unei plante carnivore. Deasupra se vedea capătul, dar nu-l mai putea ajunge. Furnicarul sacru stătea în vârf, la fel şi Dumnezeu.

Publicat în fanzinul ArtZONE SF nr.6

Mircea CĂRBUNARU

Provenit din generaţiile de autori SF&F ai anilor ʼ90, Mircea Cărbunaru este cunoscut pentru textele publicate în Almanahul „Anticipaţia”, Revista CPSF „Anticipaţia”, String, Jurnalul SF, iar recent in Galaxia 42, Utopiqa, Litera 13, Luceafarul literar si artistic etc. Este exponent al mişcării literare SF din Brăila, un promotor activ al genului, dar si realizator al mai multor publicatii literare brailene (Suplimentului de Literatura şi Artele Imaginarului „Fantasya”, Fanzinul „SFera”, Fanzinul literar „ArtZONE SF” incepand cu anul 2021). Este menţionat în „Dicţionarul SF” coordonat de Mihai Dan Pavelescu, la Editura Nemira (1999). Apare în antologiiile „România SF 2001” (Editura ProLogos), „Boabe de poveste - I, III” (Editura Pavcon - 2023, 2024), „Antologie în răspăr - Creiere cu păr” (Editura InfoEST - 2024). Ca antologator a coordonat volumul „Captivi în imaginar” cu scrieri SF&F ale tinerilor autori brăileni (Editura Proilavia - 2019). In ultimi ani a publicat volumul de proza „Colecţionarul şi alte povestiri stranii” (Editura Bookforge 2023), romanul SF „Păsări de titan - Invazia” (Editura Bookforge 2023), romanul ficţiune istorică „Leviathanul Vineţiu" (Editura Bookforge 2024).

Related Posts

Greu de ales

de Györfi-Deák György • FLASH⚡FICTION ― Ce lume aiurită, împărţită între extremiştii de dreapta şi comuniştii revoltaţi. Nihilişti şi unii, şi alţii. Unii vor să aibă doar ei, alţii ca…

Reportajul

de Krzysztof T. Dąbrowski • FLASH⚡FICTION Sectorul celei de-a treia luni, un bar pentru extratereștri „ținuți la sol”:– Ce cauți pe Pământ? întrebă jurnalistul xerran pe cenuşii care trăgeau jugga…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Revista ArtZONE SF

ArtZONE SF 12/2025

  • noiembrie 1, 2025
  • 579 views
ArtZONE SF 12/2025

ArtZONE SF 11/2025

  • iunie 28, 2025
  • 1632 views
ArtZONE SF 11/2025

ArtZONE SF 10/2025

  • aprilie 13, 2025
  • 1722 views
ArtZONE SF 10/2025

ArtZONE SF 9/2024

  • decembrie 21, 2024
  • 1863 views
ArtZONE SF 9/2024

ArtZONE SF 8/2024

  • iulie 20, 2024
  • 1787 views
ArtZONE SF 8/2024

ArtZONE SF 7/2024

  • martie 25, 2024
  • 1259 views
ArtZONE SF 7/2024

ArtZONE SF 6/2023

  • martie 25, 2024
  • 1366 views
ArtZONE SF 6/2023