Cu ochii închişi

De ceva vreme, nimeni nu îl mai lua în seamă pe profesorul de istorie Baltazar Naca. Chiar şi elevii săi nu-l luau în serios și nici măcar nu erau alți amatori care să-l simpatizeze mai mult. Motivul părea banal: era atât de morocănos încât preferai să ieși la plimbare într-o zi ploioasă decât să vorbești cu el. Ce-i drept, nici Baltazar nu se străduia prea mult să intre în grațiile celorlalți. Propria persoană îi era mai mult decât suficientă, așa că trăia în lumea lui, fără să manifeste vreo curiozitate pentru tot ce era în jur, doar cel mult atunci când primea câte o scrisoare de la vreun fost coleg, stabilit în cine știe care colț de țară. Ce scria acolo iarăşi nu interesa pe nimeni. Mai mult ca sigur se prezentau întâmplări serbede cu iz profesional, se schimbau amabilități leșinate și felicitări de conveniență cu ocazia vreunei sărbători mai importante.
Dimineața despre care însă vreau să vorbesc nu părea nici ea ieșită din comun. Profesorul se trezise cu o stare de agitație care îi era necunoscută. Nu ținea minte să fi simțit așa ceva, nici măcar în urmă cu 40 de ani, când Ioana, fata preotului din sat, îi zâmbise de la fereastra casei cu zorele, pe unde trecea zilnic, în drum spre școală.
Starea sa de freamăt nervos părea să se acutizeze atunci când se apropia de ușa dulapului în care își ținea, într-o ordine perfectă, cele trei costume negre, vreo șapte cămăși albe, subțiate de atâta purtat, două cravate și două perechi de pantofi.

Exasperat, deschise ușa dulapului. Nimic. Chiar nimic. Negrul împânzea spațiul din fața ochilor, dar părea că îi cuprinde și mintea. „Ce naiba e cu golul ăsta întunecat?”, fu începutul unui gând care dispăru la fel de repede precum apăruse… ori poate că negrul era răspunsul. „Imens ca o gaură neagră? O cameră lipsită de lumină? Un perete negru?“, își spuse privind înainte, dar fără să vadă nimic. Stătea, aparent calm, fără să se miște. Nu îndrăznea să atingă întunecimea nici măcar cu un deget. În cele din urmă oftă, închise ochii și străpunse acel întuneric cu mâinile, cu ambele picioare, apoi cu tot trupul. Observă mirat că nu cade nicăieri, că energiile din lăuntrul său nu se schimbaseră, că lipsa luminii nu o resimțea atât de acut. Mult mai încrezător, deschise ochii.
O strălucire îi năpădi ochii și-l făcu să clipească des, până la lacrimi.
„Ăsta-i soarele. Clar. A fost eclipsă… ori poate am orbit sau am fost orb și abia acum mi-am recăpătat vederea. Aberez, desigur! Am sinestezie senzorială şi pot să fac ce vreau cu realitatea mea. Uite, chiar simt un miros de vanilie, sau nu, de portocală”. Închise ochii și simţi că face doi pași în urmă. „Acum e iar întuneric… şi miroase a ananas. Ce-o fi dincolo de ușă? Miros de portocală sau ananas? Lumină sau întuneric? Alb sau negru?”.
Deschise ochii și în jurul său totul părea transparent, ca de sticlă, dar nu îl miră cele văzute. Era ca și cum se așteptase la toate lucrurile noi care i se întâmplau. Baltazar Naca râse cu poftă aşa cum nimeni nu-l mai văzuse vreodată, închise ușa dulapului dar se prăbuşi și își pierdu cunoștința.
Îşi reveni după ceva vreme şi nu schiță niciun gest pentru câteva minute bune. Încerca să fie rațional, dar în același timp dorea să caute ușa dulapului, să afle ce este dincolo de ea. Să vadă negrul acela abisal, sau mai bine lumina albă. Nu, doar negrul. Chiar îi era dor să-l vadă.
„Dacă sunt mort? Dacă eram viu, vedeam negrul? Îl vedeam! Sunt sigur. Sunt mort? Nu vreau să ştiu. Dar vreau să-l văd. Mai mult, nu îmi pot închide ochii. Da, clar, sunt mort! Nu mai dorm fiindcă nu mai am din ce să mă trezesc… Ori poate că am, aşa, ca o ultimă speranță”. Vorbele îi aparţineau, își recunoștea vocea, dar îi sunau complet străine.
Oftă adânc, apoi încercă încă o dată să deschidă ochii. Spre surprinderea lui se trezi culcat pe podea, lângă ușa dulapului. În jur, totul părea scăldat într-o lumină aurie, cea pe care o dă soarele de vară, imediat după ce se ridică pe cer. Ieși din cameră, dornic să vadă cât mai mult, și privi în jur: recunoscu din prima căsuța cu zorele, veranda vopsită în albastru deschis, apoi văzu un smochin lângă stratul de flori de Gura Leului și…„Dumnezeule! Uite-o! Este ea, e aici!”
Ioana stătea lângă smochin, jucându-se cu o floare. Îl văzu pe Baltazar, în picioare, cu ochii strălucind ca a unui om nebun sau a unuia cuprins de fierbințeală.
– Te-ai trezit? Ai dormit numai două ore! E abia șase! Am făcut cafeaua, o găseşti pe măsuță.
Baltazar privi măsuța de pe verandă și văzu cana lui neagră pe care nu o vedea neagră… dar știa că e neagră fiindcă așa îi spusese Ioana când i-o cumpărase de la olarii care veneau la târgul de duminică: „Ți-am luat o cană neagră, să te simți şi tu bine când bem cafea.”
Ioana se apropie de el, îl luă de mână și vru să intre în casă. Mirosea a vanilie, parcă și a portocală, ba chiar avea și un iz ușor de ananas ce îi înțepa nările.
–Nu! se împotrivi Baltazar. Rămânem aici, afară. E plăcut, încercă el să mai îndulcească refuzul.
O mângâie ușor pe obraz apoi se așezară pe șezlonguri și sorbiră fiecare câte o gură de cafea. Involuntar, din plăcerea momentului, Baltazar închise ochii. Zâmbi și căzu în gol.

Publicat în fanzinul ArtZONE SF nr. 1

Adriana BURLACU

Related Posts

Ielele

Constantin mâna căruţa pe poteca îngustă de pământ bătătorit ce despărţea solele cultivate. Nu vedea mare lucru, dar ştia unde trebuia să ajungă. Din când în când lovea spinarea calului…

Elenctrica

Clădirea s-a scufundat brusc în tăcere. Atelierul de la parter nu mai zguduia pereții, iar birourile de la etaj s-au liniștit. Aflată la marginea orașului, ea susținea cu greu o…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fanzin ArtZONE SF

ArtZONE SF 7/2024

  • martie 25, 2024
  • 93 views
ArtZONE SF 7/2024

ArtZONE SF 6/2023

  • martie 25, 2024
  • 108 views
ArtZONE SF 6/2023

ArtZONE SF 5/2023

  • martie 25, 2024
  • 63 views
ArtZONE SF 5/2023

ArtZONE SF 4/2022

  • martie 25, 2024
  • 68 views
ArtZONE SF 4/2022

ArtZONE SF 3/2022

  • martie 25, 2024
  • 65 views
ArtZONE SF 3/2022

ArtZONE SF 2/2021

  • martie 25, 2024
  • 65 views
ArtZONE SF 2/2021

ArtZONE SF 1/2021

  • martie 20, 2024
  • 99 views
ArtZONE SF 1/2021