Pe lună plină

Robert făcea tot posibilul să meargă spre platforma de îmbarcare fără să şchiopăteze. Nu era deloc ușor, mai ales că rana de la piciorul stâng era recentă, dar cum orice problemă medicală ar fi dus la amânarea drumului spre colonia lunară, făcea tot posibilul să o mascheze. Rana o căpătase acum două zile, în timpul petrecerii de adio. Petrecerea pe care o organizase se dovedise mult mai populară decât intenționase. Apăruseră atât de multe persoane necunoscute acolo încât cabana pe care o închiriase se dovedise neîncăpătoare. Multe cupluri, așa cum făcuse și el, se mutaseră afară în aerul curat de munte. Ana, o tânără pe care o cunoscuse cu doar câteva ore înainte, era fermecătoare și dornică să îi asculte planurile pe care le avea, odată ajuns în colonia lunară.

‒ Și totuși nu este periculos acolo, dacă se întâmplă ceva cu domul? întrebă Ana timidă.
‒ De fapt peretele nu este chiar un perete, a fost gândit precum un fagure. Perete-fagure, așa i-a spus cineva și numele a prins. Fiecare perete este susținut de o structură în formă de fagure, astfel că dacă există un accident nefericit, problema este limitată doar la o singură alveolă ce nu va lăsa ca ruptura să afecteze alte alveole. Totul este controlat și minimalizat pentru a preveni un accident major. Pe lângă toate astea, fiecare perete exterior este dublu tocmai pentru a preveni decompresia.
‒ Oau! Nu am mai întâlnit pe nimeni până acum să îmi spună atâtea lucruri despre… pereți. Probabil că te pasionează mult colonia lunară.
‒ Știu multe deoarece peste două zile voi ajunge acolo și acesta va fi jobul meu, întreținerea și intervenția integrității domului. Știu că sună complicat dar de fapt nu este și pe lângă toate astea e foarte bine plătit.

Robert îndrăzni să își așeze o mână după umerii ei iar ea îl luă de mijloc. Cei doi se sărutară la lumina lunii pline ce arunca un voal argintiu peste întreaga pădure.
‒ Hai să ne plimbăm prin pădure și să îmi mai povestești despre Lună, spuse ea.
Una din cerințele petrecerii sale retro era ca toată lumea să își dezactiveze temporar implantul ce asigura fluxul continuu de informații. Robert se bucura de decizia luată deoarece acum avea ocazia să aibă parte de o liniște ce se putea găsi doar în doi. Încet se pierdură în desișul pădurii, așa cum făceau milioane de alți tineri înaintea lor, încă din timpuri imemoriale.
‒ E frumos aici, e atât de multă liniște.
‒ Suntem doar noi și luna.
Cei doi se îmbrățișară timid, apoi după o secundă de gândire urmă un sărut pasional având ca martori doar luna și luminișul în care se opriseră. Vântul făcea copacii să foşnească. Cineva gemu încet.
‒ Cred că mai este cineva aici.
‒ Probabil, este o noapte minunată. Să vedem cine! spuse Robert mergând către sursa zgomotului.
În lumina luni două umbre se tăvăleau prin crengi și frunze uscate.
‒ Geo tu ești? Spuse Robert regretând că a lăsat dispozitivul de vedere nocturnă în cabană pentru a sporii aerul de autenticitate al petrecerii retro.

Cei doi încremeniră în timp ce Robert se apropia evident distrat de situația creată. Timpul parcă se oprise brusc şi pentru o secundă totul încremeni. Realiză că ceva nu era în regulă. Ana se întoarse și fugi pe cărare. Aerul deveni mai dens și simți cum acesta se electrizează. Un mârâit. Ceva sări brusc către el. Gheare. Colți i se înfipseră în picior. O blană îi trecu prin fața ochilor. Adrenalina îi cuprinse tot corpul și instincte ce habar nu avea că le are, preluară controlul. Sări în lateral, scoțând un strigăt venit de nu se știe unde. Doi ochi sângeri îl priviră amenințător. Strigă iarăși către ei, pentru a-și intimida adversarul nevăzut. O pereche de colți alb-gălbui rânjiră amenințători. Ani de evoluție dispărură într-o clipă și, reîntors către instinctele sale animalice, lovi pământul din fața sa cu piciorul, ridicând mâinile în lateral pentru a părea mai mare și urlă din nou la amenințarea din fața sa. O coadă stufoasă și întunecată dispăru printre copaci, urmată imediat de un urlet ce îi îngheță sângele în vine. Piciorul stâng îi sângera abundent, dar Robert nu observase acest lucru, adrenalina preluând controlul momentan și ducându-l într-o stare vecină cu transa.

‒ Sângerezi, spuse Ana ce revenise după el împreună cu câțiva colegi.
‒ Ce? Unde?
‒ Piciorul tău sângerează, te-a mușcat.
‒ Sunt bine, e doar o zgârietură, spuse Robert revenind încet către lumea pe care o cunoștea.


Spre deosebire de navele turistice, cele care transportau personal ofereau condiții mult mai economice. Așa că Robert trebuia să împartă cabina cu un alt muncitor de la departamentul de întreținere. Acesta urma să se ocupe de sistemul de comunicații, lucru despre care vorbea încă de când intrase în cabină. Cu toate că tehnologia avansase considerabil, cei 387400 kilometri pe care nava trebuia să îi parcurgă tot erau necesare, undeva la 30 de ore. Bineînțeles că în tot acest timp turiștilor probabil că li se serveau meniuri speciale cu tematică „lunară”, cu toate că pe Lună se cultivau doar culturi aduse de pe Terra, dar erau bineînțeles influențate de condițiile specifice. Personalul nu primea astfel de meniuri. Două mese la intervale destul de lungi erau tot ce primeau, dar Robert nu dorea să mănânce. O stare de „neliniște” îi crea o stare de agitație continuă, iar discursurile interminabile ale colegului de cabină nu ajutau la nimic.

‒ Problema principală de întreținere a antenelor de telecomunicații este, după cum probabil știi praful lunar. Fiindcă luna este lovită destul de des de asteroizi praful se ridică și normal că este atras de lucrurile metalice mai ales dacă acestea sunt încărcate electrostatic, precum antenele…
O mâncărime porni de pe șira spinării și urcă spre creier, Robert se simțea incapabil să se scarpine, deoarece acesta venea pe interiorul craniului. Se simțea bolnav.
‒ Spunea un prieten de al meu că antenele sunt principala treabă a celor de la mentenanță. Ştiu că există schimburi periodice care ies în afara domului, doar să le curețe de praf. Muncitorii se feresc să iasă mai ales pentru că trebuie să treacă prin procesul de îmbrăcare a costumelor etanşe despre care se spune că sunt foarte incomode. Eu unul nu am nici un fel de problemă cu asta.

Vederea i se înceţoşă și simți că ochii îi ard în cap. În mod sigur avea febră. „Oare care erau simptomele turbării?” se întrebă el. Va trebui să treacă neapărat pe la infirmerie pentru un vaccin antirabic.
‒ Nu arăți prea bine. Să chem pe cineva?
Costumul părea neîncăpător și începu să se rupă pe la încheieturi. O durere îi sfâșia trupul, de parcă era rupt în bucăți și apoi pus din nou la loc. Strânse cu putere din dinți, colți. Se încordă și urlă.
‒ Stai omule că am aterizat. Mă duc să chem pe cineva să te ajute.
Smulse bucăți din costumul acum mult prea mic, dezvăluind o blană gri deasă. Lovi scaunul care cedă în fața forței sale. Cu ghearele sfâșie costumul și odată cu el și gâtul colegului său. O febră violentă îi cuprinse mintea și lovi cu putere ușa compartimentului care căzu deformată pe podea. Cineva țipa. Altcineva deschise ușa navei pentru a lăsa o echipă medicală să intre. Cu o forță supraomenească îi puse la pământ mușcând din unul, fracturând coloana vertebrală a altuia. Sânge. Țipete. Uși gândite să reziste la presiune cădeau sfărâmate. Instincte animalice răvășeau totul în jur. O alarmă sună undeva ritmic în timp ce întregul dom fu inundat de o lumină roșiatică. Zgomotul îl înnebuni și mai tare. O echipă de intervenție înarmată doar cu tonfe electrice încercară să îl doboare la pământ. Un val de furie îi întunecă orice urmă de rațiune și totul se transformă în roșu aprins precum lumina ce scălda întreg domul. Echipa de comunicații încerca să ia legătura cu Pământul dar antenele funcționau întrerupt din cauza interferențelor create de praful lunar. Un urlet fu tot ce se auzi prin canalul de telecomunicații, înainte ca liniștea să se aștearnă pe întreaga colonie lunară.

Publicat în fanzinul ArtZONE SF nr.2

Gabriel Leonard SÎRBU

S-a născut la 15 octombrie 1978 Brăila. Și-a început cariera în învâțământ în 2019 unde predă la clasele primare. Activitatea din cadrul școlii a fost remarcată în ziarul Adevărul „Învățător de școală nouă într-un sat sărac”. A lucrat în industria textilă, ca inspector de sănătate și securitate în muncă, gestiune ba chiar susține și o intensă activitate ca booktuber pe canalul de youtube „Dor de lectură” lucru menționat în ziarul „Observator Cultural”. Printre pasiunile sale se numără cititul și scrisul. A publicat în: Fanzinul Sfera, Libertatea (Suplimentul de literatura și artele imaginarului Fantasya); Brăileanu (Fantasya); Sportul Brăilean; Sfera online, Galaxia 42; Fanzinul ArtZone SF.

Related Posts

Ielele

Constantin mâna căruţa pe poteca îngustă de pământ bătătorit ce despărţea solele cultivate. Nu vedea mare lucru, dar ştia unde trebuia să ajungă. Din când în când lovea spinarea calului…

Elenctrica

Clădirea s-a scufundat brusc în tăcere. Atelierul de la parter nu mai zguduia pereții, iar birourile de la etaj s-au liniștit. Aflată la marginea orașului, ea susținea cu greu o…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fanzin ArtZONE SF

ArtZONE SF 7/2024

  • martie 25, 2024
  • 92 views
ArtZONE SF 7/2024

ArtZONE SF 6/2023

  • martie 25, 2024
  • 107 views
ArtZONE SF 6/2023

ArtZONE SF 5/2023

  • martie 25, 2024
  • 63 views
ArtZONE SF 5/2023

ArtZONE SF 4/2022

  • martie 25, 2024
  • 68 views
ArtZONE SF 4/2022

ArtZONE SF 3/2022

  • martie 25, 2024
  • 64 views
ArtZONE SF 3/2022

ArtZONE SF 2/2021

  • martie 25, 2024
  • 64 views
ArtZONE SF 2/2021

ArtZONE SF 1/2021

  • martie 20, 2024
  • 99 views
ArtZONE SF 1/2021