ArtZONE SF
de Gareth D. Johnes
Am fost mai degrabă surprins atunci când Observatorul meu a apărut pentru prima oară. Priveam la televizor – un reality show satiric – când s-a materializat în colţul camerei. Ca un neon obosit care nu voia să se aprindă, imaginea lui pâlpâi vag, apoi căpătă culoare plină. Spun culoare, dar erau mai mult nuanţe de gri şi bej. Părul sur şi rar, bluza bej mulată şi pantalonii cenuşii. Ţinea un fel de tabletă închisă la culoare, oricum, din orice unghi aş fi privit-o nu puteam desluşi nimic pe ecran. Eram surprins, dar nu speriat. De multe luni, mii de Observatori îşi făcuseră apariţia. Mi-am închipuit ca primii dintre ei cauzaseră o groază de ţipete şi panică.
Al meu doar stătea acolo, observând. M-am ridicat de pe canapea şi m-am apropiat încet. Bărbatul clipea ocazional, dar nu reacţiona altfel. Mi-am vânturat mâna prin spaţiul unde stătea, aşa cum văzusem la ştiri. Nimic. Era acolo, dar nu în persoană. I-am dat ocol de câteva ori şi m-am aşezat la loc. L-am ignorat. Privea în jos, ocazional la tabletă, atingându-i ecranul. În rest, doar mă observa.
Mai târziu m-am băgat în pat. Dimineaţa stătea în colţul dormitorului. Nu ştiu dacă fusese acolo toată noaptea.
Pe urmă era în acel loc ori de câte ori mă trezeam. Apărea în diferite camere din casă, deşi nu-l văzusem mergând undeva niciodată. Stătea într-un colţ şi la birou. Eu lucrez pentru o companie de securitate, într-o clădire de birouri cu mii de oameni. O duzină sau mai mulţi dintre ei aveau Observatori. Uneori erau trei sau patru la vedere, dar n-aveau habar unul de celălalt. Pe al meu l-am numit Bert. Nu ştiam de ce, mi se părea familiar. Mulţi oameni dădeau nume Observatorilor lor. Unii îi ignorau. Alţii aveau căderi nervoase.
Zephryn lucrează într-un birou alăturat, o fată plăcută care miroase mereu a lavandă. Avea ca Observator o femeie cu pielea palidă, părul negru şi lung, pe care o numea Morticia. Am stabilit că Bert şi Morticia sunt probabil căsătoriţi. Nici unul dintre ei nu reacţionase la acest anunţ. Pentru alţi Observatori am căzut de acord că sunt fraţi şi surori, veri, prieteni de pahar sau duşmani. Am petrecut ceva timp cu Zephryn, hotărând ce echipe de fotbal susţineau, cine pentru cine nutrea pasiuni, care dintre ei erau conştiincioşi, care căutau succesul şi care primiseră un ultim avertisment pentru că erau leneşi. Aş încerca să-l implic mai mult pe Bert, cum ar fi să-mi dea un pix. Probabil ar sta acolo şi ar trebui să-l iau tot eu.
Era un fel de a face faţă deprimării, de a ignora întrebările mai serioase. Emiteau din acelaşi loc sau, cum teoretizau unii, din acelaşi timp? De ce am fost ales? De ce alţii au fost aleşi? Ce făceau cu informaţia strânsă?
În birou vorbeam despre teorii ale conspiraţiei, cum că guvernul îşi spiona proprii oameni. Au fost proteste în multe oraşe şi am privit de la ferestre cum o mulţime nestăpânită trecea de-a lungul străzii de dedesubt, fluturând pancarte şi strigând lozinci, iar Observatori împrăştiaţi mărgineau traseul. În unele ţări, Observatorii erau veneraţi dar ca ce anume, ei bine, nu vă pot spune. Depindea de credinţele locale.
În drum spre şi de la serviciu, Bert îşi făcea apariţia în vagoanele feroviare, printre oameni. Unii se fereau de el; alţii îl ignorau, invadându-i spaţiul. Nu a urcat şi nu a coborât din tren niciodată cu mine; pur şi simplu reapărea în altă parte. O dată sau de două ori am încercat să schimb vagoanele. La câteva secunde după ce m-am aşezat într-un nou loc, a reapărut imperturbabil. Naşul a încercat să mă taxeze cu încă un bilet. L-am ignorat.
Cine îi observă pe Observatori? Întotdeauna mi-a plăcut fraza asta. Presupune o regresie infinită, un răspuns fără sfârşit. Un observator guvernamental şi-a făcut apariţia într-o bună zi la birourile noastre. Nu îşi spun observatori, pentru a evita confuzia. A făcut un tur al clădirii, luând notiţe despre toţi observatorii noştrii şi făcând fotografii. Nu a consemnat nimic despre numele sau relaţiile pe care le-am atribuit lor. Observatorii l-au ignorat.
Când au dispărut, toţi în aceeaşi zi, eram la fel de confuz ca ceilalţi. Am fost uşurat, la început. Dar două lucruri mă îngrijorau. Primul era ceva comentat şi de o bună parte din populaţie. Am fost evaluaţi şi găsiţi ca nefiind buni de nimic? Nu merita omenirea să mai fie observată? Erau conştienţi, poate, de un dezastru iminent sau urmau să provoace un dezastru? Nimeni nu găsea răspunsuri la aceste întrebări şi după un timp, toate au fost considerate paranoia.
A doua îngrijorare era mai … personală. Sunt singuratic. Locuiesc singur şi m-am obişnuit cu prezenţa lui Bert. Cei drept, nu era un mare partener de discuţii, dar era acolo mereu, gata să mă asculte. Puteam să vorbesc despre gândurile şi temerile mele, iar el asculta răbdător tot ce spuneam. Aşa cred. Priveam amândoi la televizor, mă veghea noaptea stând la capul patului. Înainte eram mereu fericit de unul singur, dar acum îmi lipseşte ceva. Nu mă pot obişnui cu singurătatea. Îmi plăcea să-l privesc.
Am spus că lucram la o companie de securitatea? Sunt destul de priceput să piratez canale TV şi camere de supraveghere. Am luat şi un binoclu scump, cu capacităţi de vedere nocturnă.
Acum o observ pe Zephryn. Sper că nu se supără.
Traducere de Mircea Ştefan Cărbunaru
