Fotograful

Deschid ochii. Mă trezesc chiar când zorii sfâșie perdeaua nopții. Într-un ceas ajung pe fundul văii, cu aparatul pregătit pe trepied.
Trebuie să ştii că sunt aici şi pentru tine. Prin ochii mei vezi munții din jur cum se chinuie să scoată frunțile ascuțite dintre vălătucii de ceață, iar asta ni se pare superb. Oh, Doamne, ce luptă supranaturală se duce acolo… Lumina, negura misterioasă, pădurea din zare, toate arată copleșitor de frumoase. Mai puțin apa care crește cu două palme la fiecare jumătate de oră. Nu vreau să mă gândesc la ceea ce urmează… Sunt fotograf, ce naiba, vânez doar clipa, secunda suspendată în eternitate, prezentul în forma sa desăvârşită. Acum, cinstit vorbind, cine suntem noi să ne agățăm de nemurire în acest fel? Dumnezeu n-o să ierte niciodată aroganța noastră, a fotografilor, de a sfida timpul…
Apa se ridică încet şi implacabil. Îmi ajunge până la genunchi. Dinspre intrarea în vale se aude un vuiet care tot crește și crește… curenții violenţi de aer spulberă cețurile spre înălțimi, luând forme halucinante. Câtă splendoare irosită de atâta forţă oarbă!
Cine şi-ar fi închipuit? Eu, aici, solidar cu stâncile din jur, parcă prins în ochiul furtunii. Ciudat, dar nu mă simt singur fiindcă te știu privindu-mi creația, o bucăţică irepetabilă smulsă dintr-un tablou enorm, mare cât Pământul.
Cadrul e gata, doar un titlu bun îmi trebuie, aşa, de dragul operei. Îmi doresc ceva care să spună tot ceea ce se întâmplă acum. „Fotograful și privitorul său, în ultima imagine cu Sfârșitul Lumii”. Cum ţi se pare?

Publicat în fanzinul ArtZONE SF nr.8

Mircea CĂRBUNARU

Provenit din generaţiile de autori SF&F ai anilor ʼ90, Mircea Cărbunaru este cunoscut pentru textele publicate în Almanahul „Anticipaţia”, Revista CPSF „Anticipaţia”, String, Jurnalul SF, iar recent in Galaxia 42, Utopiqa, Litera 13, Luceafarul literar si artistic etc. Este exponent al mişcării literare SF din Brăila, un promotor activ al genului, dar si realizator al mai multor publicatii literare brailene (Suplimentului de Literatura şi Artele Imaginarului „Fantasya”, Fanzinul „SFera”, Fanzinul literar „ArtZONE SF” incepand cu anul 2021). Este menţionat în „Dicţionarul SF” coordonat de Mihai Dan Pavelescu, la Editura Nemira (1999). Apare în antologiiile „România SF 2001” (Editura ProLogos), „Boabe de poveste - I, III” (Editura Pavcon - 2023, 2024), „Antologie în răspăr - Creiere cu păr” (Editura InfoEST - 2024). Ca antologator a coordonat volumul „Captivi în imaginar” cu scrieri SF&F ale tinerilor autori brăileni (Editura Proilavia - 2019). In ultimi ani a publicat volumul de proza „Colecţionarul şi alte povestiri stranii” (Editura Bookforge 2023), romanul SF „Păsări de titan - Invazia” (Editura Bookforge 2023), romanul ficţiune istorică „Leviathanul Vineţiu" (Editura Bookforge 2024).

Related Posts

Greu de ales

de Györfi-Deák György • FLASH⚡FICTION ― Ce lume aiurită, împărţită între extremiştii de dreapta şi comuniştii revoltaţi. Nihilişti şi unii, şi alţii. Unii vor să aibă doar ei, alţii ca…

Reportajul

de Krzysztof T. Dąbrowski • FLASH⚡FICTION Sectorul celei de-a treia luni, un bar pentru extratereștri „ținuți la sol”:– Ce cauți pe Pământ? întrebă jurnalistul xerran pe cenuşii care trăgeau jugga…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Revista ArtZONE SF

ArtZONE SF 12/2025

  • noiembrie 1, 2025
  • 579 views
ArtZONE SF 12/2025

ArtZONE SF 11/2025

  • iunie 28, 2025
  • 1632 views
ArtZONE SF 11/2025

ArtZONE SF 10/2025

  • aprilie 13, 2025
  • 1722 views
ArtZONE SF 10/2025

ArtZONE SF 9/2024

  • decembrie 21, 2024
  • 1863 views
ArtZONE SF 9/2024

ArtZONE SF 8/2024

  • iulie 20, 2024
  • 1787 views
ArtZONE SF 8/2024

ArtZONE SF 7/2024

  • martie 25, 2024
  • 1259 views
ArtZONE SF 7/2024

ArtZONE SF 6/2023

  • martie 25, 2024
  • 1366 views
ArtZONE SF 6/2023