Mircea Cărbunaru
de Mircea CĂRBUNARU
Am pus ochii pe „Amurgul elkilor” de Rodica Bretin (Editura Creator, Braşov, 2021) încă de anul trecut, dar atunci nu exista o rubrică specializată în fanzin. După ce am citit volumul de proză, l-am aşezat fără să ezit printre cărţile care trebuie să existe în biblioteca oricărui iubitor de SF&F.
Povestirile cu personaje primitive, din lumea vag cunoscută a Epocii Pietrei, încrâncenează carnea sau o înfioară. Găsim scene viscerale, dar şi gesturi diafane, poate mai pline de umanitate decât la oamenii prezentului şi de nebănuit la civilizaţiile primitive.
Lumea aspră de acum treizeci de mii de ani, sau mai mult, este cunoscută doar arheologilor, dar şi ei îşi fundamentează interpretările pe anumite deducţii şi presupuneri. Cu atât mai mult, pentru majoritatea dintre noi, Paleolitic, Mezolitic ori Neolitic sunt perioade amorfe, necunoscute, care ne fac să percepem textele din „Amurgul elkilor” asemenea unor lumi fantasy imaginare, încât vom descoperi cu o copleşitoare pasiune începuturile civilizaţiei umane.
Atmosfera este dominată de trăsăturile Epocii Pietrei, însă distinsa scriitoare Rodica Bretin surprinde cu energie descătuşată această lume veche de zeci de mii de ani şi proiectează cu uşurinţă cititorul în măruntaiele ei, construind o mitologie imaginară proprie. Construcţii literare frumoase, sensibile sau răscolitoare, cuvinte meşteşugite, şlefuite cu meticulozitate redate cu un limbaj vizual curgător, ne poartă de la un text la altul aproape fără a conştientiza actul lecturii.
Referitor la gen, textele din volumul „Amurgul Elkilor” mi s-au părut alcătuit, deopotrivă, din ficţiuni istorice, dar şi din poveşti fantasy, fără ca istoria să ne acapareze cu rigoarea ei cronologică sau prin dizertaţii antropologice plictisitoare. Pur şi simplu, Rodica Bretin ne ajută să redescoperim fiinţa umană, înainte ca ea să fie „devorată” de societatea evoluată. Semenii noştri pe care îi numim pe nedrept „primitivi” duc, cel mult, o existenţă tribală, simplă, legată de natură prin fiecare individ în parte, încât graniţele dintre specii dispar. De fapt, cartea vorbeşte despre libertate în forma ei pură, limitată doar de credinţele, bucuriile şi spaimele omului ancestral.
Alina Voinea
