Reprezentația

Era una dintre acele dăți în care umbrele nopţii se ondulau ca niște panglici lungi şi răzlețe, precum cele folosite de atlete la reprezentații. De fapt, ele chiar se ondulau de unele singure, fără ca cineva să le atingă. Erau colorate în roz și albastru pastel și luceau sinistru în albastrul întunecat al miezului nopții. Pe ici şi colo, se auzeau foșnete, ca și cum zeci de pași s-ar fi pitulat prin ungherele pustii ale ringului întunecos, care mirosea a fân și a elefant.

Deodată, cortul imens, colorat în roșu și alb, fu străbătut, la început, de un râset subțire care părea, mai degrabă, scheunatul ascuțit al unui pui de câine plouat. De fapt, cortul arăta ca și cum ar fi fost pictat în nuanța unui măr putred căzut pe un pat noroit de zăpadă. Apoi aerul se îmbrăcă într-un plânset care se revărsă transfigurat într-un urlet asurzitor, ca strigătul unui om pe moarte, chinuit de o durere profundă, lăuntrică…

— Nu mi-a ajuns spectacolul. Seara aceasta va fi incendiară! străluci un rânjet sinistru printre nodurile pânzei întunericului, undeva în mijlocul ringului.
Fără știre, reflectorul alb se deschise cu un pocnet, lumina coborând drept, ca un con lăptos format din fâșiile translucide ale unui giulgiu sclipitor. Praful începu să plutească în aer, ca și cum ar fi fost acționat de o forță nevăzută.
— În seara aceasta va fi un mare spectacol! răsună, din nou, acea voce bărbătească, fierbinte, joasă, care reușea să trezească orice suflet amorțit.

Rânjetul plutea în aer ca un fluture de molie în lumina ireală a reflectorului. Pe urmă, se materializă în grabă, o siluetă neagră, de fum. Sau poate, acestea erau umbrele care se adunaseră la unison pentru a putea zămisli o arătare fabuloasă. În realitate, părea că se ridicase, ca din pământ, un bărbat înalt și suplu, cu un joben pe cap, îmbrăcat în frac, încălțat cu pantofi atât de special concepuți încât fiecare pas îi era anunțat de câte o bufnitură surdă, ca de tobă. Distinsa apariţie avea un baston lucios ca apa unui lac în miez de noapte, dar cu vârful de culoarea norilor pufoși şi albi din miezul zilelor de vară, pe care se sprijinea şi îl mânuia, ca și cum ar fi ținut în mână o sabie lungă cu ajutorul căreia străpungea aerul şi hăurile joase ale pământului.

După ce bătu de câteva ori din picior, ridică bastonul înspre tribunele părăsite și ruginite:
— Să înceapă spectacolul!
Numaidecât, sute de perechi de mâini cu încheieturi însângerate apărură în gradenele dezolante și începură să aplaude.

Apoi, printr-o ploaie aurie de confetti, două leagăne coborâră din tavan. Pe acestea erau așezate două balerine scheletice, îmbrăcate în tul sclipitor, de culoarea roz pal a vatei de zahăr. Imediat ce ajunseseră la câţiva coţi deasupra solului, cele două şi-au proiectat trupurile străvezii în aer, rotindu-se de câteva ori, apoi au coborât la pământ, în șpagat, cu mâinile lungi și albe ridicate deasupra craniilor care luceau misterios în lumina reflectorului.
— Bravo, dragele mele, anunță vocea șuierătoare, de vulpe vicleană. Din nou, rânjetul sclipi pe chipul întunecat al bărbatului fără identitate din mijlocul ringului.

Două lansatoare de artificii se aprinseră cu zgomot. Întreaga cupolă a cortului se lumină într-o frumoasă nuanță de galben, care se intensifică treptat și se metamorfoză în culoarea intensă a unui bostan copt, apoi se înroși precum cerul la apus. Vâlvătăile roşcat-aurite ale artificiilor păreau să nu rămână fără viață, ba chiar se alungeau, secundă cu secundă, amenințând să îmbrățișeze fierbinte acoperișul. Un snop de scântei, reușiră să planeze și să ajungă pe țesătura dungată a cupolei, mistuind-o. Pe urmă, altele le urmară, aprinzând vârful conic al cortului.
— Foarte bine! rânji umbra și pocni din degetele cu falange lungi cu vârfuri ascuțite, ca niște gheare tăioase și însetate de sânge. Cele două balerine sinistre aduseră două bidoane mari, de culoare stacojie.
— Spectacolul abia a început, magia continuă! Asistentele mele vă vor oferi ceva… incendiar, scuipă sarcastic înspre aglomerarea plutitoare și fantomatică de întuneric. Le făcu semn scheletelor să arunce peste publicul funest lichidul arămiu din bidoane.
Benzină.

Mulțimea de palme păru să prindă viaţă din nou deşi, le aştepta, deopotrivă, o nouă condamnare la moarte.

Flama din înălțime fu chemată instantaneu de licoarea vărsată peste gradene, ca un șarpe hipnotizat de cântecul unui fluier magic.
— Nu-i așa că-i minunat? străbătu strigătul maestrului de ceremonii prin văzduhul plin de fum.
— Ești genial, maestre! scârțâiră cele două schelete, ale căror oseminte trosneau prin ring. Ne place atât de mult!
— Așa nu ne mai este frig, șuieră un elefant care ieși de după cortina de sub loja orchestrei, împreună cu puiul său carbonizat.
Urechile-i erau deja în flăcări, fluturându-le prin aer ca aripile unui fluture monarh zdrenţuit. Părea să nu-l deranjeze acest lucru. Nici palmele plutitoare care fremătau bucuroase și clămpăneau în atmosfera incendiară, nu păreau să se teamă deși se transformau, pe rând, în scrum, la fel ca întreaga sală.
— Și nouă ne place foarte mult! răspunseră alte zeci de voci invizibile din tribune.
— Foarte bine! Mă bucur, dragilor! se porni hohotul din înălțimi al bărbatului fără chip.
— Ești un adevărat geniu al răului, maestre, chiuiră câteva voci feminine.

Pe neanunțate, cu un alt pocnet din degete dezvelite de carne, totul se făcu scrum și dispăru în adâncimile întunericului. În urmă, rămaseră doar schelele de fier, carbonizate și ruginite, care susţinuseră, cândva, cupola circului Machiavelli, ars în întregime, în urmă cu foarte multă vreme.

Se spunea că în fiecare an, la aceeași dată, au loc reprezentații fantomatice la care participă toţi cei care nu s-au putut salva, adică magicianul, balerinele, elefanții și o parte din public, aducându-le aminte oamenilor de măreția circului de altă dată.

Publicat în fanzinul ArtZONE SF nr.2

Maria Teodora POPESCU

Related Posts

Ielele

Constantin mâna căruţa pe poteca îngustă de pământ bătătorit ce despărţea solele cultivate. Nu vedea mare lucru, dar ştia unde trebuia să ajungă. Din când în când lovea spinarea calului…

Elenctrica

Clădirea s-a scufundat brusc în tăcere. Atelierul de la parter nu mai zguduia pereții, iar birourile de la etaj s-au liniștit. Aflată la marginea orașului, ea susținea cu greu o…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fanzin ArtZONE SF

ArtZONE SF 7/2024

  • martie 25, 2024
  • 93 views
ArtZONE SF 7/2024

ArtZONE SF 6/2023

  • martie 25, 2024
  • 107 views
ArtZONE SF 6/2023

ArtZONE SF 5/2023

  • martie 25, 2024
  • 63 views
ArtZONE SF 5/2023

ArtZONE SF 4/2022

  • martie 25, 2024
  • 68 views
ArtZONE SF 4/2022

ArtZONE SF 3/2022

  • martie 25, 2024
  • 64 views
ArtZONE SF 3/2022

ArtZONE SF 2/2021

  • martie 25, 2024
  • 64 views
ArtZONE SF 2/2021

ArtZONE SF 1/2021

  • martie 20, 2024
  • 99 views
ArtZONE SF 1/2021