Aurelius BELEI
– Eu nu mă tem de nimic, şuieră masivul Krack în timp ce-şi schimba artileria grea de pe tijele antebrațului. Îi bag pe toţi în mă-sa!
Peste tot, în bucătăria făcută ferfeniţă, în odăile arse de suflul grenadelor calorice, chiar şi în baie, printre bucăţile de marmură dislocate de explozii, abia vizibili prin ceața drogurilor fumigene, o adunătură de puştani, băieţi şi fete, unii aşezați pe jos, printre cutii şi mobilă calcinată, care lungiţi pe podea, alții ascunşi în dosul scărilor putrezite, pretindeau nonșalant că nu se tem de nimic.
Vorbeau deschis. Sistemele de înregistrare nu mai funcţionau demult.
– Babacii noştri sunt nebuni, zise cel care şedea tolănit în spălător. O să se cureţe cu toţii în războiul ăsta al lor. Nici ei nu mai știu cum și, mai ales, de ce a început.
– Crapă ca proştii prin câmpiile Siberiei sau putrezesc aiurea în focul Saharei. Toţi îs neam de fraieri, râse o tipă ce săruta languros un tinerel imberb ce nu cunoscuse niciodată o femeie. În seara asta o să te seduc, frumosule!
– Când or să mă anunțe pentru înrolare, o să le dau cu tifla-n nas, declară cuprins de isterie un papițoi deşirat ca o scândură.
Erau liniştiţi în această privință. Distruseseră difuzoarele şi circuitele de anunţare. Nici țipenie de senzori. Fără supraveghere, libertatea supremă! Se simțeau la adăpost de orice scanare ori înregistrare.
– N-au decât să poftească cei de Afară, adaugă o pereche întinsă de după scheletul sfărâmat al unui canapele şi care urmărea, invidioasă, cum o altă pereche făcea dragoste, dezlănţuită, pe podeaua dificilă a băii. Oricum, Krack ne va apăra. Nu-i aşa Krack?
Uriaşul cyborg dădu afirmativ din cap şi-şi continuă, nestingherit, munca aceea care, pe ei, oricum nu-i interesa.
– Naţiunea ne aparține. Noi suntem naţiunea, rosti un pletos ce avea mania să declame, printre sughiţuri bahice, subtile poeme erotice. Ador refrenele reușite, fraților!
Totul era al lor, totul le aparţinea. Zbucium neputincios, suflul tinereţii lor sfida miasmele îngheţate şi dureroase ale Războiului. Şi nimeni nu-i băga în seamă. Trăiau cu ideea firesc de nefirească că ei ocupă un alt spațiu. Dintr-o altă viață și dintr-o cu totul altă realitate, unde dacă nu deranjează pe nimeni, nici cei de Afară nu se sinchisesc prea tare de ei. Simplu ca o logică fără de capăt.
Krack era pregătit. Terminase de aranjat, reglat, şlefuit şi uns servomecanismele. Arăta ca nou. Pregătit ca pentru o paradă cromată.
Puțin mai târziu, spre seară, interesantele lor discursuri fură întrerupte de vizita a trei bărbați. Trei bărbați, magi adevăraţi ai infernului de Afară, trei spirite țâşnite parcă din supapele technologice ale Războiului. Unul din ei, printre calibrele țevilor ucigaşe, ținea stângaci, dar destul de poetic, un buchet de flori. Proaspete.
Krack nu făcu nimic să-i oprească.
Apocalipsa dintr-un apus sfidător cutremură dintrodată zidurile și resturile de amintiri ascunse printre ruine. O lumină orbitor de adâncă sfâșie felie cu felie ochii și uimirea lor. Iar vuietul de motoare infernale, venit de undeva de Afară, le blocase clipele acelei realități cu alte spaime hidos suspendate peste mințile lor deja împuținate.
Tinerelul isteric încasă o palmă bărbătească, grea, care-i închise pe loc gura. O jună cu plete lungi, despletite, emanînd de departe o aură carnală, ce refuzase să se scoale din locul unde se afla, căpătă o lovitură de bocanc. Mânjind-o de cenuşa rece de Afară. Tipa, fără să crâncnească, luă poziţia de drepți. Pletosul cu poemele erotice, culcat alături de o brună apetisantă printre fâşii de tapet mucegăit, primi un necruţător fascicul de interferențe neuronale. Un potop de obscenități i se topi, alunecîndu-i delirant prin haosul minţii şi a sufletului. Fură târâţi şi aliniați, în picioare, lângă ceilalți. Flăcăul curajos ce pretindea că babacii sunt nebuni făcea acum în pantaloni. Încremenise adrenalina-n el. Atmosfera devenise apăsătoare, chiar irespirabilă, forțată de neverosimil. Cu toţii căpătară câte o uniformă. Apoi li se injectară programe de instrucţie cu asimilare rapidă. Afară îi aşteptau două transportoare, mari, spre care se îndreptară tăcuţi, cu lacrimi pe obrajii biciuiţi acum de vânturi carbonice. Un pluton de tineri cărora nu le era frică de nimic pe lumea asta! Exact cum cerea legea nescrisă a Războiului.
După ce transportoarele fură înghiţite de orizont, Krack se întoarse între ruinele casei. Opri holomatul şi casa apăru, mai întîi străvezie ca un vis, ca o apă vrăjită, apoi cuprinsă parcă de valurile unui superb curcubeu, se ivi proaspătă, curată, strălucind de puritate în lumina sinistră a Războiului. Modulele avertizoare, LED-urile de înregistrare, panourile de control erau toate la locul lor, împodobind pereţii digitali. Aşeză pe masă, cu gravitate, buchetul de flori proaspete primit personal de la unul din cei trei Generali. Aşa era obiceiul. La casă nouă. Luă setul de capsule-embrion, cel de-al doilea dar al Generalilor, îl desfăcu şi le împrăştie darnic peste tot în casă. Viitorul contingent al Războiului, pe care el, Krack-cyborgul, îl va supraveghea, apăra şi creşte cu dragoste, aşa cum cere legea nescrisă a Războiului.
Pe un panou digital formă calm codul de investire. Apoi deschise o casetă sofisticată, apărută dintr-un perete, unde, pe o pernă de catifea roşie, perfect aliniate, tronau 21 de discuri strălucitoare. Krack aşeză, cu grijă, alături de celelalte, ultimul dar al Generalilor, cea de-a 22-a decorație a Cavalerilor. În poziție de drepți, dar atât de fericit, pe cât îi permitea fluxurile emoționale, Krack-cyborgul, solemn avanpost al Războiului, privind dincolo de marginile universului, depuse încă o dată jurământul de credinţă.
Și încă o dată se pregăti cu seninătate să înfrunte Timpul.
Premiul I – Concursul Național de Literatură SF și Fantasy, ediția I, 2022
(organizator: Asociația Culturală „Renașterea Buzoiană”)
George Cosmin BORȘ
Mihai VINTILĂ
