Sub soarele deşertului

Le puteai auzi venind. Din depărtări, tropăitul lor cadenţat cutremura pământul iar nori de praf se ridicau spre ceruri sub greutatea paşilor. Călătoreau în grupuri mari încât, dacă erai o frunză în vânt, le-ai fi văzut precum norii negri de furtună acoperind pământul.

Erau creaturi masive şi maiestuoase. Iubeau soarele deşertului. Corpul lor acoperit de pene deschise la culoare se continua cu două picioare groase, lungi şi noduroase, precum fibrele unor arbori trecuţi prin timp şi uitaţi de lumina soarelui. Gâtul suplu dar puternic se termina cu un cap bombat acoperit de pene colorate adunate într-o creastă împunătoare. De sub ochii ageri ieşea în evidenţă ciocul plat, tare ca sânca, folosit pentru a scormoni după vietăţi mai mici şi mai puţin norocoase.
Creaturile alergau în turme dar nu aveau un lider ca în cazul altor seminţii, însă trăsăturile cu care fuseseră înzestrate de Natură le aduceau avantaje nenumarate pentru că puterea fiecărui individ statea în puterea grupului.

În bătălii nimic nu se compara cu forţa şi avântul lor, iar iuţeala şi agilitatea erau arme redutabile sub hamurile călăreţilor wimánieni. De aceea au fost crescute şi îmblânzite sute de ani până când bătălia din deşertul Dor’Holoth a schimbat soarta neamului Wimáni.

Povestea aproape uitată a wimánienilor spunea că acest mândru neam era printre cele mai pricepute în a lucra şi spori roadele pamântului construindu-şi aşezările numai pe lângă puţinele surse de apă din marea de nisip. Pricepera lor de agricultori ai pustietăţii îi împinsese aproape firesc spre următorul pas de evoluţie: îmblânzirea puternicelelor bestii numite de ei bulen’thi, după sunetele scoase din gâtlejurile lungi.

Glorioşi au fost anii în care au trăit alături de păsările înalte. Legătura dintre cele două seminţii era una fără seamăn. Interesul wimánienilor în aprofundarea legăturilor cu maiestuoasele creaturi venea din caracterul lor mărinimos şi din dragostea pentru fiecare fiinţă vie care mai trăia în pustietatea aridă. Această bunătate a fost simţită de creaturile deşertului dar comuniunea lor avea să fie pusă la încercare.

Dinspre răsărit o altă civilizaţie prosperă privea cu invidie la relaţia wimánienilor cu creaturile împănate fiindcă îi făceau stăpânii deplini ai deşertului.
Mai târziu, locuitorii pustietăţii au mai păşit o treaptă în evoluţia naturală a lumii în care trăiau fiindcă şi-au făurit arme, protejându-şi astfel pământurile de reaua voinţă a altor popoare.

Nu le-a fost uşor, dar bulen’thi i-a ajutat să-şi învingă inamicii. Wimánienii spuneau că nu sunt doar simple păsări. Abilităţile fizice nu ar fi fost întărite dacă în sinea lor nu erau şi creaturi foarte inteligente care să poată recunoaşte scopurile binevoitoare sau viclene ale celor ce se foloseau de ele. De aceea, în una dintre confruntările cu neamul cel mai aprig, când o pasăre a fost capturată, aceasta nu s-a putut supune duşmanilor wimánienilor. Dezamăgit de rezultate, liderul poporului estic a recurs la un plan mârşăv. A adunat magi din toate ţinuturile, dornici pentru afirmare şi avere.

Astfel, magia se va strecura în viaţa poporului Wimáni ca un şarpe veninos sub un coş cu merinde, în încercarea de a se adăposti de arşiţă.
Voinţa regelui era simplă: dacă nu putea domni asupra făpturilor, nici adversarii săi nu vor avea parte de ele. Aşa că sub stindardele sale regale, mii de soldaţi, arcaşi, lăncieri şi magi au pornit prin deşertul Dor’Holoth.

Soarele se înălţase dintre dunele de nisip. O nouă zi urma să aducă suferinţă şi cuvinte de îmbărbătare. Trecuseră ceasuri de la întâia săgeata trasă, de la întâia încleştare de săbii, de la primele picături de sudoare, până să se ajungă la pâraie de sânge care udau nisipul însetat.

Bătălia a fost crâncenă. Sute au murit. Victoria le era aproape wimánilor până când ocultismul a învăluit câmpul de luptă. Câţiva magi au lovit cu toiegele pământul care s-a cutremurat stârnind sortilegii funeste prin cuvinte de neînţeles muritorilor de rând. Nisipul începuse să se mişte la picioarele lor. O ceaţă de graunţi fini se ridică spre cer împreună cu incantaţiile.

Deodată, în spatele armatei wimániene, se deschise un portal ca o arcadă de lumină, iar un vânt puternic se abătu pentru câteva clipe asupra oştilor însângerate. Confuzia începuse să se înfiripe în mintea călareţilor deşertului, rupând rândurile şi prăvălindu-se de pe spinările păsărilor.

Soldaţii răsăriteni se retrăgeau, dar lupta nu era nici pe departe terminată. Cerul a început să se crape şi lacrimi de foc s-au abătut asupra lumii, lăsând gropi adânci în nisipul fin. Pentru un moment Dor’holoth amuţise. Doar un murmur se mai putea auzi în ambele tabere. Apoi, haosul domni din nou. Din micile bazine de sticlă meteorică se ridicau spirite de foc.

Un călăreţ căzuse, apoi încă unul. Creaturile de foc se înălţau cu fiecare viaţă luată. Bulen’thi şi călăreţii rămaşi începură să bată în retragere. Dar aşa cum animalele mărunte care vânează se folosesc de viclenie pentru a-şi prinde prada, magii împăienjeniră minţile călăreţilor acvili. Dulce şi mieroase li se păreau cuvintele auzite iar wimáninenii se opriră din retragere şi descălecară, cu privirile goale. Soarele căzuse sub orizont iar noaptea se înălţase triumfătoare.

Întunericul îi împresură şi duhurile de foc mânară păsările docile pe sub arcada luminoasă. Bestiile înalte păşeau apăsat pe întinderea de nisip învăluită în miasma supranaturalului precum copii care se adună în jurul focului, în serile reci cu cer înstelat, ca şi când ar fi ştiut că dincolo de strălucirea portalului era singura lor scăpare.

…De aproape trei sute de ani, tropăitul bulen’thi-lor nu mai răsună în deşertul Dor’holoth. Doar câţiva îşi mai amintesc, ca o imagine prăfuită dintr-un cotlon al memoriei ce nu le mai aparţine. Deşi aflate departe, poate într-o altă lume uitată în univers, păsările masive cu picioare puternice şi gâturi lungi încă mai aleargă prin deşerturi fără nume cu speranţa că, vreodată, îşi vor reîntâlni stăpânii.

Publicat în fanzinul ArtZONE SF nr.1

Mircea Ştefan CĂRBUNARU

A debutat literar în anul 2021 în primul număr al Fanzinului ArtZONE. De atunci a publicat în numeroase reviste online și tipărite: Galaxia 42, Helion, UtopIQa, Revista CSF precum și în antologia „Boabe de Poveste” apărută la Editura Pavcon. În prezent lucrează ca medic rezident și are în pregătire un volum de proză scurtă cu texte din mai multe genuri literare: noir, mistery, horror și ficțiune istorică.

Related Posts

Ielele

Constantin mâna căruţa pe poteca îngustă de pământ bătătorit ce despărţea solele cultivate. Nu vedea mare lucru, dar ştia unde trebuia să ajungă. Din când în când lovea spinarea calului…

Elenctrica

Clădirea s-a scufundat brusc în tăcere. Atelierul de la parter nu mai zguduia pereții, iar birourile de la etaj s-au liniștit. Aflată la marginea orașului, ea susținea cu greu o…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fanzin ArtZONE SF

ArtZONE SF 7/2024

  • martie 25, 2024
  • 93 views
ArtZONE SF 7/2024

ArtZONE SF 6/2023

  • martie 25, 2024
  • 107 views
ArtZONE SF 6/2023

ArtZONE SF 5/2023

  • martie 25, 2024
  • 63 views
ArtZONE SF 5/2023

ArtZONE SF 4/2022

  • martie 25, 2024
  • 68 views
ArtZONE SF 4/2022

ArtZONE SF 3/2022

  • martie 25, 2024
  • 64 views
ArtZONE SF 3/2022

ArtZONE SF 2/2021

  • martie 25, 2024
  • 64 views
ArtZONE SF 2/2021

ArtZONE SF 1/2021

  • martie 20, 2024
  • 99 views
ArtZONE SF 1/2021