Cele nouă morţi ale tatălui meu

Prima oară tatăl meu a murit într-un accident banal de maşină. Traversa strada printr-un loc nepermis, iar o maşină care avea un pic mai multă viteză decât era regulamentar, l-a izbit în plin. O singură secundă a zburat prin aer dar eu am văzut totul cu încetinitorul, de parcă mă aflam la cinema. Am văzut cum bara din faţă i-a izbit genunchii în acelaşi timp şi mai apoi cum s-a izbit cu putere de capota maşinii. S-a auzit un sunet puternic şi a fost aruncat în aer. Am crezut că zboară. L-am privit în ochi şi am zărit acolo un gol, o resemnare în faţa soartei pe care tocmai o trăia. Nu se mai aştepta să scape. A aterizat pe asfalt fracturându-şi gâtul cu un sunet sec, asemănător vreascurilor ce trosnesc iarna în sobă. Lumea a început să se înghesuie în jurul lui, aşa cum mă înghesuiam şi eu, privind fascinaţi cu toţii la capul său aflat acum într-o poziţie bizară.

A doua oară tatăl meu a murit când venea de la cumpărături. Ne cumpărase mie şi celor două surori mai mici o sacoşă plină de dulciuri. Motivul pentru care ne luase atâtea dulciuri era ziua mea de naştere. Ne cumpărase de la magazinul din colț, deoarece nu avusese timp să intre într-un supermarket, tot felul de bunătăţi. Luase cornuri cu cremă de şampanie care îi plac la nebunie surorii mele mai mici. Mai luase bomboane, jeleuri cu ursuleţi şi chiar ciocolată cu cremă de lapte, preferata mea. Eu îl aşteptam în faţa porţii împreună cu Eleonora, sora mijlocie şi îi făceam cu mâna, dar el nu era deloc atent. Nu era atent deoarece un bărbat se răstea la el cerându-i banii, iar pentru a-l convinge flutura ameninţător un cuţit. Tatăl meu nu s-a speriat, dar când a vrut să îi ia cuţitul din mâna, acesta l-a lovit direct în piept apoi a fugit. A căzut la pământ rezemat într-o parte de parcă voia să se culce, iar sângele a început să îi păteze în roşu cămașa cu floricele albastre pe care o primise de Crăciun. Am strigat-o pe mama care privea absentă la toată scena. Mai târziu a venit şi o ambulanţă, dar tata era deja mort.

A treia oară când a murit tata, eu nu am fost de faţă. Doar am primit prin poştă o scrisoare pe care mama ne-a citit-o cu voce tare. Plicul în care a venit scrisoarea era unul alb cu dungi roşii, iar pe una dintre părţi se aflau câteva ştampile şi un timbru, cred cu cineva important. În scrisoare se spunea că tata fusese ucis în timp ce se lupta cu alţi oameni dintr-o ţară îndepărtată. Scrisoarea nu menţiona de ce se dusese să lupte acolo, însă mai zicea că moartea lui a însemnat ceva, dar nu se spunea ce. Mama a împăturit scrisoarea cu grijă, a pus-o din nou în plic, apoi a aşezat-o printre fotografiile de la nunta lor. În seara aceea am mâncat orez cu lapte.

A patra oară tatăl meu a murit când repara priza din bucătărie. Nu ştiu dacă este corect să îi spun bucătărie, deoarece cămăruţa aceea ne ţinea loc şi de sufragerie şi de dormitor. De faţă eram doar eu şi cealaltă surioară a mea, Mihaela. Ne jucam cu o maşinuţă electrică, pe care tata o cumpărase tot în acea zi. Mihaela iubea maşinuţa şi fugea după ea, în timp ce eu aveam mare grijă să nu o prindă. De fapt nu aveam chiar atât de mare grijă, cât lăsam să se înţeleagă. Îmi plăcea bucuria ei atunci când prindea maşinuţa şi spunea în limbajul ei gângurit cât de fericită este.

Tata a murit destul de repede, țipând scurt, apoi căzând la podea cu fața în sus. Ochii îi deveniseră sticloși și avea privirea fixă, în tavan. Pentru un timp m-am întrebat oare ce vedea acolo. Mihaela voia să îl atingă, dar eu nu am lăsat-o. Ştiam de undeva că nu e bine să atingi pe cineva curentat, aşa că am aşteptat-o pe mama să vină de la serviciu. În ziua aceea o luase pe Eleonora cu ea, aşa că am stat câteva ore bune alături de Mihaela, jucându-ne cu maşinuţa, pâna a venit mama.

A cincea oară a murit când ne-a luat foc casa. Eu mă jucam prin curte cu o mână de castane, pe care le vedeam ca nişte soldaţi ce purtau un război cu frunzele de salcie, care erau cotropitorii. Cele două tabere mai purtaseră bătălii şi în trecut, dar acum urmau să dea înfruntarea finală. Castanele tocmai otrăviseră toate fântânile şi dăduseră foc holdelor, aşa cum învăţasem la istorie. Prima data am simţit fumul, dar nu m-a interesat, deoarece bătălia mea era cu mult mai importantă, dar acesta devenea mai gros şi la un moment dat, mai mult din curiozitate, am vrut să aflu de unde vine. Geamul bucătăriei noastre era spart, iar dinăuntru ieșea un fum gros şi înecăcios.

Mama şi surorile mele erau plecate în vizită la sora ei care ne mai chema, din când în când, la masă. Pe tata nu îl chema niciodată, dar nouă ne dădea foarte multă mâncare până era sigură că suntem sătui. Nu plecam niciodată flămânzi de la tanti Aurica, asta se ştia. În ziua aceea am preferat să rămân acasă deoarece mă durea burta şi nu voiam să îmi vină rău de la prea multă mâncare. Ştiam oricum că tanti Aurica îmi va face şi mie un pachet cu mâncare. Am privit pe geam şi tatăl meu dormea în pat lungit pe spate cu o ţigară aprinsă între degete. Am strigat la el de câteva ori dar nu a răspuns. În schimb, a ţipat atunci când focul i-a aprins hainele. A încercat să înţeleagă ce se întâmplă, dar era fie prea speriat, fie prea beat ca să priceapă, aşa că alerga ca un bezmetic prin cameră, în timp ce flăcările îl înghiţeau de viu. După câteva minute nu a mai ţipat. S-a aşezat pe podea şi s-a chircit ca un copil ce se duce la somn. Când a venit mama, pompierii deja stinseseră focul, dar din casa noastră nu mai rămăsese nimic. A trebuit să găsim altă casă.

A şasea oară când a murit tatăl meu ne aflam la plajă. Trecusem în acea zi cu bacul pentru prima oară şi eram fascinaţi de acest lucru. Mama a spus că putem merge zilnic la plajă deoarece şi bacul şi plaja erau gratuite, aşa că puteam să venim zilnic dacă voiam. Mama a stat la soare toată ziua, dar eu şi surorile mele ne-am bălăcit în voie, încercând tot felul de jocuri inventate pe loc. Cel mai mult ne plăcea să facem pluta, chiar dacă Mihaela nu reuşea aproape niciodată, nu renunţa, iar noi râdeam şi ne simţeam bine. Tata s-a dus pe următorul bac ce pleca către malul celălalt al Dunării pentru a sării de pe el şi să înoate la mal. L-am privit cum se aruncă în apă cu gesturile unui înotător, aşa cum văzusem odată la televizor, pe vremea când încă aveam unul. Probabil că tata nu ştia să înoate atât de bine cum credea, pentru că deodată a început să se zbată şi să strige ajutor. Dar totul s-a petrecut atât de repede, că nu a putut sau nu a vrut să îl ajute nimeni. După ce a dispărut în apă, au trecut şapte zile până a fost găsit în Dunăre, treizeci de kilometri mai jos, undeva, la Galaţi. Era deja vânăt şi umflat, dar eu unul nu l-am văzut, dar am auzit de la colegii de clasă că aşa devin toţi înecaţii.

A şaptea oară tata a murit când mă aflam în faţa blocului turn, unde mă lăsase pentru că avea o treabă rapidă de făcut. L-am privit cum intră în scara blocului apoi am început să număr maşinile ce treceau pe stradă. Făceam asta destul de des, pe vremea aia, deoarece eram curios să văd care este cea mai folosită culoare pentru maşini. Numărasem deja zece roşii, patru galbene, opt negre şi şapte albe, până am simţit nevoia să privesc în sus. Mic de tot, tatăl meu stătea fix pe marginea acoperişului blocului. Părea că privea undeva jos, dar nu înţelegeam unde anume. Şi-a întins braţele pe lângă corp, de parcă era în armată şi încerca să ia poziţia de drepți în faţa unui ofiţer, doar de el văzut, apoi s-a aplecat încet înainte. A căzut la zece metri de mine cu o bufnitură seacă şi umedă. Brusc m-am gândit că aşa trebuie să se audă şi un pepene dacă îl scapi pe asfalt. Cineva a ţipat. O femeie şi-a pus mâinile la ochi şi apoi a întors privirea în altă parte, spunând ceva de Dumnezeu. La început era doar un firicel de sânge, apoi încă unul şi încă unul, iar la final trotuarul devenise brăzdat de dâre roşii şi maro.

A opta oară când a murit tatăl meu, ploua. Noi tocmai ne mutam în noua casă, ducând fiecare ce putea. Eu căram câteva sacoşe cu haine, Eleonora o cutie cu farfurii şi cratiţe, mama ţinea un cearșaf în care erau legate aşternuturi, pătura şi cele două perne. Deoarece era cea mai mică, Mihaela avea o pungă cu jucării, iar tata îşi căra undiţele de pescuit cu care se mândrea foarte mult deoarece erau din carbon sau aşa ceva. Îi plăcea mult să meargă la pescuit chiar dacă mereu venea fără peşte, mirosind a bere sau vin. Ploaia începuse aproape imediat ce am ieşit din casă cu bagajele, iar mama voia să ne adăpostim până trecea, dar tata a insistat să mergem mai departe fiindcă nu era decât o mică ploaie de vară care trecea imediat. Dintre toţi, el mergea cel mai repede şi, la un moment dat, totul a fost lumină, iar tatăl meu era învăluit în ea asemeni unui înger de pe icoanele din biserică. Imediat după a vorbit şi Dumnezeu, sau aşa credeam eu în clipa aceea, deoarece un zgomot asurzitor a umplut totul. Am scăpat sacoşele din mâini, în acelaşi timp. Tata tocmai se prăbuşea la pământ. Ne-am adunat cu toţii lângă el şi am privit cărbunele uman ce devenise. Era negru şi mirosea a şorici aruncat pe sobă.

Astăzi eram pe stradă cu mama şi surorile mele, când l-am văzut pe tata cu noua soţie şi cu copilul lor abia născut. Mergea pe trotuarul de vizavi. L-am privit în ochi şi pentru o clipă m-a privit şi el pe mine. Am vrut să găsesc acolo o urmă de iubire sau măcar un regret, dar nu era nimic, absolut nimic pentru noi. Şi-a întors capul şi a plecat mai departe cu familia sa cea nouă. Abia atunci am înţeles că, de fapt, tata a murit în ziua în care a plecat să cumpere dulciuri şi nu s-a mai întors.

Publicat în fanzinul ArtZONE SF nr.3

Gabriel Leonard SÎRBU

S-a născut la 15 octombrie 1978 Brăila. Și-a început cariera în învâțământ în 2019 unde predă la clasele primare. Activitatea din cadrul școlii a fost remarcată în ziarul Adevărul „Învățător de școală nouă într-un sat sărac”. A lucrat în industria textilă, ca inspector de sănătate și securitate în muncă, gestiune ba chiar susține și o intensă activitate ca booktuber pe canalul de youtube „Dor de lectură” lucru menționat în ziarul „Observator Cultural”. Printre pasiunile sale se numără cititul și scrisul. A publicat în: Fanzinul Sfera, Libertatea (Suplimentul de literatura și artele imaginarului Fantasya); Brăileanu (Fantasya); Sportul Brăilean; Sfera online, Galaxia 42; Fanzinul ArtZone SF.

Related Posts

Ielele

Constantin mâna căruţa pe poteca îngustă de pământ bătătorit ce despărţea solele cultivate. Nu vedea mare lucru, dar ştia unde trebuia să ajungă. Din când în când lovea spinarea calului…

Elenctrica

Clădirea s-a scufundat brusc în tăcere. Atelierul de la parter nu mai zguduia pereții, iar birourile de la etaj s-au liniștit. Aflată la marginea orașului, ea susținea cu greu o…

One thought on “Cele nouă morţi ale tatălui meu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fanzin ArtZONE SF

ArtZONE SF 7/2024

  • martie 25, 2024
  • 93 views
ArtZONE SF 7/2024

ArtZONE SF 6/2023

  • martie 25, 2024
  • 108 views
ArtZONE SF 6/2023

ArtZONE SF 5/2023

  • martie 25, 2024
  • 63 views
ArtZONE SF 5/2023

ArtZONE SF 4/2022

  • martie 25, 2024
  • 68 views
ArtZONE SF 4/2022

ArtZONE SF 3/2022

  • martie 25, 2024
  • 65 views
ArtZONE SF 3/2022

ArtZONE SF 2/2021

  • martie 25, 2024
  • 65 views
ArtZONE SF 2/2021

ArtZONE SF 1/2021

  • martie 20, 2024
  • 99 views
ArtZONE SF 1/2021