MIRCEA CĂRBUNARU ♦ Provenit din generaţiile de autori SF&F ai anilor ʼ90, Mircea Cărbunaru este exponent al mişcării literare SF din Brăila, un promotor activ al genului, dar şi realizator al mai multor publicaţii literare brailene (Suplimentului de Literatura şi Artele Imaginarului „Fantasya”, Fanzinul „SFera” şi Fanzinul literar „ArtZONE SF” începand cu anul 2021). A colaborat cu numeroase publicaţii naţionale şi locale: Colecţia CPSF, Almanahul Anticipaţia, Jurnalul SF, String, Luceafărul Cultural şi Artistic, Revista Culturală „Limes”, Alternativ SF, Galaxia 42, Utopiqa, Litera 13 etc. Este menţionat în „Dicţionarul SF” coordonat de Mihai Dan Pavelescu, la Editura Nemira (1999). Apare în antologiiile „România SF 2001” (Editura ProLogos), „Boabe de poveste” (Editura Pavcon – 2023), „Antologie în răspăr – Creiere cu păr” (Editura InfoEST – 2024). Ca antologator a coordonat volumul „Captivi în imaginar” cu scrieri SF&F ale tinerilor autori brăileni (Editura Proilavia – 2019). In ultimi ani a publicat volumul de proză Colecţionarul şi alte povestiri stranii” şi romanul SF „Pasari de titan – Invazia” (ambele apărute în ediţie nouă la Editura ATU – 2024)

MIHAI VINTILĂ ♦ S-a născut în București la 25 martie 1973. A publicat mai multe cărți de poezie (7), cronică literară (2) și publicistică economică (3). A dezvoltat revista Litera 13, a condus cenacluri și grupări literare. S-a alăturat proiectului ArtZONE SF pentru a contribui cu experiența sa. Pasionat de literatura stiințifico-fantastică. A debutat în 1997 cu un articol despre ultima vizită de lucru a lui Nicolae Ceaușescu în săptămânalul Zig-Zag care atunci avea un tiraj de peste 1 milion de exemplare. Recent a publicat colecția de povestiri Generalul de hârtie, Editura InfoEST, 2024. Ca antologator a coordonat volumul colectiv „Antologie în răspăr – Creiere cu păr” (Editura InfoEST – 2024)

AURELIUS BELEI ♦ Născut în Brăila, la 4 octombrie 1971. Poet, aforist, eseist și prozator român de speculative fiction, fantasy și realism magic. Publicat în majoritatea revistelor importante de profil. Prezent în numeroase antologii de poezie, proză și aforisme. Multipremiat național și internațional pentru poezie și proză. În anul 2022 i s-a decernat Premiul I la Concursul Naţional de Literatură SF şi Fantasy (organizat de Asociația Culturală “Renașterea Buzoiană”). La Festivalul Internațional “Lucian Blaga” 2023 a obținut Premiul I la poezie. Apariţii editoriale: „Technoficţiuni” (schițe și povestiri) – Ed. Tritonic, 1998; „Inimă de lumină” (poezie)  – Ed. Ro.cart, 2022; „Ruga luminii” (poezie)  – Ed. Ro.cart, 2023.

GYÖRFI-DEÁK GYÖRGY ♦ Este prozator, eseist, traducător din/în română şi maghiară. A frecventat cenaclurile Zodiac din Piteşti, H. G. Wells și Helion din Timișoara. A fost redactor al fanzinului studenţesc „Paradox”, coeditor (alături de Cătălin Ionescu) al revistei on line „Pro-Scris”. A colaborat cu publicaţii din ţară precum: Antarg, Amfiteatru, CPSF Anticipația, Fantastica Magazin, Fantasya, Helion, Jurnalul SF, Newsletter, Literra, Paradox, Prăvălia culturală, Pro-Scris, Sigma, Telegraf, Fanzinul ArtZONE SF etc. De asemenea, a publicat proză în diferite antologii – Întoarcere pe Planeta Albastră: avertisment ecologic (1989); La orizont, această constelație (1990); Boabe de Poveste (Pavcon 2023); Oraşele Viitorului (Pavcon 2023) etc.. A primit Premiul Colin pentru eseu în 2014. A semnat mai multe apariţii editoriale: Enciclopedia lumii lui J. R. R. Tolkien, Editura Galaxia Gutenberg, 2007 (co-autor); Istorii și isterii literare (eseuri), Editura Cristian PlusArt, 2021 (Premiul pentru cel mai bun volum non-fiction RomConSF 2022); Estetica imaginarului (eseuri), Editura Cristian PlusArt, 2022 (Premiul pentru cel mai bun volum non-fiction RomConSF 2023); Dârzarta bârză (proză scurtă), Editura Cristian PlusArt 2023 (Nominalizare la secțiunea Volum de povestiri, RomConSF 2024).

GARETH D. JONES ♦ Este un om de știință specializat în probleme de mediu, din UK, care de asemenea scrie povestiri SF și bea foarte mult ceai. Povestirile sale au apărut în peste 40 de publicații, din toată lumea. Gareth D Jones este, în mod neoficial, al doilea cel mai tradus autor de nuvele știinţifico-fantastice din lume, fiind publicat în 31 de limbi. A scris și două romane și în prezent lucrează la un scenariu de bandă desenată. Locuiește în Marea Britanie, unde scrie povești și recenzii, alimentat de cantităţi abundente de ceai.

GEORGE-COSMIN BORŞ ♦ Este licenţiat al Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor din cadrul Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi şi al Facultăţii de Transport Naval din cadrul Universităţii Maritime Constanţa. A debutat în anul 2022 în fanzinul Cenaclului ArtZONE S.F. din Brăila, al cărui membru este, cu povestirea Cr3d!nţ@. A publicat povestiri în revista Galaxia42 şi texte scurte în revistele FicţiuneaOPTm şi Rexpublica. Textul său, ”Șurubelnița și Ciocanul” a fost printre câștigătoarele primei ediții a concursului organizat de site-ul nesemnate.ro. Este membru al Mensa România şi mare pasionat al jocurilor de societate, despre care scrie constant.

MIRA WOLF s-a născut în Făgăraș, iar în prezent locuiește în Sibiu. Scrie proză SF & Fantasy, precum și poezie cu tematică fantastică. A dezvoltat o pasiune pentru arta digitală și s-a împrietenit și cu A.I, pe care-o folosește pentru a-și exprima ideile artistice. A debutat în revista Gazeta SF (2018), numărul 89, cu povestirea Căsătorit cu o venusiană. Alte proze au apărut în Galaxia 42, Revista de Povestiri, Planu’ 9, LiterNet, Ficțiunea, ArtZONE SF. Face tot felul de experimente literare și plănuiește să câștige măcar un Colin.

MIRCEA-ȘTEFAN CĂRBUNARU ♦ A debutat literar în anul 2021 în primul număr al Fanzinului ArtZONE SF. De atunci a publicat în numeroase reviste online și tipărite: Galaxia 42, Helion, UtopIQa, Revista CSF, ArtZONE SF precum și în antologia „Boabe de Poveste” apărută la Editura Pavcon. În prezent lucrează ca medic rezident și are în pregătire un volum de proză scurtă cu texte din mai multe genuri literare: noir, mistery, horror și ficțiune istorică.

AURELIA CHIRCU ♦ S-a născut în București, în anul 1980. A debutat online cu proză scurtă pe blogul literar EgoPHobia și a publicat proză în publicaţiile: Revista de suspans, Nautilius, Galaxia 42, Fanzinul ArtZONE SF. Debutul editorial a avut loc în anul 2016 cu romanul „Din ştreang”. Din anul 2021 a început colaborarea la Editura Petale Scrise cu „Taina marchizului”(2021), „Sâmbătă seară, în Cișmigiu”(2022) și „Unde dorm trandafirii sălbatici” (2023). De asemenea, a apărut în majoritatea antologiilor de povestiri ale aceleiaşi edituri: „Povestiri cu final neaşteptat” (2021), „Muguri de eros” (2022), „Povestiri de iarnă”(2023) „Petale însângerate”(2024).

GABI GABRINOV (n.1997) ♦ Este scriitoare și locuiește în Germania. A debutat literar în 2016, cu o proză fantastică în revista Helion Online, iar de atunci a publicat poezie, proză și texte în câteva antologii (Antologia Zugzwang anul II, Antologia CSF 2022&2023, Antologia Utopiqa 2023 etc.) și reviste online și tipărite (Revista CSF, Helion, Galaxia 42, Utopiqa, Proezia, Egophobia, Liternautica, Literomania, Rex Publica, Fanzinul ArtZONE SF etc.). A urmat câteva cursuri de scriere creativă și este membră a clubului Helion din Timișoara. Romanul de debut, Ftizie, a apărut în 2023 la editura Ink Story. În prezent, pregătește un volum de proză scurtă fantasy.

MARIUS DICHIȘAN ♦ S-a născut în Baia Sprie, Maramureș, în prezent locuiește în UK. A publicat proză scurtă în revistele online: Galaxia 42, Fantastica, Utopiqa, Ficțiunea, Fanzinul ArtZONE SF. Pentru textele sale a obținut: Premiul I – Concursul Internațional literar „Nicomah”, Ediția a V-a, 2023, ASPE Asociația Socio-Culturală Prahova Excelsior Sinaia. Premiul III – Concursul-sf-fantasy-2023, Asociația culturală Renaşterea Buzoiană.

ANA-MARIA BURLACU ♦ Este născută în Brăila. Ȋn prezent este studentă în an terminal la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din Bucureşti. A debutat literar, în perioada liceului, în antologia de proză „Captivi în imaginar” (Editura Proilavia, 2019) și între 2020-2023 a publicat în Fanzinul ArtZONE SF texte de factură weird fiction şi science-fiction.

GABRIEL LEONARD SȊRBU ♦ S-a născut la 15 octombrie 1978 Brăila. Și-a început cariera în învâțământ în 2019 unde predă la clasele primare. Activitatea din cadrul școlii a fost remarcată în ziarul Adevărul „Învățător de școală nouă într-un sat sărac”. A lucrat în industria textilă, ca inspector de sănătate și securitate în muncă, gestiune ba chiar susține și o intensă activitate ca booktuber pe canalul de youtube „Dor de lectură” lucru menționat în ziarul „Observator Cultural”. Printre pasiunile sale se numără cititul și scrisul. A publicat în: Fanzinul Sfera, Libertatea (Suplimentul de literatura și artele imaginarului Fantasya); Brăileanu ( Fantasya); Sportul Brăilean; Sfera online, Galaxia 42; Fanzinul ArtZone SF.

CRISTIAN LUCIAN MLADIN ♦ Este un autor care a publicat poezii, eseuri și proză în diferite reviste, site-uri literare și culturale: ,,Stindard”, ,,Agora literară”, ,,Cervantes-Inspirescu”, ,,Liga Scriitorilor din România”, Cenaclul ,,Luceafărul Arădean”, ,,E-Creator”, ,,Litera 13”, Fanzin ArtZONE SF, ,,Însemne culturale”, ,,Confluențe literare”, Revista de cultură ,,Glasul litereror” , ,, Sintagme literare”, ,, Arte”, ,,Armonii culturale”, ,,Parnas XXI”, Revista ,,Boem@”etc. Pe plan editorial a semnat mai multe volume: ,,Umbre în lumină“ poezii, Editura Grinta Cluj Napoca 2018, „Întoarcere la Cuvânt”, editoriale, eseuri, recenzii, Editura Rotipo, Iași, 2020, ,,Ochii nopții”, proză, Editura Biscara 2022, ,,Cubul cu cinci fețe”roman, Editura Inspirescu, București, 2019 (volum colectiv).

Fanzin ArtZONE SF

ArtZONE SF 7/2024

  • martie 25, 2024
  • 93 views
ArtZONE SF 7/2024

ArtZONE SF 6/2023

  • martie 25, 2024
  • 108 views
ArtZONE SF 6/2023

ArtZONE SF 5/2023

  • martie 25, 2024
  • 64 views
ArtZONE SF 5/2023

ArtZONE SF 4/2022

  • martie 25, 2024
  • 68 views
ArtZONE SF 4/2022

ArtZONE SF 3/2022

  • martie 25, 2024
  • 65 views
ArtZONE SF 3/2022

ArtZONE SF 2/2021

  • martie 25, 2024
  • 65 views
ArtZONE SF 2/2021

ArtZONE SF 1/2021

  • martie 20, 2024
  • 99 views
ArtZONE SF 1/2021