Lucy

Simțea că era diferită. Noaptea, când ceilalți se odihneau în peșteri, se strecura afară și privea cerul înstelat, simțind un gol dureros în piept, o stare de tânjire ce nu părea să aibă rost.

Când frații ei plecau la vânătoare de zimbri, ea se ducea pe malul râului și stătea acolo până o găseau umbrele, privindu-și figura turtită în oglinda apei. Mergea acasă târziu, fără să fi cioplit ceva, iar bolovanii de râu, cu muchie tăioasă, rămâneau neatinși, la fel ca oasele de ren și bucățile de silex. Se întorcea cu inima grea, mormăind, știind că nimic bun n-o aștepta.

Femelele o disprețuiau și o loveau cu sălbăticie, invidioase pe blana ei roșcată, masculii o alungau, iar ea își petrecea cea mai mare parte din zi singură, pierdută în pădure.

Așa că atunci când maimuțele roșii s-au întors, nu s-a mirat, nu s-a speriat, ba chiar s-a bucurat. Au venit într-o noapte clară, plutind, închise în oul gigantic de țestoasă, care se deplasa pe cer fără să facă vreun zgomot. Ea a fugit cât au ținut-o picioarele scurte, cu inima bubuindu-i în piept, având ochii luminați de o albeață stranie.

Întâlnirea s-a petrecut undeva în marea de ferigi. Oul cel mare s-a deschis, vizitatorii au coborât, și-au arătat dinții perlați într-un fel încurajator, apoi i-au făcut cu mâna. Pădurea a înghețat, ferigile au fost acoperite de un abur rece, râul s-a oprit din clipocit, până și focul din peșteri a încremenit. A stat acolo, mult, mult timp, învățând lucruri tainice de la maimuțele înalte, nobile, cu părul ca flacăra.

Când visul s-a sfârșit, femela s-a trezit buimacă, greoaie, în albia râului, culcată pe o gresie cenușie. S-a întors în peșteră înainte de revărsatul zorilor, mergând fără grabă.

Familia ei dormea adânc, adunată în jurul vetrei, lângă jeraticul aproape stins. Cerul era străveziu, iar Luna, fereastră argintie spânzurată deasupra văii, arăta imagini din viitor.

Stând ghemuită la buza peșterii, cu mâinile pe burta umflată, Lucy se simțea ciudat de împovărată, de parcă soarta întregii lumi atârna pe umerii ei.

Publicat în fanzinul ArtZONE SF nr.6

Mira WOLF

Mira Wolf s-a născut în Făgăraș, iar în prezent locuiește în Sibiu. Scrie proză SF & Fantasy, precum și poezie cu tematică fantastică. A dezvoltat o pasiune pentru arta digitală și s-a împrietenit și cu A.I, pe care-o folosește pentru a-și exprima ideile artistice. A debutat în revista Gazeta SF (2018), numărul 89, cu povestirea Căsătorit cu o venusiană. Alte proze au apărut în Galaxia 42, Revista de Povestiri, Planu' 9, LiterNet, Ficțiunea, ArtZONE SF. Face tot felul de experimente literare și plănuiește să câștige măcar un Colin.

Related Posts

Fotograful

Deschid ochii. Mă trezesc chiar când zorii sfâșie perdeaua nopții. Într-un ceas ajung pe fundul văii, cu aparatul pregătit pe trepied.Trebuie să ştii că sunt aici şi pentru tine. Prin…

Păianjenul alb

Stăteam singur cocoțat pe tavan. Priveam la o adevărată lume de alb. Paturi albe, femei îmbrăcate în alb, bărbați în alb… peste tot coborâse o iarnă veșnică care nu mai…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fanzin ArtZONE SF

ArtZONE SF 8/2024

  • iulie 20, 2024
  • 812 views
ArtZONE SF 8/2024

ArtZONE SF 7/2024

  • martie 25, 2024
  • 346 views
ArtZONE SF 7/2024

ArtZONE SF 6/2023

  • martie 25, 2024
  • 404 views
ArtZONE SF 6/2023

ArtZONE SF 5/2023

  • martie 25, 2024
  • 237 views
ArtZONE SF 5/2023

ArtZONE SF 4/2022

  • martie 25, 2024
  • 225 views
ArtZONE SF 4/2022

ArtZONE SF 3/2022

  • martie 25, 2024
  • 219 views
ArtZONE SF 3/2022

ArtZONE SF 2/2021

  • martie 25, 2024
  • 229 views
ArtZONE SF 2/2021