Forchis stătea la prova navei lăsând vântul să-i răvăşească în voie barba lungă şi albă. Eol era bun şi ţinea pânza umflată, însă drumul spre Trinacria era lung, iar copiilor li se urâse de mare şi de întinderea ei nesfârşită. Plânsul lor devenise prea supărător pentru toţi cei aflaţi pe puntea navei. De-asta bătrânul domn al mării hotărî că venise momentul să potolească larma şi neliniştea care creştea ca umbra unei furtuni la bordul ambarcaţiunii. Le făcu semn odraslelor să se adune în jurul său, apoi le spuse şoptit:
„Marea ascunde multe lucruri.”
Copii ascultau nedumeriţi, însă scâncetele lor încetară ca prin minune.
„Nu căutaţi cu ochii doar peste întinderea pustie. Nu. Sub noi e-o-adevărată lume care freamătă de viaţă. Sunt mii de peşti şi creaturi necunoscute, dar şi comori uitate precum cele ale vechilor atlanţi la care nimeni nu poate ajunge dacă nu-i născut în adâncuri.”
Privirile se-ntoarseră spre albastrul de safir care se întindea cât orizontul.
„Chiar de-aţi învăţa să respiraţi sub apă, eu nu v-aş îndemna să căutaţi aceste bogăţii fiindcă acolo pândeşte Ketos, cea mai cumplită creatură. Are trupul lung de-un stadiu şi zece braţe ca lujerii unei iedere uriaşe care caută hămesite prada. Dacă nu poate smulge cu ele, vârtejul pe care îl face în urma sa poate trage orice navă în adâncuri. Peştii fug îngroziţi din preajma lui. Monstrul duhneşte a mare şi alge putrezite, însă nu asta îl trădează până când iese din valuri, ci altceva.”
„Te rugăm să ne spui, părinte înţelept, să ne păzim de el.”
„Ochiul său. De fapt, are doi, enormi, dar îi putem vedea doar unul, fiindcă celălalt priveşte întotdeauna spre fundul mări, căutând după pradă şi în întuneric.”
Copii se buluciră spre copastia navei iscodind întinderea mării cu privirea. Vegheau întinderea şi bătrânul era mulţumit fiindcă le dăduse o preocupare care să-i ţină ocupaţi. După un ceas unul dintre ţânci, îmbrăcat în chiton albastru, se întoarse spre Forchis urlând în gura mare:
„L-am văzut, i-am zărit ochiul sinistru răsfrânt în lucirea apei”
Bătrânul îl luă în braţe şi încercă să îl liniştească vorbindu-i cu blândeţe.
„Polifem, acasă aveai oglindă?”
Carnevale
― Astăzi vă propun un joc. Din acest moment, petrecerea devine… carnaval.Gazda distracţiei, bogata şi excentrica doamnă Selvaggia Malfiore, rostise cuvintele plină de entuziasm.― Minunat, Carnevale, însă n-avem măști, spuseră…
😁👁 atât cât poate fi inocent un ciclop 😉
Polifem când era mic, înainte să se apuce de năzbâtii. Haha!
Genial! Twist-ul de la final face toții banii.:D