Omul care era celebru

de Frank Roger •

Plimbarea mă însetase, așa că am intrat în primul pub care mi-a ieșit în cale – un pub irlandez. „Aici n-ai cum să dai greș“, mi-am zis.
Am comandat o bere locală și m-am așezat pe singurul scaun liber de la bar. Barmanul mi-a adus băutura – o bere neagră. Am luat o înghițitură și am descoperit că era excelentă.
Bărbatul din stânga mea se întoarse spre mine, mă privi o clipă și apoi îmi aruncă un zâmbet larg.
— N’seara, spuse. Părea că trecuse cu mult de prima băutură a zilei.
— Bună seara, am răspuns.
Se lăsă o scurtă tăcere. Continua să mă privească, zâmbind, de parcă aștepta să spun ceva. În cele din urmă tot el rupse tăcerea.
— Presupun că știți cine sunt?
Zâmbetul i se lăți și mai mult. Era clar că omul se aștepta la un răspuns afirmativ.
— Mi-e teamă că nu, am zis. Nu sunt din partea locului. N-am mai intrat niciodată în acest pub.
Bărbatul mă privea contrariat, ca și cum răspunsul meu era complet irelevant.
— Trebuie să mă cunoaşteți, insistă.
M-am uitat mai atent la el. Să tot fi avut vreo cincizeci și ceva, poate şaizeci de ani. Părul scurt, cărunt, ochi bleu pal, fața brăzdată de riduri adânci – semnele unei vieți grele sau, poate, ale prea multor beri.
— Sunt celebru, adăugă el ca o explicație, aruncându-mi o privire furioasă fiindcă nu-l recunoscusem. Nu-i mai rămăsese nici o urmă de zâmbet.
— Și pentru ce anume ești celebru? am întrebat, hotărând să intru în jocul lui.
Privirea furioasă se transformă într-una de totală uluire. Omul de lângă el nu știa pentru ce era celebru! De parcă toată lumea lui se prăbușise.
Își termină berea, comandă alta și spuse:
— Am fost implicat într-o serie de experimente științifice. Primele încercări au fost un succes uriaș. Am devenit o celebritate! Am apărut chiar și la televizor! Sigur nu vă amintiți de asta?
Am dat doar din cap – n-avea rost să-i contrazic povestea. M-am abținut să-l întreb despre natura acelor experimente.
Clătină din cap și continuă:
— La apogeul popularității mele, lucrurile au luat-o razna. Ceva n-a mers bine în timpul acelui ultim experiment fatal. Totul s-a întors împotriva mea. A fost începutul sfârșitului pentru mine.
Se prăbuși pe tejghea, ca și cum era copleșit de amintiri dureroase.
— Ce s-a întâmplat? am întrebat.
— Am început să dispar, zise. Pur și simplu.
Își pocni degetele ca să ilustreze.
— Înțeleg, i-am răspuns.
— Apoi s-a întâmplat iar şi iar. Dispăream încontinuu, chiar și după ce experimentul a fost suspendat. Încăse mai lucrează la problemă. Sper că într-o zi vor reuși să o repare. Nu pot continua așa.
— Înțeleg, am zis.
— Știi care e cea mai mare frică a mea? mă întrebă. Fără să aștepte răspuns continuă. Dacă asta continuă, până și faima mea va dispărea. Nu mai apar în presă, oamenii vor începe să mă uite, realizările, succesele mele. Curând voi fi doar o amintire vagă, prinsă într-un experiment fără ieșire.
Își ridică ochii spre mine, și am văzut lacrimi în ochii lui, ca și cum întreaga tragedie îl apăsa, zdrobindu-i ultima speranță.
— Chiar nu mă recunoști? încercă pentru ultima dată să-și vadă gloria confirmată. Chipul meu nu ți se pare cunoscut?
Mă pregăteam să găsesc un răspuns care să nu-l supere prea tare, dar, spre surprinderea mea, a dispărut brusc. Pur și simplu. Ca și cum un regizor invizibil ar fi pocnit din degete și l-ar fi scos din cadru.
Am privit scaunul gol din stânga mea și l-am întrebat pe barman:
— Ai văzut asta? Tipul de aici, de lângă mine. A dispărut. Pur și simplu.
Barmanul încuviință.
— Știu. N-aveți de ce să vă faceți griji. I se întâmplă mereu. Totul face parte dintr-un experiment în care este implicat. Nu știu prea multe despre el. Dar sunt sigur că mâine se va întoarce. E un client fidel al nostru.
— Înțeleg, am zis, deși nu înțelegeam nimic. Oare barmanul glumea? Fusese totul un spectacol? O dispariție bine repetată? Dacă aș reveni mâine aici, l-aș găsi din nou la bar, povestindu-și istoria nebunească, doar ca să dispară iar? Poate ar trebui să încerc să aflu adevărul. Dar, pe de altă parte, poate era mai bine să nu mă amestec într-un experiment eșuat pentru care căutau cu disperare o soluție.
Faima poate fi atât de trecătoare, mi-am zis în timp ce ieșeam din pub, hotărât să nu mă mai întorc niciodată.