Ceilalţi

Băiatul se trezi brusc. Sudoarea i se prelingea pe fața speriată. Viziunea înfricoșătoare îl înspăimântase. Zguduiturile de afară încă nu se opriseră, iar candelabrul de pe tavan se balansa, cu mișcări largi. Întunericul cuprinsese întreaga lume. Se ridică în picioare şi se îndreptă către fereastra ascunsă în spatele draperiilor prăfuite.

Luna, aflată în miezul cerului copleșit de nori, lumina tot dezastrul. Ruinele blocurilor, cândva înalte, erau împânzite de mutanți bizari. Ultimii supraviețuitori erau cei care se adăposteau în buncăre sau cei care luptaseră pentru a-și câștiga viața, în libertate. Nu mai ieşise în exterior de câteva săptămâni bune.

― Vino! Trebuie să mergem în 66. „Ceilalți” pleacă în căutare de hrană! strigă de sub tocul ușii o femeie. Băiatul se întoarse şi o privi. Lăsă draperia să cadă și cu pași mărunți, o urmă. În capătul holului întunecos, cu pereți împovărați de igrasie și mucegai, cei doi intrară pe ușa ce urma să fie triplu încuiată. O cameră imensă li se arătă dinainte.
― Ai mai fost aici?
― Nu. Nu a fost cazul… îi răspunse el.
Băiatul se așeză pe scaunul din fața mesei. Îi atrase atenţia ecranul unui computer antic. Femeia îi aduse o ceașcă ciobită, cu modele florale, pe jumătate plină cu ceai. Băiatul sorbi din lichidul cald, însă nu-şi dezlipi ochii de ecranul computerului.

„Ceilalți” ieșiră, închizând cu putere ușa principală a buncărului. Tăcerea se așternu înlăuntrul său. Se obișnuise deja cu ideea ce-i răsuna insistent în minte: „Nu se vor mai întoarce vii!”. Viziunea se prefăcea încet în realitate. Mai întâi se auzi o zguduitură la câțiva kilometri distanță. Unul dintre „ceilalți” era deja mort. Nu agreea ideea că trebuia să se închidă în ascunzătoare, iar „ceilalți” să-și dea viața pentru a aduce hrană. Nu povestise nimănui despre viziunile sale.

― Ce e? De ce taci? îl întrebă femeia.
― Ce-ar trebui să fac? „Ceilalți” sunt acolo, în exterior, printre mutanți. Negreșit, azi vor muri şi apoi urmăm noi.

Femeia știa despre visele lui. Îl observase de multe ori, când dormea. Chipul i se schimba brusc, ochii i se mișcau bizar, iar gura sa scotea cuvinte de neînțeles. Apoi, la finalul viziunilor se trezea brusc. Visele se uitau uşor, dar de fiecare dată le nota în caietul ascuns sub saltea, peste scheletul patului. Viziunea nu fusese uitată, pentru că astăzi se va îndeplini.
― Ce vezi acolo?
― Nimic, pentru moment. Vezi tot ce văd și eu! îi spuse el.
― Ba nu chiar tot.

Ușa buncărului se deschise, trântindu-se de perete. Bucăți de tencuială căzură. Unul dintre „ceilalți” fugea spre 66 cu un sac în mâini. Două ciocănituri la ușa de metal. Femeia deschise.
― Sunt morți. Am apucat doar atât! arătând către sacul plin cu legume și diferite ierburi.
― Până şi carnea lor e mai bună decât astea! strigă femeia.
Băiatul știa că cel abia intrat lăsase ușa buncărului deschisă. Viziunea le dicta soarta: o moarte ageră. Acțiunea începuse, iar momentul se apropia secundă cu secundă. Ușa ieși din balamale. Mintea femeii parcă se lumină, dintr-o dată.
― Ușa! Ușa! Închide ușa! răcni femeia, exasperată. Omul dintre „ceilalţi” fugi, însă și soarta lui era legată de cea a băiatului. Mutantul îl făcu una cu pământul ucigându-l pe loc. Colții îi străpunseseră pieptul. Se apropia de 66. Femeia închise ușa și se așeză lipită de perete. Pașii mutantului făceau ca podeaua să trepideze. Era în fața ușii. Întâi, o împinse, iar aceasta se clătină. O zguduitură, iar ușa blindată căzu. Praful se ridică peste tot.

Băiatul căzu, iar femeia încercă să fugă pe lângă el. Mutantul se întoarse şi o ucise. Trupul se prăbuşi străpuns de colții făpturii. Roti capul, căutându-l cu privirea pe băiat, din tocul ușii de fier. Se priveau în ochi, ca două vechi cunoştinţe. Băiatul se ridică, dar rămase în locul unde căzuse. Creatura ştia că era printre ultimii supraviețuitori de pe continent.

Băiatul îşi înfruntă frica şi se apropie de monstru. Nu încetă să-l privească în ochi. Erau adânci, mari şi întunecaţi, înconjurați de un strat gros de mâzgă care îl dezgusta. Ajunse în fața mutantului, lângă giganticii săi colți, privindu-l serios, pierdut, îndurerat.

Afară, toate clădirile erau doar ruine. Lumea se transformase în iad, locuită de mutanți. Băiatul își amintea de momentul impactului, de meteoritul care lovise cu asprime Pământul. În câteva luni era împânzit de creaturi mărunte care cu timpul s-au transformat în enorme și hidoase creaturi.

Închise ochii, îngenunche pe podeaua umedă și îi șopti mutantului: „Ucide-mă!”, dar nemiloasa creatură părăsi buncărul fără să-l slăbească din ochi.

Liniștea acoperise întreagul Pământ. Oamenii erau deja ființe ale trecutului. Soarele se ascunsese demult în spatele noului acoperământ de negură al lumii.

Publicat în fanzinul ArtZONE SF nr.4

Matei Dacian BOBOC

Related Posts

Ielele

Constantin mâna căruţa pe poteca îngustă de pământ bătătorit ce despărţea solele cultivate. Nu vedea mare lucru, dar ştia unde trebuia să ajungă. Din când în când lovea spinarea calului…

Elenctrica

Clădirea s-a scufundat brusc în tăcere. Atelierul de la parter nu mai zguduia pereții, iar birourile de la etaj s-au liniștit. Aflată la marginea orașului, ea susținea cu greu o…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fanzin ArtZONE SF

ArtZONE SF 7/2024

  • martie 25, 2024
  • 92 views
ArtZONE SF 7/2024

ArtZONE SF 6/2023

  • martie 25, 2024
  • 107 views
ArtZONE SF 6/2023

ArtZONE SF 5/2023

  • martie 25, 2024
  • 63 views
ArtZONE SF 5/2023

ArtZONE SF 4/2022

  • martie 25, 2024
  • 68 views
ArtZONE SF 4/2022

ArtZONE SF 3/2022

  • martie 25, 2024
  • 64 views
ArtZONE SF 3/2022

ArtZONE SF 2/2021

  • martie 25, 2024
  • 64 views
ArtZONE SF 2/2021

ArtZONE SF 1/2021

  • martie 20, 2024
  • 99 views
ArtZONE SF 1/2021