de Mircea CĂRBUNARU
O carte precum „Benedictiana” de Bogdan Boeru (Editura RAO, Bucureşti, 2022) lasă impresii puternice. Este atât de bine scrisă încât îţi doreşti să nu se termine atunci când o citeşti. Îmi recunosc slăbiciunea pentru ficţiunile istorice, mai ales când acestea se conectează la genuri literare care descătuşează imaginaţia, precum fantastic şi fantasy.
Benedictiana este o cetate imaginară, contemporană cu evenimentele care au urmat sângeroasei bătălii de la Hattin, când armata creştină a fost decimată şi Ierusalimul a fost ocupat de armata lui Salah ad-Din (Saladin). Bogdan Boeru imaginează un loc unde se întâlnesc marile întrebări esențiale ale omenirii, dar acestea nu au cum să primească răspunsuri pentru că trăsăturile fundamentale ale epocii sunt învrăjbirea, intoleranţa, fanatismul religios şi dezumanizarea indivizilor.
Autorul construieşte universul său literar pe baza unei documentări vaste, dar descoperim cu uluire cum evenimente reale se întretaie armonios cu elemente ficţionale conectate la firul istoric cunoscut. Lumea literară din „Benedictiana” este credibilă fiindcă este bine articulată şi funcţională prin toate elementele sale. Aici este talentul desăvârşit al lui Bogdan Boeru de a integra elemente fantastice printre evenimente reale consemnate de istorie, cât şi printr-o scriitură fluidă, vizuală, bogată în construcţii literare profunde şi sensibile. Înţelegem şi acceptăm lumea din secolul al XII-lea din ambele perspective, creştină şi arabă, dar şi lucruri incredibile precum viziunea colectivă a Mântuitorului devorat de corbi; atacul unei aspide coborâtă parcă direct din bestiarul mitologic medieval; apariţia unei entităţi devoratoare de suflete, ori existenţa unei clarvăzătoare care poate călători mental, înainte şi înapoi pe axa timpului. Cine poate refuza o lectură atât de surprinzătoare şi tulburătoare?